Un an fără Grigore Vieru

Cu un an în urmă, la 18 ianuarie, după 48 de ore de suferinţă, de plutire între cer şi pământ, se desparte de noi, cel mai iubit dintre pământeni, poetul şi cetăţeanul, Grigore Vieru. Plăpânda lui făptură din viaţa de aievea ni s-a arătat în acele zile de doliu naţional renăscută, ca Pasărea Phoenix, întro uriaşă forţă a iubirii. A iubirii de Libertate pentru care verbul marelui Poet a lucrat neobost în toţi anii lui de viaţă. Moartea Poetului s-a întâmplat în plin dezmăţ comunist. Miza grea a anului care abia începuse erau alegerile parlamentare. Iar miza alegerilor erau averile clanului de la putere. Clanul îşi făcuseră din stat un business extrem de profitabil.

Tunurile mediatice ale regimului băteau necruţător în tot ce prezenta pericol pentru partida puterii. Grigore Vieru a fost printre ţintele importante ale killerilor de la Moldova Suverană, Flux, NIT şi Euro TV. Bătând în el, atacatorii urmăreau două scopuri: Primul: să îl doboare pe cel mai mare român basarabean al contemporaneităţii, simbolul luptei pentru unitate şi reîntregire naţională, liderul lor spiritual. Al doilea: doborându-l pe Vieru, să descurajeze Mişcasrea de eliberare naţională care a renăscut din cenuşa primului val al anilor 90.

De două ori glonţii acestor ucigaşi i-au străpuns inima-i firavă. Nu avea, ca orice heruvim, ca orice poet autentic, scuturi de imunitate pe care să le ridice în faţa brutelor atacând în haită. Doborât o dată, doborât a doua oară, Vieru se ridica din nou şi le stătea în cale. Vieru simţea, că dacă Voronin şi Roşca se întăresc pentru încă patru ani la Putere, dezmăţul antiromânesc va căpăta proporţii inimaginabile, iar prima jertfă aveau să fie copiii şi tineretul ieşiţi cu miile, ca florile primăvara, dintre cotoarele Albinuţei sale. Cine să stea în cale acestui imens pericol? Or, Vieru, trecut de şaptezeci, înţelegea că nu poate conta pe o a doua viaţă pe care să şi-o consacre iarăşi luptei pentru libertatea acestei generaţii. Pentru ea el îşi scrisese deja Testamentul. Vieru credea că îşi făcuse deja datoria, rezistând în faţa unui imperiu sovietic şi învingându-l, trecând prin umilinţele provocare de criza de identitate a semenilor săi basarabeni, aducându-i pas cu pas, cu răbdare şi suferinţă către lumina conştiinţei de neam, a iubirii de patrie adevărată, a înţelegerii cine suntem, de unde venim, cine ne sunt fraţii, cine şi pentru ce ne dezbină.

Reapariţia în Basdarabia şi provocările unui alt regim comunist, cu iz de naţionalism local de sorginte fundamentalistă şi de esenţă antiromânească l-au deprimat cumplit pe Poet în ultimii ani. A luat atitudine. Cauza vieţii lui era din nou în mare pericol. Anul trecut, la câteva zile de după Anul Nou, prin Chişinău se vorbea că Grigore Vieru se pregăteşte să intre în grevă în semn de protest faţă de guvernarea Voronin - Roşca. Semnul morţii şi al minciunii, al trădării şi al înbuibării pe spinarea sutelor de mii de basarabeni împrăştiaţi prin lume, al aroganţei, prostiei, ticăloşeniei şi lăcomiei atârna din nou de-asupra scumpei şi chinuitei lui Basarabii. Nervul lui extrem de sensibil de Poet dat de la Dumnezeu, a simţit cu mult înainte de a ni se întâmpla, ceea ce avea să ni se întâmple în anul 2009. Cu ochii minţii lui lucide el a văzut viitorul nostru mult mai departe şi s-a îngrozit, fiindcă eram răsleţiţi, iar altă putinţă de a rezista în faţa tăvălugului care se apropia nu era decât în unitate: forţe politice sănătoase şi responsabile, cetăţeni conştienţi şi activi.

Jertfa lui supremă ne-a unit şi minunea s-a întâmplat. Anul 2009, cel care a început cu moartea iubitului Poet s-a încheiat cu victoria speranţei în ziua de mâine, în zilele anului 2010 şi a anilor ce vor urma. Cei care am avut norocul şi am fost aleşi să trăim acelaşi veac cu al lui Grigore Vieru, să nu uităm niciodată că îi datorăm câte o viaţă, fiindcă el, pe a lui, a pus-o fără pic de ezitare pe altarul Libertăţii noastre.

Vocea Basarabiei,

Valeriu Saharneanu