Tradiții și obiceiuri de Rusalii

In sambata dinaintea Duminicii Mari sunt sarbatoriti Mosii de vara sau Mosii de Rusalii. Acum se dau de pomana vase pline cu bautura si mancare si se slujesc parastase pentru morti.

Seara, baietii taiau nuiele mari de tei, pentru a fi sfintite a doua zi, de Rusalii, la biserica. Se aduc, in unele locuri, ramuri de nuc, ce se sfintesc si se pastreaza la icoane, la fel ca salcia de Florii.

In popor se credea ca, in aceasta zi, spiritele mortilor devin agresive inainte de a se intoarce pe lumea cealalta. Exista credinta ca, din Joia Mare pana la Rusalii ele salasluiesc printre cei vii.

Cele mai agresive erau considerate Ielele (Vantoasele, Rusaliile sau Soimanele) despre care se spunea ca incing hore pe campuri si ca il orbesc, ologesc sau amutesc pe cel pe care il gasesc lucrand. De aceea, pentru a se feri de pocitul Rusaliilor, oamenii se feresc sa lucreze.

Bolile cauzate de iele poarta numele generic de "luatul din caluș", intrucat se credea ca pot fi vindecate prin jocul calușarilor in jurul bolnavului.

Cel mai celebru dans al românilor, Calușul, care a fost mult exploatat in latura sa spectaculara, este, de fapt, un joc al cetei masculine desfasurat de Rusalii. Calusarii sunt legati prin juramant si legi caluseresti. Juramantul se depune pe steagul lor special, la hotar, si consta in fagaduinta ca vor pastra legile caluseresti, ca vor juca cu dreptate si fara suparare, ca se vor avea ca fratii si vor fi supusi vatafului.

Ei jucau prin curtile oamenilor si se spunea ca ii tamaduiesc pe cei bolnavi. amele isi dadeau copiii in bratele calusarilor pentru a fi si ei la fel de voinici si jucausi. Se credea mai demult ca in aceasta zi trebuie sa petreci cu calusarii; iar daca vei dormi, sa-ti pui un cutit sub cap, ca sa nu te trezesti pocit.

Cu adanci radacini istorico-mitologice, Calusul este cel mai spectaculos dans românesc, pastrat si azi in zona de Sud a tarii, dar si in Transilvania, in unele locuri. Din 2005, UNESCO a declarat ritualul Calusului drept „capodopera a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii”.

Daca adaugam ca, a doua zi dupa Rusalii, este sarbatoarea Sfintei Treimi, putem spune ca asa se incheie ciclul pascal la români. Acesta este cel mai important ciclu de sarbatori crestine, alaturi de care isi fac simtita prezenta si obiceiurile populare, izvorate fie din practici crestine foarte vechi, fie din vechi ritualuri folclorice.

Citește mai departe...

Cere-ţi dreptul - fii român!

Cetăţenii Republicii Moldova care se autoidentifică români pot să-şi indice în actul de identitate naţionalitatea română.

La 22 mai, preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a promulgat Legea cu privire la modificarea şi completarea Legii 100 privind actele de stare civilă. Legea a intrat în vigoare marţi, 29 mai, dată la care a fost publicată în Monitorul Oficial.

A doua zi, la Oficiul de Stare Civilă, mun. Chişinău, pe cele două panouri de informaţii, de la intrare şi din hol, încă nu era niciun comunicat prin care cetăţenii ar fi informaţi despre modificări la lege apărute în ajun. Şefa oficiului, Tatiana Amihalachioaie, a informat că deocamdată nu a primit nicio informaţie în acest sens de la superiorii săi de la Serviciul de Stare Civilă. „Personal mă bucur mult că Legea a intrat în vigoare chiar dacă în familia mea nu am avut probleme în acest sens, soţul meu fiind român din Bucovina”, ne spune doamna.

Tatiana Amihalachioaie ţine să precizeze că mulţi cetăţeni confundă naţionalitatea cu cetăţenia română, oamenii nefiind informaţi suficient la acest capitol. „Deocamdată, o singură familie a venit şi ne-a întrebat dacă poate depune o cerere ca în actul de naştere al copilului să figureze naţionalitatea „român”, ne mai spune funcţionara.

Conform noii legi, în actele de stare civilă nu va mai exista menţiunea despre naţionalitate, dar aceasta poate fi introdusă atât la rubrica „naţionalitatea părinţilor”, cât şi „naţionalitatea copilului”, în baza unei cereri pe propria răspundere scrisă de părinţi sau de titularul care a atins vârsta de 16 ani.

Acei cetăţeni ai Republicii Moldova care se simt nedreptăţiţi în ceea ce priveşte identitatea lor în actele de stare civilă, dacă au răbdarea şi curajul să meargă să-şi perfecteze actele de stare civilă, acum au toată libertatea să o facă. În baza de date a ÎS „Registru”, la perfectarea buletinului, aceste modificări sunt introduse la rubrica „Apartenenţa etnică”.

Modificările la Legea privind actele de stare civilă vin să elimine în primul rând o inechitate socială. Pe când ruşii, evreii, ucrainenii etc. de pe teritoriul Republicii Moldova aveau dreptul să se autoidentifice ca atare, cei care se considerau români nu aveau acest drept. Până acum legea avea o restricţie, art. 69, care interzicea să fie modificată naţionalitatea părinţilor şi a copiilor în baza actelor bunicilor.

Modificările la Lege au fost introduse după ce Republica Moldova a pierdut la CEDO cazul Mihail Ciubotaru versus R. Moldova, reclamantul obligând prin judecată autorităţile să-l treacă „român” în loc de „moldovean” în certificatul de naştere, Republica Moldova fiind obligată să-şi modifice legislaţia în domeniu.

In baza articolului de Svetlana Corobceanu

Sursa: Jurnal.md

Citește mai departe...

Ce mai face Rusia pe lângă granița României?

Mesajul cel mai insistent repetat de Andrei Marga la inceputul mandatului sau la Ministerul de Externe este reincalzirea relatiilor dintre România si Rusia. “Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand Marga in timp ce, la doar 140 de kilometri de Iasi, respiratia mamei Rusia se simte mai calda ca oricand.

Daca in dimineata zilei de Paste am fi plecat din fata Palatului Culturii din Iasi intr-o masina cu numar de Republica Moldova, in doua ore am fi putut face poze tancului sovietic din fata Sovietului Suprem din Tiraspol. A fost ziua in care, urmare a unei intelegeri intre liderul separatist transnistrean si prim-ministrul Moldovei, s-a putut circula liber de la Chisinau la Tiraspol. Fara controale amanuntite prin bagaje, fara spaga obligatorie la vamesi. Ocazie unica pentru oamenii obisnuiti care lucreaza in vest si au rude in Transnistria, dar ceva nu foarte deosebit pentru elita politica si economica transnistreana.

Desi oficial se afla pe pozitii adverse cu Republica Moldova, exista destui inalti oficiali transnistreni care au afaceri la Chisinau si ale caror familii chiar locuiesc acolo. Un exemplu este “ministrul” transnistrean al informatiilor, Evgeny Zubov, a carui familie detine un apartament in Chisinau, unde si locuieste. De altfel, se pare ca o ruda foarte apropiata a noului “presedinte” transnistrean, Evghenii Sevciuk, locuieste tot la Chisinau. Desi doar amanunte casnice, astfel de detalii clarifica imaginea evenimentelor derulate, in acest an, in coasta Romaniei si al caror actor principal nu a fost Tiraspolul sau Chisinaul, ci administratia de la Moscova.

TURLELE KREMLINULUI

Totul a inceput in decembrie 2011, odata cu alegerea surprinzatoare a lui Evghenii Sevciuk in functia de presedinte al Transnistriei. Fie ca sunt rusi, germani, romani sau americani, majoritatea diplomatilor de la Chisinau a fost surprinsa de victoria ucraineanului de 44 de ani care l-a invins atat pe necarismaticul Anatol Kaminski, candidatul favorit al Moscovei cat si pe batranul Igor Smirnov, stapan absolut vreme de 20 de ani in Transnistria, dar intrat in dizgratia Moscovei - din motive financiare, fiul lui Smirnov fiind anchetat de rusi pentru delapidarea fondurilor furnizate regimului separist.

Desi o surpriza, Sevciuk nu a venit din neant. Sef al departamentului de taxe al militiei din Tiraspol, director adjunct al bancii detinute de mamutul financiar transnistrean Sheriff si, ulterior, presedinte al Sovietului Suprem, Sevciuk a ocupat pe rand toate aceste pozitii privilegiate din care a invatat maruntaiele sistemului prin care circula banii, gri si negri, caci cei albi sunt nesemnificativi in regiune.

Despre Evghenii Sevciuk s-a spus ca nu era sprijinit de Moscova, dar sa nu uitam: Kremlinul are mai multe turle. Surse multiple au confirmat ca liderul transnistrean a fost felicitat telefonic in ziua investirii atat de oficiali ai Ministerului rus de Externe cat si de un inalt oficial din Consiliul de Securitate al Federatiei Ruse (organism al carui secretar este Nikolai Patrushev, timp de zece ani director al FSB-ului). Sevciuk mai este sustinut si de cercurile economice moscovite care au interese financiare in jurul combinatului metalurgic de la Rabnita (orasul unde s-a nascut Sevciuk), una dintre cele mai importante fabrici ale transnistrenilor.

(Cine este Evghenii Sevciuk: S-a nascut la Rabnita, pe teritoriul actualei Transnistria, in 1968. Din 1992 pana in 1998 a fost militian insarcinat cu crimele economice in cadrul Ministerului de Interne transnistrean. In 1998 este numit sef al departamentului de taxe. Din 1998 pana in 2000 este director adjunct in cadrul Sheriff si manager al filialei din Rabnita a Agroprombank. In 2005 devine presedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, functie din care demisioneaza in 2009. In decembrie 2011 este ales presedinte al Transnistriei.

CUM FAC RUSII BANI DIN TRANSNISTRIA

Combinatul de la Rabnita este detinut de Alisher Usmanov, un personaj aflat pe lista celor mai bogati rusi. Usmanov este unul dintre directorii Gazprom (Gazprominvestholding), fiind insarcinat cu dirijarea tranzactiilor financiare importante (mai detine 29% dintre actiunile clubului de fotbal Arsenal Londra si este patronul ziarului rus Kommersant). Printre asociatii lui Usmanov in afacerea de la Rabnita se numara si apropiati ai lui Pavlo Lazarenko (fost premier al Ucrainei condamnat astazi in SUA pentru spalare de bani si coruptie) si cativa parteneri ai lui Ihor Kolomoisky, unul dintre cei mai bogati ucrainieni, care are afaceri in domeniul metalurgic si in Romania.

Cheia profitabilitatii acestui combinat se gaseste la Moscova. Rusia – prin Gazprom - vinde gaze in Republica Moldova prin compania Moldovagaz, unde 51% dintre actiuni sunt detinute chiar de catre rusii de la Gazprom, 34% de catre statul moldovenesc si 13% de catre transnistreni. Moldovagaz (controlata de rusi) vinde mai departe Tiraspolului la un pret de patru ori mai mic decat pretul de achizitie. De acest avantaj beneficiaza doar fabricile din Transnistria, pentru cele din Republica Moldova pretul gazelor fiind cel mare, impus de Gazprom.

Diferenta se acumuleaza sub forma de datorii ale companiei Moldovagaz catre Rusia. Datoriile se ridica in prezent la 3 miliarde de dolari pentru toata regiunea transnistreana si o parte din ele au fost deja impuse printr-o decizie a instantei internationale comerciale de arbitraj de la Moscova. Chisinaul a solicitat in repetate randuri Rusiei sa divizeze aceste datorii si sa incheie un acord separat intre Gazprom si Transnistria.

Deocamdata, perfectarea unui nou contract intre Gazprom si Republica Moldova se amana, timp in care combinatul de la Rabnita (detinut de unul dintre directorii Gazprom-ului) este practic subventionat de Rusia, ceea ce ii permite sa practice un pret de dumping. O buna parte dintre produsele acestui combinat sunt exportate in Romania (in conditiile in care jumatate din exporturile transnistrene ajung in tari UE), unde exista peste 40 de firme care deruleaza activitati comerciale cu separatistii (o ancheta despre afacerile dintre firmele separatistilor si Romania a fost publicata de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie).

Schema prin care gazele Rusiei sunt oferite aproape gratuit unor fabrici detinute de mari potentati moscoviti, datoriile acumulandu-se in contul Republicii Moldova, functioneaza foarte bine atata timp cat exista o oarecare deschidere si comunicare comerciala intre Tiraspol si Chisinau. Caci pentru a putea exporta, firmele de la Tiraspol trebuie sa fie inregistrate la Chisinau. Inflexibilitatea batranului separatist Igor Smirnov incepuse in ultimii ani sa ingreuneze prea mult mecanismul, aceasta adaugandu-se la matrapazlacurile pe care familia Smirnov le facea pe seama finantarii politice oferite de rusi Tiraspolului. E usor de inteles de ce Moscova se saturase de Smirnov.

DUSMANI, DAR SE INTELEG CA FRATII

Din clipa investirii lui Evghenii Sevciuk ca presedinte al Transnistriei si pana la debutul relaxarii comerciale dintre Tiraspol si Chisinau au trecut doar trei luni. La sfarsitul lui aprilie 2012 era redeschisa circulatia trenurilor de marfa prin Transnistria (oprita din 2006), presa de la Chisinau comentand ca masura ii avantajeaza net pe transnistreni. In doar doua saptamani, uzina metalurgica de la Rabnita a profitat de masura expediind 128 de vagoane pe un traseu cu 400 kilometri mai scurt (deci si mult mai ieftin, intrucat pe anumite segmente au fost diminuate si tarifele de transport). In plus, simplificarea procedurilor vamale convenita de cei doi lideri a adus bugetului Transnistriei venituri suplimentare de 5 milioane de dolari.

(Cei mai importanti parteneri transnistreni ai firmelor din Romania sunt combinatul de la Rabnita si fabrica de textile Tirotex din Tiraspol. Pana nu demult, centrala electrica de la Cuciurgani exporta electricitate in Romania, prin cateva firme de la Chisinau si Bucuresti care obtineau din aceasta intermediere peste 10 milioane dolari anual.)

Dar aceasta deschidere poate fi profitabila si pentru anumite cercuri economice de la Chisinau. Relaxarea comertului in regiune a adus deja o crestere spectaculoasa a importului de marfuri moldovenesti, ponderea acestora pe piata transnistreana crescand de la 2 la 12 procente. In plus, in noul context vor conta si mai mult sefii vamilor din Republica Moldova si din Transnistria. In ambele pozitii sunt apropiati ai celor doi lideri, “presedintele” Evghenii Sevciuk si premierul moldovean Vlad Filat. Chimia dintre ei pare a fi buna (s-au intalnit de trei ori in doua luni, mergand impreuna si la un concert la Chisinau) si se zvoneste ca au conexiuni similare la Moscova.

Dar dincolo de zvonuri, sigura este declaratia lui Dmitri Rogozin, puternicul reprezentant al Rusiei in Transnistria, care il apreciaza pe Filat: “Guvernul Moldovei este condus de un om absolut pragmatic - Vlad Filat. Cu el se poate sta de vorba.” Cat despre Evghenii Sevciuk, acesta este considerat de mai multi oficiali si diplomati din Chisinau ca fiind “un fel de Filat al Transnistriei” (declaratii pentru HotNews).

MIEL LA DOUA OI

Cu alte cuvinte, Evghenii Sevciuk va incerca sa aplice modelul mielului care suge la doua oi. Pe de o parte Uniunea Europeana, care a alocat 12 milioane de euro pentru masuri de consolidare a increderii dintre Moldova si Transnistria. “Tiraspolul este disperat sa obtina bani de la UE, aceste fonduri europene fiind percepute la Tiraspol drept sursa pentru dezvoltarea interna a Transnistriei”, a afirmat un oficial al UE (declaratie pentru raportul CRPE).

De cealalta parte Moscova, unde Sevciuk a calatorit de mai multe ori in primele luni ale lui 2012, reusind sa smulga promisiunea unui ajutor de 180 milioane de dolari, dintre care jumatate ar fi fost destinate acoperirii datoriilor lasate de Smirnov, iar cealalta jumatate s-ar fi aflat la dispozitia sa. Doar ca Moscova devenise deja banuitoare: nu din cauza apropierii comerciale, ci a colaborarii politice dintre Chisinau si Tiraspol.

Nu ar fi pentru prima data cand occidentalii conditioneaza ajutorul financiar in schimbul flexibilizarii pozitiilor politice. Dar Transnistria este o carte de schimb in jocul geopolitic pe care Rusia il face in estul Europei si, tocmai de aceea, rusii sunt foarte atenti sa-i tina sub control pe liderii din Tiraspol. Negocierile politice dintre Chisinau, care doreste integritatea statala a Republicii Moldova si Tiraspol, care urmareste recunoasterea independentei Transnistriei, au fost intrerupte pentru o perioada consistenta de timp pana in februarie 2012, cand au fost reluate in formatul 5+2. Pe langa cele doua parti implicate, la negocieri participa in calitate de mediatori Rusia, SUA, Ucraina, UE si OSCE (o analiza fina a acestor aspecte in raportul Centrului Roman de Politici Europene, scris de Stanislav Secreriu).

Dupa o prima runda de negocieri, la Dublin, si seria de intalniri Sevciuk – Filat, rusii au reactionat in valuri. La sfarsitul lui martie 2012, reprezentant special al Rusiei in Transnistria este numit Dmitri Rogozin, un inalt oficial rus celebru prin nationalismul si duritatea declaratiilor sale.

Apoi, lui Sevciuk i se refuza ajutorul de 180 milioane USD, acesta fiind redus la doar 30 milioane, destinati unor obiective precise. La jumatatea lui aprilie, ministrul rus al Apararii, Anatolyi Serdiukov, face o vizita surpriza la bazele militare rusesti din Transnistria, promitand modernizarea lor. Este imediat urmat de Dmitri Rogozin. Peste doar doua zile urma sa inceapa la Viena o alta intalnire 5+2, care avea sa dea dureri de cap rusilor.

IN CULISELE NEGOCIERILOR: FRUMOASA NINA SI EXPERIMENTATUL CARPOV

Cei doi diplomati care conduc negocierile in numele Republicii Moldova si al Transnistriei sunt de calibru diferit. Eugen Carpov, negociatorul Moldovei, este un diplomat de 46 de ani cu experienta in ambasade importante pentru Chisinau. Negociatorul transnistrean este Nina Shtansky, fermecatoare la cei 34 de ani dar catapultata din staff-ul lui Sevciuk direct in pozitia de “ministru de externe” al Transnistriei. Miza intalnirii de la Viena (detaliile reuniunii au fost relatate pentru HotNews de mai multe surse apropiate negocierilor) era stabilirea unui cadru pentru inceperea negocierilor reale intre cele doua parti, care nu reuseau sa se puna de acord in privinta calitatii pozitiilor lor. Tiraspolul cerea Moldovei sa fie recunoscut drept parte egala, solicitare imposibila pentru ca ar implica recunoasterea de facto din partea Chisinaului a statalitatii Transnistriei.

Dupa doua zile de discutii sterile, in timpul unei pauze, experimentatul Carpov i-a prezentat o solutie de compromis Ninei Shtansky: un principiu care stipuleaza ca participantii au aceleasi drepturi in negocieri. Fie din lipsa de experienta, fie dintr-o intentie pozitiva reala, Shtansky a acceptat principiul, care nu facea insa referire in niciun fel la statutul juridic al celor implicati.

La revenirea celorlalti mediatori in camera de lucru, singura opozitie a venit din partea lui Serghei Gubarev, reprezentantul Rusiei la negocieri. Sustinut insa de toti ceilalti participanti, principiul a fost anuntat public ca un pas inainte in procesul negocierilor. Deschiderea comerciala dintre Republica Moldova si Transnistria incepea sa fie completata si de una politica.

PUMNUL RUSIEI

In ziua imediat urmatoare, Dmitri Rogozin acorda un interviu ziarului Kommersant (detinut de Usmanov, patronul combinatului de la Rabnita si director la Gazprom) in care conditiona garantia unitatii statale a Republicii Moldova prin sase conditii imposibil de indeplinit. Printre ele, recunoasterea Rusiei ca “unic stat care dispune de forta si autoritate politica in aceasta regiune” si recunoasterea Transnistriei drept parte egala la negocieri.

In lipsa unei reactii adecvate a liderilor transnistreni, “mediatorul” rus Serghei Gubarev a vizitat Tiraspolul in 17 mai. Transnistrenii s-au conformat instructiunilor rusilor, anuntand pe 18 mai ca ar putea refuza semnarea documentelor convenite la Viena si solicitand explicatii de la Chisinau in privinta egalitatii partilor. Pe 21 mai, Gubarev a intarit mesajul afirmand ca si Moscova ar putea cere revizuirea documentelor de la Viena. Doar la o zi dupa declaratia lui Gubarev, Evghenii Sevciuk a iesit cu o declaratie radicala: “s-a format o conjunctura politica externa favorabila realizarii aspiratiilor poporului transnistrean”, adica a independentei statale. Pe 27 mai, bunavointa de la Viena a Ninei Shtansky se volatilizase complet: “Se poarta negocieri despre negocieri si rezultatul, in perspectiva apropiata, nu se vede.” Medierea Rusiei fusese cum nu se poate mai eficienta: din nou blocaj politic total intre Transnistria si Republica Moldova.

(Se va continua participarea activa la cautarea cailor de rezolvare a problemei transnistrene in baza respectarii suveranitatii, integritatii teritoriale si statutului neutru al Republicii Moldova si identificarea unui statut special pentru Transnistria. Vladimir Putin - decret prezidential, mai 2012)

RESPIRATIA CALDA A RUSIEI

Relaxarea si deschiderea comertului dintre Republica Moldova si Transnistria poate aduce un plus de satisfactii financiare atat unor oligarhi rusi, cat si elitei politico-economice de la Chisinau si Tiraspol. Dar Moscova interzice cu duritate orice apropiere politica de un Chisinau mult prea european pentru gusturile lui Vladimir Putin.

Prin aceasta strategie a pasilor mici si pragmatici, precum reluarea transportului feroviar de marfuri, se va ajunge la o “federalizare economica de facto” (nu si politica) a regiunii, convenabila retelelor financiare rusofile. Acestea vor profita de deschiderea si relatiile privilegiate ale Republicii Moldova cu UE, facand insa de la Tiraspol regulile jocului dupa bunul lor plac. Sau, cum spunea cu talent de poet Dmitri Rogozin, “Transnistria va resimti din plin respiratia calda a Rusiei.”

Sub toate aceste jocuri politice si interese financiare stau oamenii de pe malurile Nistrului. Am fost acolo si nicaieri altundeva nu mi-a fost dat sa vad o disperare mai adanca decat in saracia satelor transnistrene. Daca masinile luxoase ale liderilor de la Tiraspol sau ale afaceristilor rusi trec ca prin branza prin punctele militarizate de control de pe Nistru, oamenii simpli continua de douazeci de ani sa se supuna unor controale umilitoare la umbra kalasnikov-urilor si sa plateasca de fiecare data spagi grase. Cei mai multi s-au obisnuit deja cu acest ritual, iar ce e pentru noi normal, pentru ei e doar o exceptie in zi de Paste, o minune. Aceasta e respiratia calda a mamei Rusia.

“Trebuie sa cream incredere”, spunea de curand ministrul de externe, Andrei Marga, “romanii trebuie sa fie mai bine informati despre Rusia actuala.” Prin acest articol nu am facut altceva decat sa urmam sfatul actualului sef al diplomatiei romanesti.

Publicat de Vlad Maxich

Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-international

Citește mai departe...

Moda la plajă de-a lungul secolului XX

De-a lungul vremii, costumele de baie au suferit modificări importante, de la rochiile masive în care se îmbăiau femeile acum o sută de ani, până la bikinii tanga purtaţi în zilele noastre de tinere topless.

Primele date despre existenţa costumelor de baie datează încă din antichitatea romană, din vremea Pompeiului, când femeile purtau la plajă costume din două piese, redescoperite apoi multe secole mai târziu. Apoi, obiceiul de a sta la soare pe nisip a fost uitat sau dispreţuit, îmbăierea în mare fiind considerată o activitate vulgară.

Şi aşa a fost până la mijlocul veacului al XIX-lea, când lumea a revenit pe litoral, la recomandarea medicilor. Numai că pudoarea atât de specifică femeilor vremii le împiedica pe acestea să înoate liber în apa mării. Aşa că, îmbrăcate din cap până-n picioare cu rochii lungi, intrau într-o cabină de lemn cu o gaură în duşumea, care era trasă de cai în mare. Când apa ajungea în cabina prevăcută cu patru pereţi opaci şi acoperiş, femeile coborau prin gaura din duşumea şi se udau, aşa înfofolite cum erau. Când se săturau de distracţie, calul trăgea cabina din nou pe ţărm, iar doamnele rămâneau înăuntru până se uscau şi puteau ieşi, în mod decent, din nou la lumină.

Femeia înfofolită face baie-n mare

Costumul de baie în adevăratul sens al cuvântului a apărut la începutul secolului XX, deşi nu era cu mult mai îndrăzneţ decât cabina de lemn. Femeile se îmbăiau îmbrăcate în rochii lungi şi voluminoase, realizate din material gros care se îmbiba cu apă şi atârna greu. Exista, astfel, garanţia că rochia nu se ridica la suprafaţă - la acea vreme, o culme a indecenţei.

O altă raţiune pentru costumaţia care acoperea tot corpul ţinea de partea estetică, pielea albă, neatinsă de soare fiind pe atunci o condiţie a frumuseţii feminine. De altfel, nimeni nu stătea la soare, toată lumea era la umbră, chiar dacă vântul lovea rochia udă.

În primul deceniu al secolului XX, moda costumelor de baie s-a mai relaxat puţin. Rochiile au rămas, dar au devenit mai scurte şi mai mulate. Deloc decoltate, însă. Apoi, în anii 1920, femeia şi-a arătat pentru prima dată trupul pe plajă. La modă era costumul de baie întreg, similar ca design cu cel purtat şi astăzi, dar cu pantaloni scurţi, în loc de slip.

„La început, femeile aveau obligaţia de a fi cât mai sobre, cât mai decente cu putinţă pentru că erau doar mame, soţii sau gazde în incinta casei. Când au început să ocupe funcţii în afara casei, lucrurile s-au schimbat. Totuşi, prin anii 1920, în unele locuri din SUA existau «comisii de decenţă» care patrulau pe plaje şi verificau lungimea ţinutelor femeilor. Dacă cumva acestea erau mai scurte decât limit legală, aplicau amenzi", spune Irina Markovits, consultant de stil.

De la bikini la topless

În anii '40-'50, tendinţa de bază s-a păstrat, dar costumele de baie au trecut graniţa utilului către partea sexy a lor. Au apărut fustiţele mini şi topurile generos decoltate.

În 1946, designerul francez Jaques Heim a creat primul costum de baie foarte mic, pe care l-a numit Atom. În acelaşi an, Louis Réard, un inginer francez care conducea magazinul de lenjerie de la Paris al mamei sale, a fost cel care a lansat costumul de baie compus din patru triunghiuri unite prin cordeluţe, câte un triunghi pentru fiecare sân şi câte unul pentru pelvis şi fese.

L-a numit bikini, după Atolul Bikini din Oceanul Pacific, o zonă cunoscută pentru testarea armelor nucleare. Pentru că nicio femeie n-a acceptat să poarte noul costum de baie, Louis Réard a fost nevoit să angajeze un manechin profesionist pentru a poza. Astfel, Micheline Bernardini a fost prima femeie din lume care a purtat bikini în public.

În anii '70-'80, au apărut costumele de baie fabricate din nailon sau spandex, care aveau două avantaje: erau mai comode la înot şi puneau mai bine în valoare formele.

Din 1990 până-n anii 2000, modelele s-au diversificat, dar au păstrat un deziderat comun, acela de a pune în valoare corpul femeii. În zilele noastre, situaţia este la fel, numai că dezinhibiţia este acum o obişnuinţă pe litoral. Astăzi, la plajă, o femeie topless nu mai şochează pe nimeni. Şi cu toate acestea, moda revine la trecut.

„În ultimii doi ani, costumele de baie care sunt în trend sunt cele retro, cu talie destul de înaltă, cele cu chilot întreg şi care acoperă corpul până la talie. Au reapărut şi sunt căutate şi costumele de baie întregi", mai spune Irina Markovits.

1946 este anul în care francezul Louis Réard a lansat bikinii.

sursa: historia.ro

Citește mai departe...

Voronin despre tricolor: ”Nu este drapelul nostru istoric, bicolorul e drapelul nostru adevărat.”

Nu este pentru prima dată când Vladimir Voronin, acest barbar sovietic profanează tricolorul, calcă în picioare demnitatea noastră românească. Au fost vremuri când el l-a numit fascist, iar astăzi îl neagă. A venit timpul când acest ideolog al antiromânismului trebuie să fie tras la răspundere conform codului penal. Legea trebuie să-şi spună cuvântul. Vox populi, vox Dei !

Nu drapelul de stat al Republicii Moldova este cel adevarat, ci bicolorul. Declaratia ii apartine liderului PCRM Vladimir Voronin, care, aseara, in studioul In Profunzime, a declarat ca toate institutiile din tara ar trebui sa arboreze bicolorul.

”Acesta nu este drapelul istoric al Republicii Moldova, nu sub acest drapel a luptat Stefan cel Mare. Cat am fost la guvernare, n-am schimbat drapelul, pentru ca asta nu a fost prioritate pentru noi atunci”, a mentionat Voronin.

Vladimir Voronin afima ca PCRM va discuta despre actiunile sale ulterioare cu referire la bicolor. ”Noi n-am inaintat nicio propunere legislativa referitor la acest drapel. De ce sa nu discutam la congres sa trecem la acest drapel, drept drapel al partidului. trebuie toata tara sa arboreze drapelul bicolor, pentru ca acesta este drapelul adevarat al Republicii Moldova”, a mai spus liderul PCRM.

sursa: protv.md

Citește mai departe...

Voronin își bătea soția până la sânge, iar Dodon umbla la adunările liberalilor

Se știe că liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, își ascunde minuțios unele pagini din biografia sa. În special, lumea încă n-a aflat de unde i se trage numele său de formă rusă, în timp ce pe mormântul mamei sale stă scris (cu litere ruseşti): Bujeniță Pelagheia, iar bunicul său, Isidor Sârbu, a fost un luptător anticomunist înflăcărat.

Un alt politician din duzina chișinăueană, Igor Dodon, pare că și-a propus să măture din calea sa tot ce-i românesc, deși, veac de veac, neamul lui de la Sadova n-a dat niciun semn de trădare a propriei identităţi.

Văzându-i cum își aruncă cenușă în cap, și unul, și altul, am hotărât să le caut originile neobișnuite și am răsfoit arhivele. Nu spun însă că personajele despre care scriu în continuare ar avea legături strânse de rudenie cu politicienii cunoscuţi. Asemănarea de nume însă vrea să ne spună ceva.

Securitatea îl ţine pe Dodon sub control, deoarece a fost român exemplar

După un control de taină, un grup de colaboratori ai securităţii, și anume ofiţerii Ministerului Securităţii de Stat: maiorul Zakrevski, maiorul Kozlov și locotenentul Lagutin, la 27 ianuarie 1947, au întocmit un act strict secret (în limba rusă, desigur), pe marginea activităţii lui DODON Semion din satul Sadova, Călărași, înaintat de curând candidat pentru funcţia de deputat al Sovietului Suprem al „RSSM”.

Între altele, securiștii stabilesc că „Dodon a fost membru al Partidului Liberal și în această calitate a participat mereu la adunările de partid ale liberalilor. Tot el a deținut peste 10 hectare de vii și livezi, având și o impunătoare gospodărie, cai, boi, ovine și alte vietăți”. (AOSP, f.51, i.54, d.69)

Același Dodon a fost un român exemplar, iubindu-și Țara și plătind impozitele la timp, fapt pentru care „Administrația Românească l-a premiat cu un plug și două gramote”. Ulterior, el a fost numit „responsabil de construcția și întreținerea drumurilor, unde a făcut propagandă românească printre populație”.

Securiștii n-au uitat să indice în act că „Dodon era prieten cu ministrul Agriculturii din România care îl vizita deseori la Sadova”. În altă parte, securiștii au aflat că Dodon mai era prieten cu șefii postului de jandarmi din sat, Borus și Noghi, precum și cu adjunctul acestora, Olaru, pe care îi caza la el acasă. Deseori „Dodon împreună cu ei organizau capcane pentru partizani și parașutiști sovietici”.

În act se mai notează că nepotul lui Dodon, Grigore, „a fost arestat recent de către Securitatea sovietică și condamnat la opt ani închisoare pentru „trădare de patrie”. În afară de cele trei semnături ale securiștilor nominalizați, documentul citat mai este semnat și de secretarul comitetului raional al partidului comunist, Galkovski, care subscrie la remarca „Am participat la controlul efectuat și confirm toată informația adunată”.

Viața cu Voronin în casă nu are niciun sens.

Nicolai Vladimirovici VORONIN, rus de origine, se despărțise de prima sa soție rămasă pe undeva cu un băieţel în braţe și, după terminarea războiului s-a aciuat la Strășeni. În această localitate a prins a conviețui cu altă femeie, pe nume Antonina Brîleakova, venită și ea de prin stepele Volgăi, după ce și-a pierdut bărbatul pe front. Cuplul însă a dat scârţ chiar de la început, astfel găsim astăzi în arhivă două adresări de-ale femeii către comitetul raional de partid, în care ea denunţa viata insuportabilă împreună cu acest Voronin Nicolai. (AOSP, f.218, i.1, d.158)

În scrisoarea din 19 septembrie 1951, Brîleakova se plânge că s-a căsătorit cu Nicolai Voronin deoarece acesta „este membru al Partidului Comunist, dar vine acasă beat și mă bate în toată ziua, în prezența feciorului minor”. Femeia accentuează îndeosebi seara de 16.09.51, când Voronin, sosit în stare de ebrietate avansată, a maltratat-o cu bestialitate, a speriat copilul, a stricat tot ce se putea strica prin casă: veselă, mobilă, geamuri, apoi „a înşfăcat-o de păr și a târât-o prin ogradă, lovind-o cu picioarele”.

Brîleakova spune că viaţa împreună cu Nicolai Voronin nu mai are sens, de aceea se gândeşte cum să-şi pună capăt zilelor. Roagă însă „pentru ultima dată” ca organizaţia de partid să ia atitudine fermă, deoarece „Nicolai Voronin a fost deja supus blamului public și comitetul de partid i-a anunţat mustrare, însă el continuă să se comporte ca un animal”.

Astfel, o zi mai târziu, secretarul comitetului raional de partid, N. Țurcan, expediază plângerile pe adresa procuraturii. Procurorul raionului, V. Șeptîkin (care era bun și el, dar despre el vom scrie cu alt prilej) i-a chemat pe cei doi – soț și soție, le-a șoptit ceva și i-a împăcat…

Mai multe amănunte din viața lui Nicolai Voronin, fost militar sovietic și membru al partidului comunist (bolșevic) în anii postbelici, le vom prezenta cu altă ocazie.

Scrisoarea de însoţire a materialelor de control privind activitatea lui Semion DODON din Sadova, Călărași, expediată de secretarul comitetului județean Chișinău al partidului comunist, N. Krainii, pe numele lui N. Koval, prim-secretar al comitetului central al PCM. Data expedierii: 28 ianuarie 1947.

Coperta dosarului de arhivă în care se află materialele de control secret al lui S. Dodon.

Declaraţia cet. Brîleakova privind maltratările suportate din partea soţului său, N. Voronin. Înregistrată la cancelaria comitetului raional de partid (bolșevik) din Strășeni, 19.09.1947.

Autor: George MĂRZENCU

sursa: Jurnal de Chișinău

Citește mai departe...

Moda în România interbelică

La 15 octombrie 1922 regele Ferdinand şi regina Maria se încoronează la Alba Iulia, în mijlocul Transilvaniei, drept suverani ai noului stat român. De la 137 000 km2, cât avea România Veche, cea nouă, de după Unire, ajungea la 295 049 km2, numărându-se acum printre ţările mijlocii ale Europei, asemănătoare ca suprafaţă (nu şi ca populaţie) cu Anglia sau cu Italia. De la 7 897 311 de locuitori ai Vechii Românii, cea nouă trece la 16 267 177 ( 18 057 028 în 1930 ).

Unirea noilor provincii nu modifică semnificativ structura populaţiei. În 1930, populaţia rurală era de 79,9%, cea urbană de 20,1%. Oraşe mai mari erau în 1930: Bucureşti, cu 639 040 de locuitori, apoi Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Cluj, Galaţi, cu peste 100 000, şi alte nouă cu peste 50 000 de locuitori. Nivelul de trai al populaţiei acestor oraşe se îmbunătăţeşte, veniturile crescând simţitor. Dupa calcule lui Mihail Monoilescu, în cartea sa „Rostul şi destinul burgheziei româneşti”, România avea, în 1938, 716 milionari ( dintre care 7 cu un venit de peste 10 milioane ), 70 529 de cotribuabili cu un venit de peste 100 000 de lei, 304 400 de contribuabili cu un venit între 20 000 şi 40 000 de lei. Relativa bunăstare a lucrătorilor poate fi o explicaţie pentru preocuparea locuitorilor oraşelor mari pentru modă.

Moda reprezintă totalitatea practicilor care definesc, la un moment dat, un grup social: atunci când se referă la corpul uman se iau în considerare practici sociale precum: mişcări ale corpului, gesturi de muncă, îngrijirile corporale, în final sunt create reprezentările legate de corpul uman.

Fiinţă socială, omul are nevoie de îmbrăcăminte. În perioada interbelică, portul ( îmbrăcămintea ) varia de la o zonă geografică la alta, dar şi în funcţie de situaţia materială şi de mentalitatea individului şi a colectivităţii în care acesta îşi desfăşura activitatea. Pentru unii, îmbrăcămitea răspundea unei necesităţi fizice, pentru alţii ( sau, mai ales, pentru altele ), hainele constituiau un etalon al bogăţiei şi al modernităţii.

La ţară, îmbrăcămintea era confecţionată în gospodărie; din in sau cânepă ( cămăşi, izmene ) lână ( pantaloni, fuste, flanele ), blană ( cojoace, căciuli ), piele ( opinci ). Costumele naţionale erau purtate cu mândrie mai ales de bătrânii satului. Ceilalţi preferau hainele făcute mai în grabă şi fără înflorituri. Doar în zonele de munte portul popular se menţinea la toate categoriile de vârstă.

Renunţarea la portul tradiţional în beneficiul hainelor cumpărate de la oraş punea în evidenţă procesul de modernizare ce avea loc în lumea satului, adaptarea ţărănimii la noul ritm de viaţă al societăţii româneşti. Rar se întâmpla ca mirele şi mireasa să fie îmbrăcaţi în costume naţionale; era aproape o modă ca tinerii să-şi comande haine la oraş, iar mireasa să aibă coroniţă făcută la târg. De asemenea, naşii purtau costume din stofă, ghete şi pălării.

La oraş, îmbrăcămintea era mult mai variată, deoarece şi stratificarea populaţiei era mai accentuată. Viaţa modernă, cu ritmul ei tot mai alert, a impus simplificarea modei, precum şi o diversificare, în funcţie de activităţile desfăşurate ş de ocaziile la care participau persoanele respective. Caracterista generală a modei din perioada interbelică a fost tendinţa de a deveni tot mai comodă şi de a permite o adaptibilitate rapidă la diferitele situaţii ( serviciu, plimbare, activităţi casnice, etc. ).

Grija pentru vestimentaţie, etalon al modernitatii s-a nascut o data cu lumea bună care îşi dădea întalnire “într-o cârciumioară la şosea”, cu vremea seratelor muzicale şi literare unde luxul se exhiba, a iubirilor interzise rămase prin scrisori ori jurnale interbelice sau rostite pe furiş, între etaje de flori.

Bărbaţii din “lumea bună” au început să renunţe la costumul rigid, cu guler şi manşete de catifea, cu poale lungi, la vestă, monocle, baston de bambus şi la ceasul purtat la brâu. Preferinţele se îndreptau spre hainele mai comode: costum, pantofi sau ghete, pălărie sau căciulă, în funcţie de anotimp.

Bărbaţii nu ieşeau în oraş cu capul descoperit, fără haină şi fără cravată, chiar dacă era vară şi foarte cald. Magazinele de pălării aveau o foarte bună vânzare; primăvara şi toamna se purtau pălării mai groase, iar vara pălării de pai.

Acasă, barbaţii din lumea bună purtau halate lungi, din mătase sau din stofă, aveau papuci comozi. Pijamaua ( bluză şi pantalon ) era nelipsită din garderoba acestora.

După război, barbaţii au început să-şi tundă barba, să se radă la frizer. De asemenea, părul se purta scurt şi era întreţinut cu grijă, fiind pieptănat de 2-3 ori pe zi. 

Moda feminină era complicată şi, adeseori, capricioasă. Doamnele mai în vârstă au rămas la vestimentaţia antebelică: rochii lungi până la pământ, înzorzonate cu tot felul de dantele, funde şi alte accesorii; nelipsită era pălăria, cu boruri mari şi extrem de încărcată, cu pene de diverse culori, agrafe, funde, etc. Femeile aristocrate, rafinate, îşi ascundeau trupul într-o vestimentaţie luxuriantă, care impunea respect. Părul era lung, strâns în coc la spate.

Femeile tinere erau în pas cu moda occidentală, mai ales cu cea de la Paris. În Bucureşti şi în principalele oraşe din ţară existau “magazine de modă”, unde se confecţiona îmbrăcăminte sau încălţăminte la “comandă”, dar se putea cumpăra şi “de-a gata”. Rochiile au devenit mai scurte, “trei sferturi” sau chiar până la genunchi. Talia era “căzută”, adică peste şolduri, pentru a se pune în relief corpul. Uneori se folosea material transparent, mai ales pentru bluze, sub care se observau, cu discreţie, sânii. Pălăriile au devenit mai mici, fără multe accesorii.Vopsitul podoabei capilare ascunsă de palarii cu numeroase accesorii tip voalete si aplicaţii viu colorate avea un succes nebun; tot atunci se inventează ondulatorul cu aburi, care nu dauna părului.

In lumea bună se poartă rochiile cu spatele foarte decoltat, diademe cu pene, mantouri. Blana era regina ţinutelor de gala: vulpe argintie, astrahan, asortate bijuteriilor cu aur şi pietre preţioase. Din recuzita nu lipseau nici perlele, brosele în forma de flori evantaiul decorat, umbreluţa si poşeta , decupate in acelasi ton. Damele îşi ascundeau albeaţa tenului străveziu de razele soarelui sub umbrele japoneze sau pălării de pai cu borurile foarte largi. Pudra alba era accesoriu de neînlocuit acolo unde natura nu era in acord cu tonul epocii.

Odată cu noul “tipar”perfect, femeia reinventează eleganţa. Pe val e silueta tip scândură, fără curbe dar nu chiar anorexică, cum se poartain zilele noastre, parul tuns scurt, tip tunsoare “bob” fara manusi dar cu ţigaretele ordonate in porturi, semn al emanciparii femeii. Corsetele, nu accentuau sânii, ci îi aplatizau. Se reinventează modelul androgin: femeile îşi strâng bustul cu fâşii de pânză sau corset, deşi acesta e pe cale de disparitie, pentru ca sânii lor să fie cât mai mic.

Parfumul folosit diferea în funcţie de vârstă şi de gusturi. Doamnele mai în vârstă se parfumau şi se pudrau din belşug. Tinerile foloseau cu mai multă distrecţie parfumul şi pudra, dar puneau accentul pe ruj şi rimel.

În lumea mahalalelor grija pentru modă era foarte redusă. Femeile erau preocupate să-şi crească plozii, să-şi ţină gospodăria şi bărbatul. Cu prilejur unor festivităţi – nuntă, botez – se îmbrăcau curat, cu rochii înflorate, pantofi de piele, broboadă de caşmir. În zilele de lucru purtau rochii din materiale proaste, papuci, batic din pânză colorată. Bărbaţii aveau costum, cravată, cămasă albă, ghete pe care le purtau la sărbători. În timpul zilei, la lucru, aveau salopetă, iar acasă pantaloni de stofă, cămaşă în carouri, pantofi sau bocanci uzaţi. Pijamaua era o raritate, bărbatul dormind, de regulă, în izmene şi cu cămaşa de acasă, iar femeia cu o camasă lungă.

Moda nouă a trezit şi reacţii negative. „Revista funcţionarilor publici” scria în iulie 1927: „Păpuşile vopsite şi împopoţonate ce întâlnim zilnic cu rochii străvezii care nu mai tăinuiesc nimic, decoltate până la mijloc şi scurte deasupra genunchiului, cu ciorapi de culoarea pielii, cu pulpele goale purtând şosete spre a ispiti şi a atrage mai mult, fără cea mai mică jenă, privirile trecătorilor, cu obrazul grimat şi buzele şi unghiile roşite, cu părul – care e cea mai frumoasă podoabă a femeii – tuns. Ele fac parte din nenorocire de toate clasele sociale”.

Revoltător era faptul că locul de etalare a modei devenise biserica. O revistă din Ploieşti scria cu indignare: „ Cuconiţe ce poartă rochii scandalos de scurte şi umblă cu picioarele goale în sandale, cu braţele şi umerii goi, cu pieptănătura teatreală, cu piepteni şi agrafe de toate culorile şi buzele vopsite violet nu au pic de sfială, un pic de obraz când vin la biserică”. După părerea revistei, ele ar trebui „să fie încălţate şi îmbrăcate cu rochii serioase, mai puţin vopsite şi fasonate şi mai ales să evite a mânji chipul sfânt al icoanelor cu vopseaua gurii lor”.

În concluzie, putem afirma că în România interbelică, se constată preocuparea celor din „lumea bună” a oraşelor de a fi în pas cu noutăţile din Occident în privinţa vestimentaţiei, însă acestă preocupare este prezentă doar în această această clasă a societăţii, cei din lumea satelor şi a mahalalelor fiind lipsiţi de aceast interes.

În aceste condiţii, pentru occidentul interbelic, România era un fel de prim cerc al alterităţii. Un spaţiu integrat civilizaţiei europene, dar insuficient pentru a fi considerat întru totul european, un spaţiu de margine, amalgam de viaţă cotidiană modernă şi de primitivism rustic.

Bibliografie

Raymond Boudon, Dicţionar de sociologie, Editura Univers, Bucureşti, 1996

Ioan Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Editura Rao, Bucureşti, 2001

Ion Bulei, Românii în secolele XIX-XX. Europenizarea, Editura Litera, 2011

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/03/moda-in-bucurestiul-din-perio... accesat 02.01.2012

de pe Historia.ro

Citește mai departe...

Pelicula românească "După dealuri" a fost premiată la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes s-a încheiat, iar marele premiu a fost decernat austriacului Michail Haneke pentru plicula "Amour". Cum era de aşteptat, şi regizorul român, Cristian Mungiu se numără printre câştigători. Filmul "După dealuri" şi-a adjudecat premiile pentru scenariu şi interpretare feminină, scrie publika.md

"Sunt onorat că în această seară nu sunt singur, ci sunt alături de prietenii mei actori. Mulţumesc mult juriului".

Acesta este al doilea premiu Palme d'Or câştigat de Michael Hanekel, considerat unul dintre cei mai mari regizori europeni.

Drama "Amour" prezintă povestea de iubire a unui cuplu, în care soţia este pe moarte, iar bărbatul încearcă să reziste în faţa suferinţei iubitei sale.

Regizorul român Cristian Mungiu, a reuşit din nou să impresioneze, după ce, în 2007, a câştigat Palme d’Or pentru pelicula "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". Filmul "După dealuri" a fost premiat pentru scenariu şi interpretare feminină.

Inspirat din fapte reale, filmul românesc "După dealuri" prezintă povestea unei tinere care încearcă să-şi convingă cea mai bună prietenă să părăsească mănăstirea în care locuieşte. Acuzată că este posedată de diavol, tânăra din mănăstire ajunge să fie suspusă exorcizării. Ambele actriţe din rolul principal au primit premiul pentru interpretare femină, notează sursa citată.

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes a ajuns anul acesta la cea de a 65-a ediţie.

Citește mai departe...