Un doctor basarabean face parte din elita Iaşului

Numele lui Grigore Tinică se asociază cu oraşul Iaşi, cu mii de operaţii pe cord deschis şi alte intervenţii chirurgicale cardiovasculare majore. O Românie întreagă cunoaşte numele doctorului de la Iaşi, iar pentru mii de bolnavi el este ultima lor speranţă de viaţă. Face minuni în medicină, pentru că este un profesionist de mare clasă. Pentru a putea ajuta cât mai multă lume, dl. dr. Tinică a înaintat anul acesta Ministerului Sănătăţii din România un proiect în valoare de 100 milioane de euro pentru deschiderea unui nou Institut de boli cardiovasculare la Iaşi.

Grigore Tinică este originar din raionul Şoldăneşti, iar în 1984 a absolvit Facultatea de Medicină Generală „Nicolae Testimiţeanu din Chişinău”, după care a lucrat un timp în spitalele din Chişinău, specializându-se la Moscova.
Şansa sa a venit în 1992, când a obţinut o bursă a Statului Român la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară – Fundeni, UMF „Carol Davila” Bucureşti, conducător ştiinţific Prof. dr. doc. Ioan Pop de la Popa. După această bursă s-a stabilit în Iaşi, dar oriunde nu ar fi, spune cu mândrie că este român basarabean.

Părinţii săi, supuşi ai Majestăţii sale Regele României

În satul Cuşmirca din raionul Şoldăneşti mereu îl aşteaptă mama, care nu vrea să vină la fiu în România pentru a nu lăsa mormintele familiei în paragină. “Tatăl meu a murit în 2001. Dar, în certificatul său de naştere era scris „supus al Majestăţii sale Regele României”. Acelaşi lucru scrie şi în certificatul de naştere al mamei mele. Şi vă povestesc că tatăl meu a fost şi participant în al doilea război mondial. Pe data de 9 mai – acum noi sărbătorim Ziua Europei, atunci în URSS se sărbătorea Ziua Victoriei asupra Germaniei fasciste – era invitat să primească un cadou, ca veteran de război. Nu se ducea niciodată şi veneau şi-i aduceau cadoul acasă.Tata spunea:

„Vecinul meu, moş Anton, a luptat în Armata Română şi lui nu-i dau nimic”. După ce a luptat în Armata Română, moş Anton a fost deportat în Turkmenistan. A stat mulţi ani acolo şi s-a întors acasă. Tata spunea: „lui Anton nu-i dă nimeni nimic dar el tot a luptat. Eu nu am mers de bună voie la război să împuşc pe cineva. La fel şi Anton. Dar s-a întâmplat să fim pe baricade diferite şi întâmplător mie îmi dau un premiu de 9 mai şi lui Anton nu”. Dacă era un premiu în bani, mergeau şi lua ceva de băut şi se îmbătau pulbere amândoi. Tata nu a cerut nimic de la autorităţile de atunci. „Am cetăţenie română din naştere şi ar trebui ca cei care ne-au luat-o să vină să ne-o dea inapoi”, îşi aminteşte Grigore Tinică.

A fi basarabean e o mare problemă

Deşi vroia să se întoarcă acasă, doctorul Grigore Tinică a ramas în Iaşi. „De fiecare dată merg acasă pentru că acolo am parinţi, am fraţi, am prieteni. Eu sunt acasă şi acolo, şi aici. E mai greu la graniţă. Trebuie să mai aştepţi, ceea ce este un mic inconvenient. Dar, eu nu consider că am plecat de acolo. Şi relaţiile ştiinţifice le păstrez cu colegii mei din Chişinău şi Bălţi. Aceasta ne permite să ţinem legăturile strânse, să ne mai vedem unii cu alţii. Mai rău pentru ei. În ultimul timp ei ajung foarte greu în România la congresele noastre, la simpozioane. Trebuie să treacă printr-o etapă de umilinţă: să obţină viză pentru România. Eu consider că pentru un medic, profesor, inginer – în fine sunt foarte mulţi care au tangenţă cu lumea ştiinţifică din România – este umilitor să stai foarte multe zile sau chiar luni sa aştepţi o viză pentru două sau trei zile”, mărturiseşte doctorul Grigore Tinică, convins fiind că a fi basarabean este de vreo 200 de ani o mare problemă. „Ne vom întoarce acasă cu toţii, când şi Moldova se va întoarce acasă”, mai spune el.

Doctorul Grigore Tinică este iubit şi respectat de către toţi pacienţii şi colegii săi şi va rămâne în istoria medicinii ieşene. În anul 2000 a efectuat prima operaţie pe cord deschis. Grigore Tinică este membru în 10 societăţi profesionale din toată lumea. Este convins că succesul îl poţi obţine doar prin foarte multă muncă. Doar astfel reuşeşti în tot ce îţi propui. „E important să fii omul potrivit la timpul potrivit. De fapt, viaţa noastră este ca o gară, în care e important să ajungi la timp ca să urci în tren. Nu înainte, că poate să te calce trenul şi nu după, pentru că nu mai ai loc în vagon”, mai spune domnul doctor.

Silvia GHIAUR
sursa:apropomagazin.md