Basarabia de după independenţă

Consulatul României la Chişinău s-a extins

2012-01-31T16:09:00.003+02:00

Astăzi a avut loc inaugurarea anexei sediului Consulatului României la Chişinău. La ceremonie a participat ministrul român de Externe, Cristian Diaconescu, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău. În cadrul unei conferințe de presă, șeful diplomației române a spus că extinderea secției consulare a Ambasadei României are scop asigurarea serviciilor consulare de calitate.

„Inaugurarea anexei sediului Consulatului s-a făcut cu efortul comun al celor două state și fără mari cheltuieli financiare. În prezent, acesta este cel mai mare oficiul consular pe care România îl are în lume. Credem că, capacitatea acestuia va face față solicitărilor cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat oficialul român.

De asemenea, Diaconescu a afirmat că la începutul lunii martie va fi organizată o ședință comună a Guvernului Republicii Moldova și României. „Ședința va fi anticipată de o întâlnire la care se va discuta proiectele pe care le-am convenit la nivel politic și pe care dorim să le implementăm cât se poate de rapid la nivel tehnic”, a remarcat sursa.

Ministrul de Externe al României s-a referit la proiectele de interconectare în sistemele energetice, construcția unor poduri și căi de acces, modernizarea infrastructurii între cele două state.

UNIMEDIA menționează că aceasta este prima vizită a lui Cristian Diaconescu în străinătate după învestirea sa în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al României la 24 ianuarie 2012, deţinând postul respectiv şi în perioada decembrie 2008 - octombrie 2009.

Sursa: UNIMEDIA

E nevoie de un adevărat proiect unionist la Chișinău

2012-01-30T12:19:00.001+02:00

Se schimbă guvernele la Bucureşti şi la Chişinău, se schimbă preşedinţii, premierii, miniştrii de Externe, se schimbă preşedinţii în Rusia, SUA, Germania ş.a.m.d., iar relaţiile dintre România şi R. Moldova rămân mereu aceleaşi: cordial de reci şi nesincere - din partea Chişinăului, desigur.
Chiar dacă, din când în când, liderii celor două state româneşti constată că aceste relaţii s-au încălzit ca niciodată, până la urmă ne convingem că presupusa creştere de temperatură a fost o iluzie.De 20 de ani trăim cu aceste iluzii termice în relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău.

Un cunoscut expert de la Bucureşti vorbea recent despre aceea că R. Moldova este o problemă prost gestionată de România şi că Bucureştiul nu a avut niciodată un proiect serios şi real vizavi de ţara din stânga Prutului, locuită de români. Chişinăul oficial, indiferent de cine a fost reprezentat - de Snegur şi Sangheli, Lucinschi şi Sturza, Voronin şi Tarlev ori Lupu şi Filat -, a fost întotdeauna, constant, reticent faţă de Bucureşti. Ne-am convins că nu contează dacă prim-ministrul de la Chişinău a absolvit economia la Moscova sau dreptul la Iaşi - oricine, la Chişinău, ajunge la conducerea statului devine… un pic antiromân. Orice încruntătură de sprânceană a unui lider de la Bucureşti e percepută de omologii de la Chişinău drept… amestec în trebuirile interne ale unui stat suveran. Această psihologie (stare de spirit) se transmite şi populaţiei. Astfel, tradiţionala românofobie a Chişinăului nu este moştenită genetic sută la sută, cum cred unii, ea e şi consecinţa politicii oficiale actuale a Chişinăului faţă de ţara de peste Prut. (Despre adevărata poziţie a liderilor moldoveni vizavi de România trebuie să judecăm nu după declaraţiile făcute la conferinţele de presă, ci după discuţiile care se poartă în saune…)

Ajunşi aici, trebuie să spunem şi partea cealaltă de adevăr: nici R. Moldova - şi cea oficială, şi cea neoficială, neromânofobă - nu a avut şi nu are un proiect în legătură cu România. Degeaba fac zgomot ruşii - nu există un proiect unionist la Chişinău; există „insuliţe unioniste”, „populate” de oameni sinceri, dar naivi, mioritici şi mereu înlăcrimaţi de „ţara mea de dor”, dar fără viziuni pragmatice şi proiecte realiste. Conducerile de la Chişinău şi coloana a cincea a Moscovei gestionează cu multă eficienţă această stare de lucruri şi, spre deosebire de România, are succese mai mari în opera de rusificare şi manipulare a basarabenilor. De 20 de ani, de la dispariţia URSS şi declararea independenţei R. Moldova, România a reuşit mai puţin în crearea unui „cordon sanitar” de securitate la frontiera ei de pe Prut decât Rusia, care nu are graniţe cu R. Moldova, dar a menţinut şi şi-a consolidat aici o poziţie mai puternică.

Frontul pe care Rusia a bătut-o măr pe România este cel informaţional. Nici după dispariţia URSS ruşii nu au plecat din Chişinău. În R. Moldova domină presa scrisă şi online rusească, şi televiziunile ruseşti. Un caz curios, curat moldovenesc: pretinsele investiţii româneşti pe frontul TV de la Chişinău s-au terminat… ruseşte - Jurnal TV s-a specializat în transmitea filmelor sonorizate în limba rusă, Publika TV se aseamănă până la confuzie cu NIT-ul rusesc şi comunist… Deşi coloana a cincea a Moscovei ţipă că România a „ocupat” R. Moldova şi o „românizează”, realitatea e alta - investiţiile româneşti pe această linie sunt simbolice şi ineficiente. Ca urmare, ruşii întotdeauna s-au simţit mai acasă la Chişinău, decât românii. Ambasadorii ruşi deschid cu piciorul uşile la Preşedinţie şi Guvern, spre deosebire de ambasadorii României, mai toţi filozofi şi bine educaţi, dar foarte timizi… O excepţie plăcută şi încurajatoare este, evident, actualul ambasador, Marius Lazurca - cel mai bun, cred, ambasador pe care l-a avut România la Chişinău în aceşti 20 de ani. Nu în zadar e atacat atât de urât de cele mai antiromâneşti forţe de la Chişinău.

Cred că singura bătălie pe care Bucureştiul a câştigat-o în războiul ei de peste trei sute de ani cu Rusia este cel din domeniul învăţământului. Investiţiile uriaşe ale statului român în acest domeniu dau roade, dar adevăratele „dimensiuni” ale acestora le vom vedea peste decenii. În rest, mai mult vorbe şi foc în paie ude… (Din cauze cunoscute numai lui Dumnezeu nu se construiesc poduri noi peste Prut, nu este sincronizată calea ferată la Ungheni, nu a mai putut fi organizată şedinţa comună a celor două guverne…) Şi totuşi, se învârte, vorba bătrânului Galilei. Lucrurile în relaţiile dintre cele două state româneşti pot evolua şi vor evolua spre mai bine. România nu-şi poate permite „luxul” de a avea la frontiera de Est o ţară duşmănoasă, controlată de ruşi. Iată de ce, cel mai neinspirat lucru pe care-l poate face azi România e să se „plictisească” de R. Moldova, să se lehămetuiască de moldoveni, să dea a pagubă din mână şi să ne lase în seama… Rusiei.

România e blestemată să nu scape de noi, moldovenii…

Constantin Tănase
sursa: www.timpul.md

Scandal între securiștii de la Tiraspol

2012-01-27T19:43:00.000+02:00

Angajaţii securităţii din stânga Nistrului îşi prezintă demisiile in corpore. Potrivit presei de la Tiraspol, miercuri, 25 ianuarie, aceştia au început să depună cereri de demisie, protestând împotriva reformelor desfășurate de noul asa zis presedinte al regiunii, dar și împotriva desemnării în funcţia de șef al securității a unui prieten mai vechi de-a lui Evgheni Șevciuk, scrie Arena.md.

Noul lider al administrației de la Tiraspol a semnat ieri un decret, potrivit căruia aşa-numitul minister al securităţii a fost transformat în Comitetul pentru Securitatea Statului - KGB. Tot ieri, liderul de la Tiraspol l-a desemnat pe Vladislav Finaghin în fruntea acestui comitet, după ce anterior l-a demis pe Vladimir Antiufeev, care a stat în fruntea securității din stânga Nistrului timp de 20 de ani.

Portalul de știri www.dniester.ru scrie, cu referire la anumite surse din cadrul securității transnistrene, că angajațiii care depun cereri de demisie consideră că noul conducător Vladislav Finaghin nu dispune de calitățile profesionale necesare pentru a conduce serviciile secrete. Potrivit lor, numirea lui Finanghin ar avea drept scop lichidarea securității transnistrene.

Evgheni Șevciuk a demarat o serie de reorganizări structurale în stânga Nistrului. El a desemnat opt noi așa-ziși miniștri și pe noul conducător al KGB-ului.

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, se va întâlni vineri, 27 ianuarie, cu premierul Vlad Filat, la Odesa. Agenda discuţiilor va cuprinde perspectivele procesului de negocieri în problema transnistreană, precum şi paşii concreţi ce urmează să fie întreprinşi pentru depăşirea problemelor stringente cu care se confruntă populaţia de pe ambele maluri ale rîului Nistru.

Serviciul de presă al Guvernului precizează că întrevederea respectivă va avea loc în contextul pregătirilor către o nouă reuniune în formatul de negocieri „5+2” privind soluţionarea conflictului transnistrean, care este planificată pentru sfârşitul lunii februarie 2012, în orașul Dublin, Irlanda.

Sechelele rusificării

2012-01-27T19:37:00.001+02:00

Funcţionarii oficiilor stării civile continuă să ne schimonosească numele.
În încercarea de a-şi derusifica numele din actele de identitate, cetăţenii Republicii Moldova trec printr-un adevărat calvar imediat ce trec pragurile oficiilor stării civile sau ale birourilor de paşapoarte.

Dacă în anii '90, schimbarea numelor se făcea gratuit şi în mod automat, acum schimbarea unei litere îi costă pe cetăţenii RM între 50 şi 260 de lei. În cazul în care părinţii sau bunicii nu mai sunt în viaţă, doar instanţa de judecată decide dacă poate sau nu fi transcris corect numele acestora în documentele urmaşilor. Pe lângă aceste bariere, mulţi cetăţeni reclamă o mulţime de erori în acte, comise fie din cauza incompetenţei angajaţilor Oficiilor Stării Civile, fie că aceştia sunt suprasolicitaţi.

Dorian, un tânăr de 29 de ani, poartă două nume greşite în documente. „Toată viaţa tata a fost Grigore, până şi în certificatul de naştere sovietic figura acest nume. La vârsta de 45 de ani, când i-a expirat buletinul şi şi-a perfectat unul nou, angajatele de acolo l-au scris Grigori. S-a întâmplat acum cinci ani.

Continuă rusificarea

Tata le-a arătat greşeala, dar ele i-au spus că este corect Grigori, nu Grigore. El a dat a lehamite din mână, şi-a perfectat paşaportul şi a plecat la muncă în străinătate. Acum noi, cei cinci copii ai săi, pe rând, ne schimbăm documentele şi devenim „ai lui Grigori”, ne spune Dorian, care a observat greşeala în momentul în care a început să-şi perfecteze dosarul pentru cetăţenia română. „Era o alternativă să vină tata să-şi schimbe documentele, dar el nu a avut posibilitatea să se întoarcă în acel moment de peste hotare. Până la urmă, am obţinut cetăţenia, cu două prenume greşite în acte: al tatei – Grigori, în loc de Grigore, şi al bunelului Nicolai, în loc de Nicolae”, regretă tânărul.

„Raionul Tatiana”

„Soţia lui Dorian, Mariana, a făcut o criză de nervi sub uşile Oficiului Stare Civilă Orhei, unde a obţinut duplicatul certificatului de naştere al tatălui său. Documentul conţinea trei greşeli: satul Clişova era botezat în „Climova”, în loc de raionul Teleneşti, scria „raionul Tatiana”, iar în loc de prenumele Ştefan, aşa cum ar fi fost corect româneşte, era scris „Stipan”.
„Nici măcar în limba rusă nu-i corect! La ruşi se scrie „Stepan”, nu „Stipan”. Despre ce altceva poate fi vorba decât de incompetenţa celor care eliberează astfel de documente?”, se întreabă indignată femeia, care a fost nevoită să depună din nou o cerere şi să piardă iarăşi timp pentru a obţine un alt certificat.

Certificat de deces în loc de certificat de naştere

O situaţie la limita grotescului i s-a întâmplat şi lui Grigore Chirilov, pensionar din s. Ustia, raionul Dubăsari. Acesta a venit la Oficiul Stării Civile din sectorul Centru al capitalei să-şi perfecteze un duplicat la certificatul de naştere. A ocupat rând la ora 4.00 dimineaţa. Pe la ora 9 l-a ajuns rândul. După ce a depus cerere, responsabila de la oficiu i-a zis să revină în aceeaşi zi, la ora 5 seara, ca să-şi ia duplicatul. „Eu m-am mai plimbat prin oraş, iar la 5 m-am întors. Am stat până aproape de ora 6 sub uşă. Scăpam autobuzul şi, când am văzut documentul în mână, l-am băgat iute în buzunar şi am fugit la gară”, ne spune bărbatul. A doua zi, s-a sculat şi s-a dus cu documentul la Biroul de paşapoarte al raionului Dubăsari ca să-şi perfecteze buletinul de identitate. „I-am dat actul, iar doamna s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat în ce mod am obţinut certificatul de deces”, ne spune nea Grigore. A doua zi, la ora 4.00, supărat, bărbatul era iar sub uşa Oficiului Stare Civilă.
„Oare-i posibil într-o ţară normală aşa ceva?”, ne întreabă pensionarul, care, după ce a fost primit de aceeaşi angajată a OSC, i-a cerut acesteia răspicat şi în repetate rânduri să verifice în computer dacă s-a corectat eroarea cu decesul său.

Din întâmplare, fiu „al lui Ion”

Eugeniu Graur zice că întâmplarea a făcut să fie botezat în buletinul de identitate ca fiu „al lui Ion”, tatăl său fiind „Ivan”. Şi-a perfectat buletinul în 1999. „Fiind cel mai mare din copii, mi-am perfectat primul actele. Tata avea încă paşaport sovietic. Eu am fost scris în mod automat în buletin, aşa cum e corect româneşte, „al lui Ion”. Fratele şi sora şi-au perfectat buletinele în perioada guvernării comuniste. Aceştia deja figurează ca fii „ai lui Ivan”. Prin urmare, dacă voi dori să obţin cetăţenia română, va trebui să-mi schimb şi eu actele de identitate şi să fiu „al lui Ivan”, ne spune Eugeniu, care preconizează împreună cu un grup de iniţiativă să înainteze o petiţie autorităţilor în care să solicite un proiect de lege care să prevadă derusificarea numelor. „Dorim ca numele noastre să figureze corect în documente, altfel avem impresia că ar fi o indicaţie de sus menită să ne împiedice să obţinem cetăţenia română, precum şi să dispunem de adevărata noastră identitate”, este de părere Nicolae Lupu, un alt păţit.

Derusificarea numelor a fost iniţiată în anii '90

Lingvista Maria Cosniceanu ne-a informat că, prin anii ‘90, a fost creată, prin hotărâre de Guvern, o Comisie republicană pentru reglementarea şi ocrotirea onomasticii naţionale, comisie care a fost utilă pentru funcţionarii oficiilor stării civile. Derusificarea numelor se făcea în mod automat. Începând cu anii guvernării comuniste, această comisie a fost desfiinţată. Totuşi o comisie similară a fost creată pe lângă Centrul Naţional de Terminologie care oferea consultaţii angajaţilor de la oficiile de stare civilă. În ultimii ani, componenţa acestei comisii a fost „modificată”, iar specialiştii în domeniul onomasticii au fost excluşi.

PCRM a stopat derusificarea numelor

La rândul său, doctorul în filologie Albina Dumbrăveanu semnala într-un articol din JURNAL că, acum câţiva ani, s-au emis în ascuns nişte decizii de uz intern pentru oficiile de stare civilă (ignorându-se opinia savanţilor specialişti în domeniu), în baza cărora nu se mai corectează numele, ci, dimpotrivă, se schimonosesc. „E revoltător ce se întâmplă cu actele noastre de identitate. Persoanele care şi-au schimbat prenumele de tipul Ivan, Vasilii, Alexandr, Afanasii, Feodosii, Stepan, Fiodor sau Piotr ş.a. cu variantele corecte ale acestora – Ion, Vasile, Alexandru, Atanasie, Teodosie, Ştefan, Tudor (Teodor) sau Petru ş.a., în momentul expirării termenului de valabilitate a buletinului de identitate sau a paşaportului naţional, au fost obligate să revină la variantele ruseşti, adică precum sunt scrise, chipurile, în actele de înregistrare a naşterii din arhivă, în care în anii '90 nu s-au făcut modificările de rigoare”, semnalează specialistul.

Svetlana Corobceanu, Jurnal.md

Monumentul dedicat ”eliberatorilor sovietici” din Călărași a fost... colorat [VIDEO]

2012-01-26T15:35:00.000+02:00

În noaptea de pe 22 ianuarie pe 23 ianuarie, monumentul dedicat ”eliberatorilor sovietici” din Călărași a servit drept muză, pentru o operă artistică desăvârșită. Niște ”necunoscuți” au juxtapus stilurile Renaissance și Barroco, creând o capodoperă, așa cum rar se mai întâlnește în Basarabia de după independență.

sursa: Basarabia de după independență

Autorităţile de la Bălţi îşi declară NESUPUNEREA faţă de PUTEREA de la Chişinău

2012-01-26T14:24:00.001+02:00

Stare de alertă! Consiliul Municipal Bălţi, dominat de fracţiunea PCRM, a adoptat astăzi, cu majoritate de voturi, o decizie de nesupunere civică în faţa autorităţilor centrale de la Chişinău şi de boicotare a referendumului constituţional, despre care au anunţat liderii Alianţei pentru Integrare Europeană.

„Evenimentele politice din ultimele zile au sensibilizat opinia publică din Moldova. Un grup de persoane, care conduc Alianţa pentru Integrare Europeană a dat peste cap toate realizările din istoria de 20 de ani a Republicii Moldova. Fracţiunea PCRM din Consiliul Municpal Bălţi îşi declară nesupunerea faţă de deciziile anticonstituţionale, antipopulare, inumane şi antisociale ale puterii centrale şi cere dizolvarea imediată a Parlamentului, demisia Alianţei, a conducerii Curţii Constituţionale şi a Comisiei Electorale Centrale”, se spune în declaraţia fracţiunii PCRM din Consiliul Municipal Bălţi.

Reamintim că recent liderul PCRM, Vladimir Voronin, a chemat populaţia la nesupunere civică şi a promis acţiuni masive de protest.

„PCRM începe acţiuni de protest continue, până AIE nu va demisiona şi nu va pleca de la guvernare. Noi vom cere întruna de la tribuna Parlamentului demisia componenţii Comisiei Electorale Centrale, Curţii Constituţionale, dar şi a preşedintelui interimar şi a întregii Alianţe. Totodată, noi chemăm populaţia la nespunere faţă de guvernare. Îndemn funcţionarii de stat să nu se supună autorităţilor centrale.”, a precizat Voronin.

"Alianţa a asigurat cetăţenilor dreptul la libera exprimare, dar să chemi la nesupunere întrece deja orice limită. Acţiunile lor sunt lipsite de logică", a replicat vicepreşedinte PL, Ion Hadârcă.

"Lor le este urât să stea în opoziţie, ei vor să vină la putere, ei vor alegeri anticipate. Lucrul acesta era clar de mult timp", a spus şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.

sursa: 24h.md

Protest și contraprotest în fața Ambasadei României

2012-01-26T11:49:00.001+02:00

Un grup de inițiativă, constituit din 31 de ultrași din Chișinău și teritoriu, cu viziuni pro-românești, au organizat un contra-protest împotriva manifestației Ligii Tineretului Rus. De la apariția acestei organizații, sponsorizată de către serviciile secrete ruse prin intermediul reprezentanților săi din Transnistria, acțiunile ei sunt îndreptate spre destabilizarea situației în Republica Moldova și poartă un caracter xenofob, imperialist și provocator.

Aceasta este doar primul pas în ceea ce privește contra-acțiunile îndreptate spre combaterea activității acestei organizații ilegale.

Reamintim că Liga tineretului rus a organizat un miting în faţa ambasadei României la Chişinău. Astfel, aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de incidentul de la punctul de trecere al frontierei moldo-române Giurgiuleşti-Galaţi, în urma căruia a fost rănit un cetăţean moldovean.

În cadrul evenimentului, tinerii au cerut din nou demisia ambasadorului român, Marius Lazurcă. Mai mult, aceştia au procurat un bilet la tren pentru oficial, cu destinaţia Chişinău-Bucureşti şi o valiză pentru lucruri. De asemenea, tinerii au promis că îl vor ajuta pe Lazurcă să-şi facă bagajele şi să plece în România.

Un moldovean, în vârstă de 23 de ani, originar din raionul Cahul, a fost rănit la punctul de trecere al frontierei moldo-române. Bărbatul a ignorat somaţia Poliţiei de frontieră a României care l-au oprit pentru verificări.

Ce ar fi dacă aţi recunoaşte că moldovenii sunt români?

2012-01-26T11:01:00.000+02:00

ubesc Moldova. Toata. Si a noastra, si a voastra. Sau invers. E cam totuna, de fapt. Cel putin sentimental, pentru mine nu exista decat o singura Moldova, desi admit ca ea traieste acum in doua state. Tot asa, admit ca aceasta situatie exista si pentru ca cetatenii Republicii Moldova doresc acest lucru si apara statalitatea moldoveneasca. Foarte bine! Ce nu inteleg, insa, este romanofobia aceasta destul de raspindita printre cetatenii moldoveni. Ce v-a facut Romania? Ce v-au facut romanii? Sau, poate, ce nu v-a facut Romania, mai degraba?

Am aflat ca rusii v-au invatat ca Romania v-a anexat ilegal, ca membrii Sfatului Tarii au fost niste tradatori, ca sovieticii v-au eliberat si ca nu sunteti romani, ca noi sau ca fratii vostri moldoveni de dincolo de Prut. Pot intelege forta si efectele unei propagande eficiente, sustinute si impuse cu multa pricepere si perseverenta de catre Rusia, din perioada tarista si pana in perioada post-sovietica. Pot admite ca multi moldoveni i-au cazut victime si ca efectele se pot simti pana azi. Pot intelege chiar si interesele geostrategice ale Rusiei! Ce nu pot intelege, insa, este incapatinarea multora de a ramane la "invatatura" anti-romaneasca ruseasca. Nu pot pricepe cum de, dincolo de manipulari, sufletele moldovenilor nu rezoneaza macar cu cele ale moldovenilor din dreapta Prutului? Sunt uluit cand vad raceala celor mai multi oficiali moldoveni in raport cu romanii: de la graniceri si politisti, la politicieni sau clerici. O simt si la tara, o percep si in localuri, o vad si intre clerici... Am intrebat de ce stau lucrurile asa si am primit diverse explicatii, unele acceptabile, altele, mai putin. Dar niciuna nu mi-a lamurit indepartarea aceasta sufleteasca.

Sunt ardelean. Roman din Ardeal, adica. Noi am trait acolo sub unguri mai mult de 200 de ani, cat ati trait voi sub rusi. Si tot nu am uitat cine suntem. Si tot i-am iubit pe moldoveni, pe munteni, pe banateni, pe olteni, pe dobrogeni, pe maramureseni... pe toti ai nostri. Si am vorbit romaneste tot timpul, in graiul nostru ardelenesc, chiar daca sclifositii de sudisti au ras si rad de el in continuare. Va iubim si pe voi, chiar daca o facem cu stangacie si cu nepricepere. Nu vrem sa va anexam cu sila, nu vrem sa va luam nimic. Ba dimpotriva, vrem sa aveti si voi Ardealul, Moldova, Tara Romaneasca... Pe toate sa le aveti si voi, ca romani ce sunteti. Inteleg ca, deocamdata, nu le vreti. Pentru ca, deocamdata, nu ne vreti nici pe noi. Nu ma astept sa ne iubiti cu de-a sila, dar nu pricep de ce v-ati indepartat atat de mult!? Cum de nu ne simtiti ca frati?? Cum de tara de dincolo de Prut, asa cum priviti voi, in care traiesc fratii vostri, vi se pare "strainatate"? Da, desigur, suntem state diferite si Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Moldovei, dar suntem un singur neam, traitor asa cum vedem azi: separati geopolitic. Asta e o realitate pe care multi dintre voi o neaga pana la ridicol. De ce?

Ce ati avea de pierdut daca ati simti, in sfarsit, ca suntem frati? Ce ar fi daca ati recunoaste ca moldovenii sunt romani si ca a fi moldovean este doar o pozitionare locala, cu specificul ei, in sanul poporului roman? Ar pieri Republica Moldova? V-ar anexa Romania urgent? V-ar pedepsi cineva? Ce ati pierde? Ce ati castiga? Sunt curios ce anume va incranceneaza atat de tare in a fugi de identitatea voastra romaneasca? De limba noastra comuna si de tot ceea ce, in realitate, ne uneste. Nu pricep si va cer ajutorul.

Lamuriti-ma ca nu vorbim aceeasi limba, ca nu avem aceeasi origine nationala, ca nu cantam acelasi cantece populare, ca moldovenii mei sunt mai putin moldoveni decat voi si ca rusii va sunt adevaratii frati. Si daca aveti argumente valide, voi cere cetatenie rusa, ca sa pot veni in Moldova ca acasa.

P.S. Respect cultura rusa, asa cum respect si cultura maghiara. Vorbesc maghiara si am prieteni unguri, asa dupa cum si voi vorbiti rusa si aveti prieteni rusi. Nu ma dezic de prietenii mei unguri, asa cum nici voi nu va deziceti de prietenii vostri rusi. Dar voi imi cereti sa ma dezic de frati! Asta e prea mult.

sursa: tabaracristi.union.md

Dispariția statului Moldova

2012-01-24T19:38:00.004+02:00

Abia din 24 ianuarie 1859 încep discuţiile referitoare la existenţa lui. Această zi e una extrem de importantă pentru dezbaterile de astăzi, referitoare la statalitatea Republicii Moldova. 24 ianuarie 1859 e ziua în care la Bucureşti colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales principe al Valahiei, după ce mai înainte fusese ales principe al Moldovei. Această dublă alegere realiza unirea de facto a două principate vasale Imperiului Otoman: Valahia şi Moldova.

Pentru contemporanii acestor evenimente era clar că nu existau diferenţe identitare între românii de la Nistru până la Tisa – aceste diferenţe au fost inventate mai târziu. Totuşi, procesul unificării celor două principate nu s-a încheiat pe 24 ianuarie 1859 – el a continuat treptat până în 1862 când s-a încheiat unificarea instituţională a celor două state. La 24 ianuarie 1859 s-a declanşat un proces care a marcat dispariţia a două state (Valahia şi Moldova) şi apariţia unui nou stat, România (denumire oficială consfinţită prin Constituţia din 1866). Acest proces nu e unic sau excepţional în Europa. Germania a fost alcătuită din zeci de state independente care s-au unificat treptat în decursul secolului al XIX-lea, proces care în unele cazuri a durat până în secolul XX. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în istoria Italiei.

În Republica Moldova de azi sunt destule voci care încearcă să întemeieze o teorie statalistă în baza unui raţionament strâmb. Susţinătorii acestui punct de vedere consideră că Basarabia de după 1812, aflată în stăpânirea Imperiului Rus, constituie o continuare a principatului medieval Moldova. Însă, sub nicio formă nu se poate demonstra că gubernia Basarabia a fost vreodată un stat independent. Republica Democratică Moldovenească, apărută după revoluţia bolşevică, era considerată în continuare de noii stăpâni de la Moscova ca făcând parte din proprietăţile noului imperiu. În realitate, rădăcinile statului Republica Moldova de azi se regăsesc în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, formată în anul 1924. E vorba de un stat artificial, creat prin decupări şi alipiri de teritorii, un stat în care se încearcă promovarea unei identităţi şi a unei limbi artificiale.

Moldova de la 1859 a dispărut prin unirea cu Valahia. Republica Moldova de azi a apărut în 1924 şi de la această dată s-au creat şi lanţurile care să o ţină legată de Imperiul Rus. Republica Moldova e silită să-şi împrumute identitatea de peste Prut, din regiunea istorică a Moldovei care face parte din România. Întreaga istorie a principatului Moldovei face parte din istoria României şi acest lucru se vede în toate operele stataliştilor care sunt siliţi să-şi caute rădăcinile prin alte părţi. Statul Republica Moldova există astăzi în forma şi în condiţiile stabilite de Moscova în 1924 şi prin recunoaşterea de către vecini din anul 1991. Acestea sunt rădăcinile actualei Republici Moldova, ruptă în repetate rânduri de dezvoltarea politică a românilor.

Dincolo de istorie, în ziua de azi trebuie să ne bucurăm de posibilitatea circulaţiei libere la Prut, care ne permite o dezvoltare culturală comună. Statele dispar şi apar, sunt create şi sunt distruse, însă legăturile culturale sunt mult mai puternice, mai ales când vorbim cu toţii aceeaşi limbă.

George Damian – Timpul.md

Protest la Strasbourg contra ocupaţiei ruseşti a Republicii Moldova [VIDEO]

2012-01-24T12:04:00.003+02:00

Protest la începutul lucrărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Mai mulţi cetăţeni moldoveni stabiliţi la Strasbourg au protestat, ieri, contra ocupației părții de est a Republicii Moldova de către armata rusă, comunică Jurnal.md

Manifestarea a început cu un minut de reculegere în memoria lui Vadim Pisari, tânărul de 18 ani care a fost ucis la 1 ianuarie de către un pacificator rus. Protestatarii au susţinut că omorul acestui tânăr amintește dureros că în anul 2012 se împlinesc 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia.

Participanții la protest au cerut retragerea imediată și necondiționată a armatei și a armamentului rusesc de pe teritoriul Republicii Moldova.

La manifestaţie s-au alăturat deputații din RM, cu excepția celor comuniști. Senatorul român, Viorel Badea, a venit și el să discute cu basarabenii.

Manifestanții au distribuit peste 500 de fluturași și cerințele lor au fost înțelese cu bunăvoință de aproape toți deputații APCE și angajații Consiliului Europei. Moldovenii vor continua protestele până nu vor fi respectate cerințele.

Moldovenii nu mai vor în UE

2012-01-24T11:37:00.003+02:00

Moldovenii nu mai vor în Uniunea Europeană, ci în Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan. Așa arată rezultatele unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, în august 2011 şi ianuarie 2012, pe un eşantion de 1587 de persoane din 72 de localităţi ale ţării.

În cazul în care duminica viitoare respondenţii ar fi puşi în situaţia să se pronunţe pe marginea problemei privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 44% ar vota pro (cu 17% mai puțin față de ianuarie 2011), fiecare al treilea (32%) ar vota împotrivă şi 7% dintre intervievaţi n-ar participa la vot. Alte 17% dintre respondenţi n-au fost în stare să se exprime limpede pentru ce ar opta.

Totodată, dacă duminica următoare ar avea loc un referendum privind aderarea RM la NATO, doar 17% din respondenţi s-ar pronunţa pozitiv în acest sens și 47% – împotrivă. Este mare şi numărul celora care nu știu dacă este necesar ca Moldova să adere la NATO (28%). Există, de asemenea, un grup mare de persoane care nu ştiu ce reprezintă NATO (8%).

Puși să aleagă între Uniunea Europeană și Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan, 40% au declarat că RM trebuie să adere la Uniunea vamală Rusia - Belarus - Kazahstan și doar 31% au ales UE.

sursa: jurnal.md

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

2012-01-24T00:04:00.004+02:00

Th.Aman-Hora Unirii la Craiova

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859,reprezintă actul politic care stă la baza României moderne.Imprejurările istorice nu au permis unirea simultană a celor trei ţări române,astfel ca statul naţional român s-a format treptat, unirea din 1859 desavarsindu-se în 1918, când lupta pentru unitatea poporului român a fost încununată de victorie.

Ideea de unire a fost exprimată clar şi puternic înca in timpul revoluţiei de la 1848,iar după revoluţie,aceasta a devenit problema centrală,dominantă,a vieţii politice româneşti,o idee care a pus în mişcare toate paturile sociale.
Generaţia care a înfăptuit marele ideal al Unirii din 1859 şi care înfăptuise revoluţia de la 1848, avea în frunte patrioţi înflăcăraţi, intre care s-au distins: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri,Costache Negri, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Mălinescu, Constantin A. Rosetti, fraţii Ion şi Dumitru Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Boliac, Nicolae Orăşanu ş.a.

Fruntaşii revoluţionari de la 1848, au întreprins o amplă acţiune de propagandă în favoarea Unirii, atât în ţară cât şi în străinătate.

Răspândiţi în diverse capitale europene (Viena, Frankfurt, Paris, Londra, Constantinopol), patrioţii romani au desfăşurat actiuni laborioase si entuziaste, pentru creerea un curent international de opinie în sprijinul cauzei româneşti.

Unirea Principatelor Române – o problemă europeană.

In vara anului 1853 izbucneşte războiul Crimeii, început de Rusia împotriva Imperiului Otoman, eveniment care aduce în prim plan politic internaţional chestiunea orientală, inclusiv situaţia Principatelor Dunărene, unirea acestora fiind una din problemele importante puse in fata Congresului de pace de la Paris (1856), reunit dupa infrangerea Rusiei.
Reprezentanţii statelor participante la Congres, au luat atitudini diferite faţă de viitorul regim politic si juridic al Principatelor Române.

In sprijinul Unirii s-au pronunţat Franţa,Rusia,Sardinia şi Prusia;o împotrivire netă au manifestat Turcia şi Austria.

Favorabilă Unirii în timpul lucrărilor Congresului,Anglia va reveni ulterior la poziţia sa tradiţională de sprijinitoare a Turciei.

Adoptarea poziţiilor faţă de problema Principatelor era determinată de evidente interese statale.

Franţa lui Napoleon al III-lea voia să-şi asigure în sud-estul Europei un debuşeu economic şi un bastion al influenţei sale politice;Rusia vedea în Unire un mijloc de a slăbi Imperiul Otoman;Sardinia şi Prusia,susţinând cauza românilor, pledau indirect pentru unificarea Italiei şi Germaniei;Anglia era interesată în menţinerea Imperiului Otoman ca forţă opusă Rusiei;Turcia, puterea suzerană,se temea că Moldova şi Muntenia odata unite îşi vor dobândi şi independenţa politică,aşa cum se va întâmpla de altfel, după mai puţin de două decenii.

Austria considera că statul naţional român ar duce la intensificarea luptei de eliberare a românilor din Transilvania,doritori să se alăture fraţilor lor de peste Carpaţi.
Datorită poziţiilor divergente,Congresul din 1856 nu a putut ajunge la un acord asupra Unirii Principatelor, dar s-a creat însă posibilitatea ca poporul român să se pronunţe în privinţa viitorului sau.

In Tratatul de pace se prevedea ca poziţia romanilor din Principate să fie consultată prin intermediul unor Adunări (divanuri) ad-hoc, special constituite în acest scop.

Totodată s-a stabilit ca cele două ţări romanesti, rămânând sub suzeranitatea Turciei,să intre sub garanţia colectivă a puterilor semnatare ale Tratatului de le Paris.

Se pune capat astfel protectoratului si influentei hotaratoare exercitata de cateva decenii de Rusia.

In timpul constituirii si consultării Adunărilor ad-hoc, fiecare din cele două Principate urmau să fie conduse de un caimacam numit de Inalta Poartă.
Congresul a mai hotărât ca sudul Basarabiei (judeţele Cahul,Ismail,Bolgrad),parte a Basarabiei acaparate in 1812 de Rusia, să reintre în componenţa Moldovei.

De asemenea Congresul a stabilit unele măsuri economice şi juridice importante pentru romani, printre care libertatea navigaţiei pe Dunăre şi neutralizarea Mării Negre.

In acest scop, se aproba crearea unei Comisii europene a Dunării ,cu sediul la Galaţi.
Pe temeiul cererilor exprimate în Adunările ad-hoc şi al constatărilor făcute în Principate de o comisie specială europeană de informare instituită de Congres,urma să se convoace la Paris o conferinţă a puterilor europene, care să conceapa o altă legislaţie în locul Regulamentului organic.

Adunările ad-hoc (1857) . Convenţia de la Paris din 1858.

Pregătirile şi alegerile pentru Adunările ad-hoc s-au desfăşurat în condiţii diferite în cele două ţări.
In Ţara Românească,fostul domn, caimacamul Alexandru Ghica, a adoptat o poziţie de înţelegere faţă de partida unionistă.In Moldova insa,caimacamul N. Vogoride, agent al Turciei şi al Austriei, a recurs la la un adevărat regim de teroare si intimidare, pentru a zădărnici Unirea.

Au fost interzise gazetele favorabile Unirii şi întrunirile politice, s-au făcut destituiri din funcţii şi arestări masive .

Au fost de asemenea falsificate listele electorale şi alegerile din iulie 1857.

Comisia de informare de la Bucureşti a primit numeroase telegrame, memorii şi apeluri, in urma carora Turcia a fost silita să anuleze alegerile falsificate.Noile alegeri au condus la o victorie covârşitoare a candidaţilor unionoşti,care cu două excepţii, au fost aleşi pretutindeni.Rezultate asemănătoare se obţinuseră şi în Muntenia.

In Adunările ad-hoc au fost aleşi toţi fruntaşii unionoşti,revoluţionari de la 1848: Mihail Kogălniceanu,Costache Negri,Alexandru Ioan Cuza,Vasile Alecsandri,Vasile Mălinescu,Anastase Panu,în Moldova,C. A. Rosetti,fraţii Ştefan şi Nicolae Golescu,A. G. Golescu,fraţii Ion şi Dumitru Brătianu,Chr. Tell,Gh. Magheru,în Muntenia.

Pentru prima dată,ţărănimea îşi trimitea aleşii săi într-o adunare reprezentativă a ţării: Ion Roată,Tănase Constantin,Gheorghe Lupescu,Mircea Mălieru ş.a.
Adunările ad-hoc şi-au început lucrările în septembrie 1857,la Iaşi şi la Bucureşti.

Dezbaterile au demonstrat forta mişcării unioniste si voinţa poporului român de a-şi făuri statul său naţional.

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Ţara Românească, litografie de Carol Popp de Szathmáry

Intr-o atmosferă de mare avânt patriotic,Adunările ad-hoc au adoptat,în luna octombrie 1857 rezoluţii asemănătoare,in care cereau cu hotărâre Unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România,respectarea drepturilor,a autonomiei şi a neutralităţii acestui stat şi o Adunare Obştească care să reprezinte “toate interesele naţiei”.
Chestiunea agrară a fost si ea prezentă în discuţiile deputaţilor din ambele Adunări.

In jalba deputaţilor pontaşi moldoveni,al cărei prim semnatar era razesul Ion Roată din ţinutul Putnei,erau înfăţişate în imagini impresionante starea ţărănimii şi temeiurile revendicărilor sale.

Se cerea ca “săteanul să fie pus în rândul oamenilor”,să fie interzisă bătaia,să fie înlăturate boierescul (claca),beilicurile şi birul pe cap,iar satele să-şi aibe…dregătorii aleşi chiar din sânul lor”.

Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc au fost trimise Comisiei speciale.Aceasta a alcătuit un raport,pe care l-a înmânat Conferinţei reprezentanţilor celor şapte puteri,care s-au întrunit în mai 1858,la Paris.

Convenţia semnată la 7 august 1858,ca urmare a lucrărilor Conferinţei,prevedea ca cele două ţări să se numească Principatele Uite ale Moldovei şi Ţării Româneşti,fiecare cu câte un domnitor,guvern şi o Adunare Legiuitoare proprie si înfiinţarea unei Curţi de Casaţie comune pentru ambele Principate,cu sediul la Focşani.

Convenţia mai cuprindea o serie de prevederi care corespundeau intereselor modernizarii tarii: desfinţarea privilegiilor şi a rangurilor boiereşti (deci egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legilor),responsabilitatea ministerială etc;se recomanda,de asemenea,o nouă lege a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.”Stiţiile electorale”,trecute în anexa convenţiei,stabileau modalitatea alegerii membrilor Adunării elective pe baza unui cens foarte ridicat.

Act internaţional,noua Convenţie era totodată şi o legiuire fundamentală pentru Principate,ceea ce de fapt însemna încetarea valabilităţii juridice a Regulamentului organic.

Convenţia va rămâne în vigoare până în anul 1864.

Deoarece puterile Europei nu îndepliniseră in intregime dorinţa fundamentală a românilor,exprimată prin Adunările ad-hoc,se impunea o acţiune internă a întregului popor,care să realizeze Unirea şi să pună Europa în faţa unui fapt împlinit.

Infăptuirea Unirii prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti

Alegerile de deputaţi în Adunările elective s-au desfăşurat sub semnul unor înverşunate înfruntări între forţele partidei naţionale unioniste şi forţele antinationale, potrivnice Unirii.
Elementele antiunioniste erau avantajate de sistemul de vot impus prin Convenţie,care restrângea corpurile elective din cele două ţări la câteva mii de alegători.
In timp ce alegerile din Moldova au adus în Adunarea electivă o majoritate a Partidei Naţionale, în Ţara Românească reacţiunea a obţinut majoritatea.

Cortegiul domnesc trece pe sub turnul Mitropoliei

In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă de la Iaşi a ales ca domn al Moldovei pe candidatul partidei naţionale, Alexandru Ioan Cuza.După alegerea din Moldova, privirile natiunii erau aţintite spre Bucureşti unde Adunarea electivă şi-a deschis lucrările la 22 ianuarie 1859.

Incă din prima zi, in Bucuresti,peste 30.000 mii de oameni mobilizaţi de tinerii unionişti, se adunaseră în faţa clădirii unde avea loc Adunarea electivă.

Erau prezenţi tăbăcari,măcelari,meseriaşi,negustori,ţărani din Bucuresti si in satele judeţelor Ilfov şi Dâmboviţa,elevi ai claselor superioare şi din învăţământul de specialitate.

Mulţimea manifesta vehement împotriva partidei reacţionare,care susţinea alegerea lui Gh. Bibescu.
In această atmosferă incendiara,în noaptea de 23/24 ianuarie,deputaţii partidei naţionale au convocat o şedinţă la hotelul “Concordia”, unde au hotărât să propună Adunării ca domn al Ţării Româneşti, tot pe Alexandru Ioan Cuza,domnul Moldovei.
In dimineaţa zilei de 24 ianuarie, la ora 11,reprezentanţii Partidei naţionale au propus ţinerea unei şedinţe secrete pentru desemnarea candidatului.

Propunerea făcută de Vasile Boerescu pentru persoana lui Al. I. Cuza a fost acceptată în unanimitate, deputaţii conservatori fiind nevoiţi să cedeze voinţei poporului.Unirea era condiţionată de alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească. Şi a fost ales, într-o explozie de entuziasm popular!

Trecându-se la vot,toate cele 64 de buletine purtau numele celui ales la 5 ianuarie în Moldova.
Prin propriile-i forţe, poporul român realizase Unirea şi întemeiase statul său naţional !

“Unirea naţiunea a făcut-o”, avea să declare M. Kogălniceanu în 1862.

Ziua de 24 ianuarie se înscria pentru totdeauna în istoria Patriei noastre ca “Ziua renaşterii naţionale”.

Punând bazele României moderne,Unirea din 1859 a însemnat o etapă esenţială pe drumul unităţii naţionale,a cărei întregire deplină avea să se înfăptuiască în 1918.

Consolidarea Unirii

Imediat după 24 ianuarie 1859, principalul ţel al politicii domnitorului Cuza, a fost obţinerea recunoaşterii de către puterile garante a dublei sale alegeri şi desăvârşirea unităţii politice şi administrative a tânărului stat naţional.

In martie 1859,reprezentanţii Franţei,Rusiei,Sardiniei,Prusiei şi Angliei, l-au recunoscut oficial pe Cuza ca singurul domn al Principatelor.

Alexandru Ioan Cuza a dat o atenţie deosebită unificării armatei.Un prim pas în acest sens a fost concentrarea unităţilor militare moldovenesti si muntene într-o tabără militară unică la Floreşti,în primăvara şi vara anului 1859.

Ostirea unificată avea datoria să apere autonomia ţării împotriva unei eventuale intervenţii străine şi să fie oricând pregătită pentru obţinerea independenţei naţionale.
In domeniul afacerilor externe se înregistrau de asemenea succese importante,politica innoitoare dusa de domnitor avand un mare impact in strainatate si conducand la intensificarea activitatilor diplomatice ale Romaniei.

Principatele Unite, deşi se aflau în stare de dependenţă faţă de Imperiul otoman,au inceput sa duca tot mai mult o politică externă proprie si sa se manifeste din ce in ce mai puternic in concertul natiunilor lumii.

In anul 1860 se înfiinţează prima agenţie diplomatică română (la Paris) şi se încheie Convenţia telegrafică cu Rusia, cea dintâi convenţie internaţională a Principatelor.

Turcia şi Austria şi-au dat acordul abia în septembrie acelaşi an. După tratative anevoioase, în noiembrie 1861,Turcia a recunoscut unirea completă a Moldovei si Tarii Romanesti, dar numai pe timpul vieţii lui Cuza.

La 20 noiembrie (pe stil vechi) 1861, Înalta Poartă a adoptat “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care a admis unirea politică şi administrativă a Principatelor Ţara Românească si Moldova ca teritoriu autonom, aflat în componenţa Imperiului Otoman.

Pe 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi totodată domn al Ţării Româneşti (cu guverne şi adunări separate până la acea dată), a dat publicităţii Proclamaţia prin care a adus oficial la cunoştinţă că “naţionalitatea română este întemeiată”.

La 22 ianuarie(pe stil vechi) 1862, s-a format primul guvern unitar al României.

Două zile mai târziu, pe 24 ianuarie 1862, adunările Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, au proclamat oraşul Bucureşti drept capitală a întregii ţări.

Foto: Pictura lui Theodor Aman – “Unirea Principatelor”

De la acea dată, Principatele Moldova si Tara Romaneasca şi-au încetat existenţa ca entitati statale de sine statatoare.

Au inceput sa fie aplicate o serie de reforme progresiste.A fost unificat sistemul vamal şi administraţia telegrafului, s-a interzis bătaia la sate, au luat fiinţă judecătoriile săteşti etc.

In anul 1863 a incercat preluarea imenselor mosii detinute de manastiri, multe din acestea apartinand grecilor.

Reformele lui Cuza au intampinat o opozitie acerba din partea marilor proprietari si a inaltului cler,mai ales al celui grec, care isi vedea pierdute intinsele mosii acumulate in decursul timpului in Principatele romane.

Taranii nu aveau suficient pamant, plus ca trebuiau să plătească impozite și să practice clacă pentru boieri. Alexandru Ioan Cuza a sperat să îmbunătățească situația din țară prin reforma agrara. El a încercat secularizarea terenurilor monahale și, de două ori, să anuleze iobăgia și să reducă terenurile marilor mosieri, dar majoritatea parlamentară era formată din marii proprietari de pamant, care se opuneau.

Criza și soluția

Această parte a reformei sale nu a fost aprobată în Adunarea Legiuitoare. În această situație, Alexandru Cuza a dizolvat Parlamentul pe 2 mai si a dizolvat Adunarea electivă, promulgand o nouă Constituție, numită de el Statutului Dezvoltător al Convenției de la Paris, care întărea puterea Domnului în detrimentul legislativului și o nouă lege electorală care sporea considerabil numărul alegătorilor.

Dreptul de a vota s-a extins, fiind acordat si unei părți a țărănimii, muncitorilor și întreprinzătorilor.

La alegerile pentru a 2-a convocare a Adunării Naționale au învins suporterii domnitorului. Cu sprijinul noului parlament, au avut loc o serie de reforme necesare.

Pe 14 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, care a rupt legăturile cu economia şi societatea de tip feudal . Claca era desfiinţată, iar sătenii clăcaşi deveneau pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani. În total au fost împroprietăriţi 406.429 ţărani cu 1.654.964 hectare.

Motivaţia principală, dar şi principala consecinţă, pentru care a fost adoptată legea rurala,a fost aceea că prin statutul de proprietari, ţăranii deveneau totodată contribuabili la bugetul de stat. Aşadar, veniturile la bugetul statului creşteau considerabil.

În Occident, reformele lui Alexandru Ioan Cuza au fost considerate echivalente cu o lovitură de stat fiind condamnate de Rusia, Franța și Prusia. Situația s-a înrăutățit în jurul României, Cuza fiind acuzat de încălcarea prevederilor de bază adoptate la Convenția de la Paris din 1858.

În scopul de a restabili relațiile, domnitorul a plecat la Constantinopol unde, pe 28 iulie, au avut loc negocieri cu sultanul turc. Ca rezultat, dintr-un vasal al Imperiului Otoman, Principatul a ajuns la o și mai mare autonomie și i s-a acordat dreptul de a decide în afacerile sale interne.

Este adoptat primul Cod Civil si Cod Penal din tarile romane, inspirate dupa Codul Napoleonian.

Au fost fondate Universitatea din Bucuresti si cea din Iasi .

Harta Romniei intre 1859-1878

Abdicarea şi exilul

In urma masurilor radicale luate, Cuza a fost in pericol de a fi asasinat, fiind dejucate cateva comploturi,unele organizate din exteriorul tarii .

Totul a culminat cu lovitura de stat, in care domnitorul a fost fortat sub amenitarea armelor sa abdice, in urma unei asocieri politice de moment intre conservatori si liberali, cunoscuta in istorie sub numele de Monstruoasa Coalitie.

Complotistii il acuzau pe Domn că ar intenţiona să instituie un regim personal si au reuşit să-şi aduca la indeplinire planurile, atrăgând de partea lor o fracţiune a armatei si a garzii personale a domnitorului.

Din partea unui gazetar, lui Cuza îi este adusă in seara dinaintea loviturii o telegramă, prin care era înştiinţat că patru mii de oameni vor năvăli în palat şi îl vor sili să abdice . În acel moment Cuza le cere colonelului Haralambie şi maiorului Lecca, despre care nu ştia că sunt membri ai conjuraţiei, să dubleze paza palatului şi să îl asigure că oraşul este liniştit.

La ora 4 dimineaţă,in ziua de 22 februarie 1866, trupe de artilerie pătrund în palat, unde garda comandată de maiorul Lecca, îi aştepta. Ofiţerii ce trebuiau să-l aresteze pătrund în apartamentul domnului şi îi înmânează lui Cuza documentul abdicării ce stipula: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11 fevruarie 1866(stil vechi n.n.), cârma guvernului în mâna unei Locotenenţe Domneşti şi a Ministerului ales de popor” .

Este urcat într-o trăsură şi dus la locuinţa lui Costache Ciocârlan, apoi a doua zi este mutat la Palatul Cotroceni, de unde seara va fi obligat să părăsească ţara.

La producerea acestei lovituri de palat a contribuit însuşi Al. I. Cuza care, nu numai că nu a luat măsuri împotriva elementelor complotiste, dar într-un discurs s-a arătat chiar dispus să renunţe la tron în favoarea unui principe din afara tarii, fapt susţinut şi intr-o scrisoare adresată unui diplomat străin.

Dupa abdicarea fortata si exilarea domnitorului Cuza, s-a constituit o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica.

Initial a fost propus ca domnitor printul Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul Locotenenţei domneşti a luat sfârşit abia după ce printul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat să devină Domn, la 10 mai 1866.

Abdicarea lui Cuza ar fi putut avea consecinţe foarte grave pentru România pentru că,după înlăturarea acestuia, populatia satelor era nelinistita si tematoare că reforma agrară va fi anulata .

Poarta Otomană a mobilizat forte importante la Dunăre pentru a interveni în România, Unirea fiind recunoscută de aceasta asa cum am aratat, doar pe timpul domniei lui Cuza.

Pe 3 aprilie 1866 a avut loc la Iaşi o demonstraţie separatista, care a cerut anularea unirii Moldovei cu Ţara Românească.In acea zi, o duminica, multimea adunata pentru liturghia de la Mitropolie, circa 500 de persoane, a pornit cu mitropolitul in frunte, spre Palatul Administrativ, strigind “Jos Unirea!”, “Jos printul strain!”,“Traiasca Moldova”!

Miscarea a fost lichidata cu brutalitate de fortele de ordine.

Şirul de reforme iniţiate de Cuza şi venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, care se bucura atât de sprijinul Franţei cât şi cel al Prusiei, a făcut ca actul de la 1859 să devina ireversibil.

Alexandru Ioan Cuza sau Alexandru Ioan I, domnul Unirii, s-a nascut pe 20 martie 1820 la Bârlad, si s-a stins din viata la 15 mai 1873, in orasul Heidelberg din Germania. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, conform dorinţei sale, iar după cel de-al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

Reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au dus la crearea şi dezvoltarea instituţiilor statale, la modernizarea Statului Român pe temeliile trainice puse de Unirea celor doua principate romanesti .

Analizând suita de evenimente petrecute in acei ani, unele avand un caracter cu adevarat revoluţionar, putem spune că sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-a nascut Romania moderna .

Practic, nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică, administrativă, culturală sau militară , în care Cuza să nu fi adus îmbunătăţiri si înnoiri organizatorice, in concordanta cu noile cerinţe ale epocii.

Din 1866, potrivit Constituţiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep să se numească oficial, ROMÂNIA.

Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866-Romania moderna

sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com

Basarabenii din New York protestează împotriva armatei rusești din Transnistria [FOTO]

2012-01-23T18:03:00.000+02:00

Mai mulţi cetăţeni moldoveni au protestat sâmbătă, 21 ianuarie, în faţa sediului Misiunii Permanente a Federaţiei Ruse la ONU din New York, manifestându-şi nemulţumirea faţă de prezenţa armatei ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Organizatorii au declarat că prin această manifestaţie au dorit să conştientizeze opinia publică internaţională în legătură cu abuzurile comise soldaţii străini din Republica Moldova.

Protestul a fost unul autorizat, mai mult, poliţiştii au renunţat să instaleze baricade pentru manifestanţi şi nici n-au stat alături ei. „Reprezentaţii poliţiei s-au arătat foarte îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă la baştina noastră şi, prin urmare, ne-au acordat dreptul de a protesta, fără nici un fel de obiecţii”, ne-a mărturisit Florin Cârlan, unul dintre organizatorii protestului.

Participanţii aveau cu ei placarde pe care erau inscripţionate mai multe mesaje: „Russian army out of Moldova!”, „Abolish the Ribbentrop-Molotov pact”, „Evacuate the russian army and armament from Transnistria”. De asemenea, protestatarii au împărţit pliante în limba engleză trecătorilor despre situaţia din Republica Moldova.

Amintim că incidentul care a avut loc la 1 ianuarie la Vadul lui Vodă, în care a fost împuşcat mortal tânărul Vadim Pisari de către un soldat rus, a scos mai mulţi moldoveni din afara graniţei în stradă. Aceştia au cerut retragerea imediată a armatei ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova, rechemarea ambasadorului Federaţiei Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin, dar şi pedepsirea soldatului care l-a împuşcat pe Vadim Pisari.

Moldova.ORG

Expoziție foto la Chișinău: Basarabia istorică

2012-01-23T17:51:00.003+02:00

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Republicii Moldova şi Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate vor inaugura marţi, 24 ianuarie, la ora 15:00, expoziţia fotografică ,,Basarabia istorică: Cetatea Hotin şi Cetatea Albă”, eveniment care va avea loc în incinta Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chisinau, transmite Romanian Global News.

Expoziţia prezintă 30 de fotografii ale cetăţilor Hotin şi Cetatea Albă realizate de către Valentin Eliseu şi Iulia Modiga, care ne prezintă splendoarea acestor cetăţi în forma lor păstrată până în prezent. Autorii sunt oameni de artă pasionaţi de istoria şi cultura românităţii, pe care o promovează inclusiv prin acţiunile desfăşurate.

Importante simboluri ale românităţii şi puncte strategice la extremităţile nordică şi sudică a hotarului estic al statului medieval Moldova, cetăţile Hotin şi Cetatea Albă au avut un rol important la edificarea unei identităţi teritoriale a neamului nostru.

Având rol iniţial de apărare şi adăpost, acestea s-au transformat în importante centre urbane, economice şi politice, unde au avut loc diverse interferenţe etnice, culturale şi comerciale.

Cetatea Hotin este cunoscută încă din sec. XIII, dar forma actuală a căpătat-o treptat, prin contribuţiile aduse de domnitorii Moldovei, precum şi importantele influenţele din perioadele de dominaţie ale polonezilor şi turcilor, servind mereu ca un centru strategic important al întregii regiuni. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, cetatea Hotin îşi pierde importanţa de odinioară, perindându-se până în prezent sub stăpânirea mai multor autorităţi, care au încercat să răstălmăcească şi trecutul istoric. Pe lângă faptul că a fost considerată mult timp cea mai importantă cetate a Moldovei, situată la o adevărată răscruce de drumuri şi civilizaţii, cetatea Hotinului a însuşit această calitate şi prin arhitectura inedită care o reprezintă prin influenţele central-europene combinate cu cele româneşti.

Amplasată la vărsarea fluviului Nistru în Marea Neagră, Cetatea Albă a fost atestată încă din antichitate cu denumiri precum Tyras, Albi Castri, Citta Alba, Belgorod, Asprokastron, Moncastron, Akkerman. Situl acestei cetăţi a adăpostit toate neamurile posibile care s-au perindat în acest spaţiu: daci, greci, sciţi, romani, huni, alani, slavi, genovezi, români moldoveni, tătari, turci, ruşi, ucraineni…

Este cea mai reprezentativă cetate medievală din spaţiul Europei de est, făcând parte din patrimoniul istoric nu doar al Ucrainei, în care se află actualmente sub denumirea de Bilhorod-Dnistrovski, dar şi al Republicii Moldova, României şi Turciei.

Festivitatea de deschidere a expoziţiei va fi realizată de către:

Mihai Ursu, director general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală

Mihai Nicolae, director al Institutului Fraţii Golescu, Bucureşti

Relevanţa ştiinţifică va fi prezentată de către specialişti consacraţi în domeniu:

Dr. hab. Mariana Şlapac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Dr. hab. Ion Chirtoagă, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM, Dr. Ion Gumenâi, prodecan Facultatea de Istorie şi Filozofie, USM, Dr. Valentin Constantinov, Universitatea de Stat Tiraspol

Curator al expoziţiei este Dr. Dorin Lozovanu.

Voronin, Roșca, Șelin, Plugaru: second-hand-ul politic moldo-rus

2012-01-23T17:46:00.003+02:00

Actuala opoziţie, parlamentară şi extraparlamentară, s-a pus pe treabă. Ajunsă deja mai agresivă , comparativ cu timpurile când conduceau ei cu R.Moldova, opoziţia de astăzi îşi cere drepturile,cheamă poporul la nesupunere faţă de guvernarea actuală, prin ieşirea în stradă.

De parcă au uitat timpurile când nu prea răsturnau munţi pe vremea lor , „asudând” muncind. Doar multe dintre crizele actuale au fost generate de către ei – problemele n-au apărut aşa din senin, de astăzi şi de ieri. N-au făcut prea multe în direcţia modernizării ţării, nici până acum n-am mai ieşit din tranziţia la economia modernă, nici mari intenţii n-au prea demonstrat pentru a lichida criza de identitate naţională ori a consolida mentalitatea societăţii civile. Plecarea cetăţenilor continuă, sărăcia continuă, R.Moldova dezbinată teritorial cu armata „ pacificatoare” mai agresivă… Toate acestea acum camuflate sub alte lozinci politice.

Am ajuns să vedem şi unele minuni în R.Moldova – proromânul „unionist” Roşca susţinut la protestele de ieri, 22 ianuarie, din PMAN de către pensionarii vorbitori de limba rusă, de acei, care la începuturile mişcării de eliberare naţională, 20 ani în urmă, î-l huiduiau pe acest „unionist”.

Marii şi atotputernicii de altădată comunişti, care se împotriveau dezmembrării urss şi luptau împotriva independenţii R. Moldova, au devenit acuma cei mai de vază statalişti, apărători ai Constituţiei şi revoltatori înrăiţi faţă de toate relelor venite de ieri- alaltăeri peste noi.

Ca „poporul lor” să vadă mai bine ce se petrece în ţară şi unde am ajuns, ne cheamă în stradă, pe baricade. Imaginaţia şi mentalitatea lor deja s-a coborât la nivelul coridelor, perdeua roşie este arătată celor nemulţumiţi ori plătiţi pentru a ieşi în stradă.

Mă întrebam dăunăzi într-un articol:- Care va fi mişcarea lui Voronin pe tabla şahului politic? Totuşi, 8 ani de guvernare, peste 70 de ani de vârstă, un om serios,la prima vedere, politician cu staj în lupta politică de clasă. I-am intuit mişcările, ca mai apoi să-i văd împreună, alături de Roşca şi pe alţi susţinători înflăcăraţi ai comuniştilor.

Astăzi constat cu repulsie că aceşti doi indivizi cu „păţanii” lor încearcă să iasă din nămolul în care au nimerit. Nici anterior nu erau prea flexsibili aceşti „patrioţi” de foi volante şi revoluţionari înrăiţi , dar acum, coborâţi de pe soclul istoriei contemporane, ei, foşti oameni de stat, ne demonstrează că nici mentalitate de guvernanţi n-au avut cândva. Doar interese personale şi de grup.

Despre care mentalitate statală putem vorbi, atunci, când mentalitatea lor le-a rămas în stradă, a rămas aceiaşi- lupta politică de clasă, baricadele, răsturnări de guverne. Ei nici în opoziţie n-au deprinderi de politicieni serioşi, decât acea de revoluţionari.

Sântem chemaţi în stradă: - hai, oameni buni, la revoluţie, la nesupunere civică. Când privim mai atent anturajul lor, obsevăm cum fosta „ cremă” de stat de altădată, ca atare îşi doresc revenirea la putere.

Ce-au pierdut, oare? Poate li s-au epuizat finanţele, mâncarea. Poate au rămas şomeri şi fără vize… Chematul lor pe baricade este o farsă - aceiaşi piaţă, aceleaşi feţe, aceleaşi interese.

Am fost şi eu cândva în stradă, am strigat, cândva, nişte slogane. L-am ascultat cândva pe Roşca, naivii - pentru ce? Unii dintre noi, au suferit cu etichetările de tipul „naţionalist” venite chiar din partea colegilor de serviciu ori a vecinilor.

Acum, pentru ce- aşi veni în stradă, pentru cine? Pentru Voronin,Roşca, Plugaru, Tulbure, Şelin- o piaţă Second Hand de politicieni, demult trecută la naftalină.

Parcă-s fraţi. Cu toţii, figuranţi cândva pe listele diferitelor partide, astăzi sunt cu Voronin şi Roşca, de parcă au o singură doctrină , un singur program .

Halal mentalitate de stat - mai mult adie a mentalitate de gaşcă cu interese personale, dar şi comune şi nicidecum cu grija pentru popor. Cine a fost mai atent, a văzut câte „foste elite” politice i-au dat onorul lui I.Roşca când acesta a rotungit o vârstă. Pentru ce atâtea onoruri, mă întrebam eu, atunci ca naiva - doar actualmente omagiatul nu deţine nici o funcţie în stat, e un simplu din cei mulţi şi cunoscut prin faptul că a minţit electoratul său. La prima vedere poate fi o simplă politeţe, însă, pare că multe necunoscute stau după culisele politicii oligarhice moldoveneşti.

Fără prea mari supărări pentru cineva, însă atunci, după balul omagiatuluil, mai n-am muţit, văzând pozele de la acel bal — printre toată „crema” era şi prim-primul de astăzi al R.Moldova… Iar noi vrem mentalitate de stat de la clasa politică moldovenească? Vrem strategii noi, clare, concrete în perspectiva ieşirii din tot soiul de crize.

Actuala criză de nealegere a şefului statului are la bază tocmai acele decizii luate pe timpul Voronin-Roşca. Mulţi dintre noi n-au uitat acele vremuri. Acum sântem în criză tot datorită lor- prin boicotarea referendumului din 5 septembrie 2010, tot acolo am ajuns- l-a nealegerea Preşedintelui.

Acuma, tot ei ne scot în stradă sub lozinca „Jos Alianţa”, dar ce vom obţine în loc? Un altul Voronin,Roşca,Plugaru, mai parfumaţi, mai şcoliţi ,fără pofte personale şi de gaşcă?

Problemele rămân nesoluţionate, ţara rămâne în stagnare.

Să ne întrebăm atunci, care este rostul ieşirii noastre în stradă în frunte cu „second hand”-iştii politicieni, numai pentru a apăra o Constituţie cu multe lacune ? O Constituţie scrisă de foştii agrarieni-comunişti şi apărată cu atâta farsă de Voronin, Roşca,Şelin, Plugaru, care ştiu bine pentru ce-au format acest comitet. Mai rău este faptul că aceşti susţinători ,ieşiţi în stradă, nu prea cunosc toate prevederile Constituţiei, iar unii nici limba „moldovenească” timp de 20 ani n- au învăţat-o şi o ignoră în continuare.

„Spălarea de creeri” şi fariseismul politic din partea „second hand”-iştilor puşi la naftalină se prelungeşte.

Marina Herța

Republica Moldova de la perestroikă la independenţă 1989-1991

2012-01-23T17:42:00.002+02:00

Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea a găzduit, la 19 ianuarie 2012, festivitatea de lansare a volumului „Republica Moldova de la perestroikă la independenţă 1989-1991. Documente secrete din arhiva CC al PCM”, semnat de istoricii Igor Caşu şi Igor Şarov din Republica Moldova.

Lucrarea a apărut cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, ceremonia de lansare fiind organizată sub egida Centrului de Studii Imperiale Oradea-Chişinău, un proiect complex de colaborare dintre istoricii din Chişinău şi cei din Oradea.

La eveniment au participat profesor universitar, doctor Igor Şarov, decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, profesor universitar, doctor Barbu Ştefănescu, prorectorul Universităţii din Oradea, profesor universitar, doctor Sorin Şipoş directorul Departamentului de Istorie şi doctor Gabriel Moisa, conferenţiar universitar,

Volumul, semnat de Igor Caşu şi Igor Şarov, doi dintre cei mai cunoscuţi istorici din Republica Moldova, profesori la Universitatea de Stat din Chişinău, este o culegere de documente inedite din arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova care relevă atrocităţile acestui regim totalitar.

Institutul Cultural Român va investi 2 milioane de euro în Casa Zemstvei

2012-01-21T12:15:00.002+02:00

Institutul Cultural Român intenţionează să investească în restaurarea unui complex arhitectural două milioane de euro, ceea ce constituie aproximativ 24 milioane de lei. Republica Moldova a preconizat să cheltuiască în 2012, pentru restaurarea monumentelor de arhitectură, 13,2 milioane de lei, mult mai puţin decât ICR vrea să investească într-o singură clădire.

Un proiect de restaurare a Casei Zemstvei a fost depus la Ministerul Culturii. Preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, a spus că institutul pe care îl conduce intenţionează să ceară concesionarea a unei părţi a clădirii din partea Republicii Moldova pe un termen de 25 de ani. În aceste condiţii, ICR îşi asumă restaurarea complexului arhitectonic, investind în lucrări circa 2 milioane de euro. Preşedintele ICR a menţionat că această clădire este importantă şi pentru faptul că în timpul Rusiei ţariste a găzduit prima instituţie de tip liberal din Basarabia.

ICR „Mihai Eminescu” cere concesionarea a 500 de metri pătraţi din Casa Zemstvei, asta în condiţiile în care va restaura întregul edificiu, care are 2500 de metri pătraţi.

Un atelier de restaurare

Proiectul de restaurare este atractiv pentru Republica Moldova nu doar pentru faptul că oferă o şansă de a conserva un monument arhitectural, dar şi datorită faptului că la lucrări vor participa restauratori din România, din Occident, dar şi specialişti locali. Astfel, se va forma un atelier de restaurare în care se va produce un schimb de experienţă. Ulterior, specialiştii autohtoni vor aplica cele învăţate în lucrul asupra altor monumente istorice.

Pentru a iniţia lucrările e nevoie de o lege

Directorul ICR „Mihai Eminescu” de la Chişinău, Petre Guran, ne-a relatat că, pe moment, proiectul este discutat în cadrul unei comisii formate din viceministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, viceministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov, şi viceministrul Culturii, Gheorghe Postică. Pentru a trece la etapa de restaurare e nevoie ca Parlamentul să adopte o lege privind concesionarea celor 500 de metri ICR-ului. Există deja o ofertă negociată cu Ministerul Culturii în care sunt stabilite detaliat condiţiile. Această înţelegere, spune Petre Guran, trebuie să fie aprobată de guvern, iar apoi de Parlament. „Deci e nevoie de legea de aprobare a proiectului Casa Zemstvei”, a declarat Petre Guran.

A doua fază presupune restaurarea propriu-zisă. Şi proiectul de restaurare este aprobat de Comisia Monumentelor Istorice care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii.

Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din RM, a declarat pentru JURNAL că de la o zi la alta clădirea abandonată se ruinează, iar proiectul care se află la Ministerul Justiţiei se discută de mai bine de nouă luni.

Casa Zemstvei a fost construită în 1856. Iniţial, era un bloc aflat de partea străzii Sfatul Ţării în care se afla o maternitate. În 1858 a fost construit blocul central ce se află pe strada Şciusev, în care a fost plasat un orfelinat. Între 1870 și 17 octombrie 1917, edificiul a fost sediul zemstvei regionale, apoi guberniale. În 1908, a fost construită încă o aripă a clădirii. De atunci până acum, clădirea nu a fost reparată. O reparaţie cosmetică a fost făcută de Institutul Agricol (în prezent, Universitatea Agrară de Stat din Moldova), care a preluat abuziv clădirea în 1944.

Vadim VASILIU, Jurnal de Chișinău

50% dintre bursierii basarabeni în România își abandonează studiile

2012-01-21T12:12:00.000+02:00

Aproape jumătate dintre studenţii basarabeni care primesc burse de la statul român nu îşi finalizează studiile, transmite Centrul Român de Politici Europene. Acesta va lansa pe 31 ianuarie studiul „Bune intenții și coșmar birocratic - Paradoxul burselor acordate de statul român studenților moldoveni”, potrivit Radio Chișinău.

Potrivit studiului, doar 56% dintre bursierii basarabeni în România obţin diplomă de studii universitare sau post-universitare. Potrivit autoarei studiului, Claudia Silaghi, o rată de abandon de 44% ar trebui să constituie un semnal de alarmă că politica de acordare a burselor eşuează.

Analiza politicii româneşti de acordare a burselor se bazează pe cereri de informatii publice adresate universităților de stat, interviuri de profunzime și un sondaj online printre bursierii din Republica Moldova care studiază în Romania.

Studiul recomandă o reformă a politicii româneşti de acordare a burselor pentru studenţii din Republica Moldova.

ARENA reamintește că statul român acordă anual burse pentru studenții basarabeni care doresc să-și continue studiile în România. În anul 2011, România a oferit 5000 de burse pentru elevi și studenți.

sursa: arena.md

Criminalul Igor Smirnov are cazier curat în Moldova

2012-01-20T10:35:00.000+02:00

Fostul lider separatist, neschimbat de 20 de ani, este curat ca lacrima şi se poate bucura de o bătrânețe liniştită. Cel puţin asta reiese din scrisorile oficiale ale Procuraturii, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Ministerului de Interne adresate ziarului „Adevărul". Singurul dosar penal în care Igor Smirnov a fost acuzat de „nesupunere cerinţelor Constituţiei" a fost clasat încă în iunie 1991, după două luni de la intentare.

Spiritele postelectorale de la Tiraspol s-au calmat, noua „conducere" și-a intrat în rol, iar fosta s-a retras de pe arena politică. Igor Smirnov, cel care a pus bazele autoproclamatei republici, se odihnește astăzi în regiunea transnistreană după două decenii în care s-a aflat la cârma rmn. „Îl respect. Este cel care a întemeiat statul nostru. A trecut prin chinul războiului. Nu vom distruge istoria noastră", a declarat Evgheni Șevciuk, succesorul lui Smirnov.

Pe de alte parte, la Chișinău n-au contenit acuzațiile şi au reapărut discuţiile despre dosarele deschise pe numele celui numit până nu demult „dictatorul de la Tiraspol". Reporterii „Adevărul" au încercat să afle la Procuratura Generală, Serviciul de Informații și Securitate şi Ministerul de Interne câte dosare au fost deschise pe numele fostului lider separatist, cine se ocupă de ele, dacă Smirnov a fost anunțat în căutare generală etc.

Şi, surpriză! Din răspunsurile oficiale reiese că Procuratura nu are niciun dosar pe numele lui Smirnov. Angajații SIS ştiu despre o singură cauză penală, numărul 1991498008, intentată la 22 aprilie 1991, în baza art. 203, al. 1, al Codului Penal (ediția 1961): „Nesupunerea cerințelor Constituției Republicii Moldova și ale altor legi". Cauza a fost intentată de Procuratura Căinari.

Reprezentanții Direcției informații și evidențe operative a MAI ne-au comunicat că la doar două luni, la 26 iunie 1991, dosarul a fost clasat, pentru că, potrivit art. 5 din Codul de Procedură Penală (ediția 1961), „fapta nu întrunește elemente constitutive ale infracțiunii".

sursa: adevarul.ro

Liga Tineretului Rus a protestat cu svastici la Ambasada României

2012-01-18T21:58:00.000+02:00

Protestele în faţa ambasadei României la Chişinău continuă și astăzi. De această dată în stradă au ieşit comsomoliştii, care au cerut ca ambasadorul Marius Lazurcă să-şi ceară scuze în mod public pentru incidentul de la vama Girgiuleşti - Galaţi, unde un poliţist de frontieră a împuşcat un tânăr moldovean, scrie jurnal.md

Comsomoliştii au venit cu o cerere pregătită, unde şi-au scris doleanţele.

După ce au văzut că niciun reprezentant al ambasadei nu iese în fața lor, consomoliștii au pus-o în cutia poştală.

Tot astăzi, Liga Tineretului Rus a protestat în faţa sediului misiunii diplomatice.

Ieri și reprezentanții Partidului „Patrioții Moldovei” au protestat și au cerut chiar expulzarea ambasadorului român.

Ambasada României la Chişinău nu a comentat nici incidentul de duminica trecută, de la frontiera moldo-română, nici solicitările protestatarilor.

Astăzi se împlinesc trei ani de la moartea lui Grigore Vieru

2012-01-18T12:32:00.002+02:00

Astăzi se împlinesc trei ani de la moartea lui Grigore Vieru. Viața poetului a fost curmată la 18 ianuarie 2009, noaptea, la 2 zile de la un tragic accident rutier.

Tragedia s-a produs în noaptea de 16 ianuarie, în localitatea Dănceni, raionul Ialoveni. Grigore Vieru se întorcea la Chișinău, după un spectacol desfășurat la Cahul. La volan se afla directorul adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc”, Gheorghe Muntean, iar, potrivit poliției, cauza accidentului a fost ceața și viteza mare. În urma anchetei, procurorii au ajuns la concluzia că șoferul poartă o parte din vină.

După accident, Grigore Vieru a fost transportat de urgență la spital, unde s-a aflat 2 zile în comă, de gradul 4-5, însă nu a mai putut fi salvat de medici. Ziua în care a fost înmormântat poetul, 20 ianuarie, a fost declarată zi de doliu național.

La trei ani de la moartea lui Grigore Vieru, astăzi, la Chișinău, scriitori, oameni de artă, politicieni, demnitari, dar și oameni de rând vor dpeune flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor.

sursa: jurnal.md

Un bust în memoria generalului Lebedi va fi instalat la Tighina

2012-01-17T23:08:00.001+02:00

La Tighina, oraș aflat sub jurisdicția regimului separatist din Transnistria, va fi instalat un bust în memoria generalului rus Alexandr Lebedi, comunică ”administrația prezidențială” a lui Evgheni Șevciuk, noul lider transnistrean.

Alexandr Lebedi a fost comandatul armatei a 14-a, participantă în agresiunea rusească asupra Moldovei în 1992, de altfel, prezentă până astăzi pe teritoriul Moldovei, ironic, avându-și baza chiar în Cetatea Tighina. Generalul a decedat în urma unui accident aviatic dubios în 2002.

sursa: Basarabia de după independență

Mihai Eminescu omagiat la Bălți [FOTO]

2012-01-16T08:40:00.000+02:00

Duminică, 15 ianuarie, pe Aleea Clasicilor din Bălți un grup de tineri au depus flori și au recitat poezii la bustul celui mai mare poet al neamului românesc, Mihai Eminescu, de la nașterea căruia s-au împlinit 162 de ani.

După ce au depus flori de omagiu, cei peste 30 de tineri, simpatizanți ai Platformei civice pro-românești Acțiunea 2012 și-au expus viziunea cu privire la viața și opera poetului, au recitat poezii, iar la sfîrșitul evenimentului au cântat la unison cântecul ,,Eminescu”.

Manifestarea de astăzi se încrie în șirul de acțiuni ce vin să promoveze cultura și identitatea românească și să arate încă o dată că orașul Bălți simte românește.

irinagutu.wordpress.com

Adevăratul Mihai Eminescu

2012-01-15T10:11:00.003+02:00

Motto: “Suntem zăpăciţi, nu mai ştim ce voim, ce să facem, ce să primim, ce să respingem, în cine să ne încredem; nu ne mai înţelegem şi nu ne mai auzim unii pe alţii: ne trebuie o idee care să ne limpezească toate capetele şi care să ne împreune pe toti la lucru (…) De aceea alungaţi turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic şi n-au nimic şi vor să trăiasca ca oamenii cei mai bogaţi; ei nu ştiu nimic şi vor să vă înveţe copiii şi n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine şi vor să va economisească pe voi toţi.” (Mihai Eminescu)

PE 15 IANUARIE se sărbătoreşte şi acum cu aceleaşi declaraţii pompoase ziua de naştere a “Marelui Poet Naţional”, ajuns atât de faimos încât prea puţini îi mai cunosc astăzi opera. Incontestabil Mihai Eminescu a fost un vizionar, un om inteligent ce a depăşit cu mult gândirea epocii în care a trăit. Un om dotat cu talent scriitoricesc, un condei “periculos” pentru ignoranţi şi mincinoşi pentru că deţinea mijloacele de a-si propaga ideile şi a transmite mesajul de trezire naţională.

După ce Eminescu a fost redus la tăcere de aceleaşi forţe din umbră care manipulează şi astăzi frâiele politice ale lumii, opera sa a fost trunchiată şi “omorâtă” cu bună ştiinţă ca şi autorul ei. Considerăm “cazul Eminescu” unul dintre cele mai cutremurătoare exemple de manipulare prin intermediul mass-media şi al unor “experţi” istorici şi critici. Imaginea lui a fost cosmetizată atât în epocă cât şi pentru posteritate, opera trunchiată corespunzător şi mesajul alterat. De ce îl iubim pe Eminescu şi considerăm necesară reconsiderarea operei, vieţii, mesajului şi imaginii lui? Pentru că el a iubit extraordinar de mult România şi poporul român. Patriotismul a fost poate cea mai definitorie calitate a lui Eminescu. El a militat pentru trezirea şi emanciparea românilor şi de aceea a avut atât de mult de suferit. în epocă, el a fost acuzat de nebunie şi internat cu forţa pentru că ideile lui erau “periculoase”. Pentru posteritate, el a fost prezentat apoi doar ca un poet romantic.

Despre Eminescu… ştim cu toţii

Ce răspundeţi la întrebarea : “Cine a fost Eminescu?”. Ah, veţi spune, este o întrebare uşoară. Cine nu a învăţat la şcoală despre marele poet, şi mai cu voie, mai fără voie a memorat mai mult interpretările diverţilor critici decât poeziile sale. Despre prozatorul sau despre jurnalistul Mihai Eminescu însă la şcoală nu se spune aproape nimic. Pentru cei mai mulţi dintre noi Eminescu este doar un capitol de studiu obligatoriu în manualele de limba română şi unul dintre subiectele cele mai temute de elevii care se pregătesc de BAC. Acest proces de trecere sub tăcere a laturii incomode a activităţii lui Eminescu a început încă de pe vremea când poetul mai trăia, internat fiind într-un spital de psihiatrie.

Apoi prăpastia dintre viaţa şi opera lui Eminescu a fost adâncită în mod deliberat de criticii şi biografii poetului în frunte cu George Călinescu şi a fost amplificată apoi de sistemul de învăţământ, care a propagat în masă acest model. Până şi imaginea poetului atât de bine cunoscută nouă este prima lui poză, pe când Eminescu avea doar…19 ani, probabil că ea corespundea mai bine cu imaginea dorită, aceea de poet plăpând, firav, eterat, fără implicare sau eficienţă în viaţa socială şi politică a vremii.

Atunci când nu poţi împiedica o informaţie să se propage, cel mai eficient este să o direcţionezi încotro ai nevoie. Acest mecanism a fost utilizat din plin în cazul marilor genii ale acestei lumi, pentru că de regulă acestea au fost persoanele cele mai “periculoase” (a se citi capabile să îi trezească şi pe ceilalţi oameni din somnul în care sunt ţinuţi cu bună ştinţă de cei ce doresc supremaţia asupra lumii). Şi în cazul lui Eminescu s-a omis ceea ce nu corespundea cu direcţia dorită (adică bogata sa activitate publicistică în ziarele vremii), a fost amplificat ceea ce convenea (Eminescu trebuia să rămână pentru toţi doar un poet genial şi nebun), s-a creat un sentiment de obligativitate şi supra-saturare a minţilor în legătură cu subiectul respectiv astfel încât oamenii să nu mai aiba aspiraţia de a-l aprofunda.

A fost Eminescu nebun?

Se ştie deja că a declara pe cineva nebun înseamnă a-l izola din punct de vedere social şi a-i afecta credibilitatea. Cu atât mai mult în trecut, dar şi în prezent, această tară a nebuniei, era aruncată asupra celor ce se dovedeau a fi persoane incomode. Deşi Eminescu a fost în mod repetat internat în spitale de psihiatrie, cele scrise de el în perioada 1883-1889 dovedesc că autorul textelor respective era o persoană coerentă, logică, ce poate fi acuzată cel mult de opoziţie faţă de viziunea majoritară a acelei epoci şi de demascarea unor realităţi spinoase ale vremii. în acel moment Eminescu era practic una din vocile cele mai puternice ale luptei pentru unitatea naţională şi desprinderea Transilvaniei din influenta Imperiului Austro-Ungar.

S-a mers până într-acolo încât multe din manuscrisele sale din acea perioadă au dispărut fără urmă într-o încercare nefericită de a demonstra că Eminescu era atins de nebunie, deci incapabil să creeze. Există însă multe persoane din jurul lui care vorbesc despre un Eminescu activ, coerent şi foarte prolific. Aceasta este

deci rolul pe care l-au avut biografii. Pentru că realitatea de persoana creativă, cum a fost el de fapt în acea perioadă, nu corespundea deloc cu imaginea pe care au vrut să o transmită mai departe, l-au fabricat pe poetul Eminescu plapând, lipsit de voinţă, rătăcit, pierdut în lumea lui!

In aceeaşi perioadă în care Eminescu era izolat pe motivul nebuniei, a fost desfiinţată şi Societatea Carpaţii din care făcea parte şi el şi care era una din cele mai puternice organizatii pro-Ardeal. Trebuia tot atunci să se semneze şi tratatul secret dintre România şi Tripla Alianta (Germania, Austro-Ungaria şi Italia), tratat care fusese negociat timp de mai bine de doi ani chiar de către junimişti (despre care se ştie că au fost masoni şi împotriva cărora Eminescu se întorsese de mult, contrar cu ceea ce afirmă toate manualele de limbă şi literatură română în încercarea de a crea legaturi cât mai strânse între Eminescu şi Junimea). Iată ce scrie Nicolae Georgescu în cartea “A doua viaţă a lui Eminescu” despre contextul politic în care Eminescu trebuia redus la tăcere: “Schimbul de telegrame secrete, date în zilele noastre la iveală, vorbesc de ameninţări grave: Von Bismarck este gata să declare război României daca nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro-Ungariei.

Se cere ferm desfiinţarea “Societăţii Carpaţii”, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă şi în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Ţara. Petre Gradişteanu, autorul unui discurs incediar la Iaşi, pleacă, împreună cu ministrul de externe, D.A. Sturdza, la Viena să ceară scuze, în persoană, împăratului. Mai este expulzat ziaristul Zamfir C. Arbore (prieten cu Eminescu), la cererea Imperiului Rus. Toate acestea – într-o singură zi, la 28 iunie 1883, când istoria literară consemneaza sec şi căderea lui Eminescu!”

Acest an 1883 este şi cel în care se începe crearea imaginii de poet rătăcit, nebun, prin volumul de Poesii scos întro ediţie de exceptie de Titu Maiorescu în care sunt publicate 64 de poezii. De ce nu a scos Titu Maiorescu un volum cu articolele jurnalistice ale lui Eminescu, dat fiind faptul că Eminescu fusese mult mai activ în acest plan? Iar în tot acest timp poetul-nu-numai-poet asista neputincios, deşi uneori reacţionează cu disperare, la trunchierea operei sale artistice. Sunt situaţii în care sparge vitrinele unei librării şi aruncă în noroi cărţile ce conţin propriile poezii ca un ultim semn de protest faţă de nedreptatea la care trebuia să asiste. Poate ar trebui să amintim că în tot acest complot pentru a-l reduce la tăcere pe cel ce zădărnicea planurile politice, a fost acuzat inclusiv de faptul ca acosta femeile pe stradă.

Câteva “concidenţe” numerice bizare

Textul interogatoriului luat lui Eminescu, în ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile înainte ca el să moară este de fapt un fals! Acest interogatoriu a avut ca scop punerea sub interdicţie a lui Eminescu, deci s-a pornit din start de la ideea că el era bolnav psihic. Cel care face acest interogatoriu este judecătorul cunoscut şi ca Metru Ghiţă (Metru, de la maître, în franceză semnifică maestru, apelativ al magistraţilor, dar şi grad francmasonic; amestecul masoneriei în această chestiune este demonstrat de parolele şi coincidenţele numerice ce indică pecetea masonică pusă pe acest text). După cum s-a demonstrat, acest text a fost prelucrat ulterior şi ceea ce este mai interesant este ca alte acte cum ar fi diagnosticele medicilor lipsesc din dosarul declarării oficiale a nebuniei lui Eminescu, ca pentru a lăsa posterităţii doar mesajul autorilor reali ai închiderii şi în final asasinării “poetului” (s-a zvonit că Eminescu ar fi fost bolnav şi de sifilis şi de acea a fost “tratat” cu mercur!).

“- Cum te cheamă?

- Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte

cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mare.

- Pentru ce?

- Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu să nu-i iau moştenirea.

- Ce-ai de gând să faci când te vei face bine?

- Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezeasca, evreiască, italenească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.

- Cine e Poenaru care te-a lovit?

- Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane”.

De ce Matei Basarab?

Eminescu se consideră continuatorul lui Matei Basarab care luptase împotriva fanarioţilor pentru trezirea neamului românesc. El chiar îşi propusese înfiinţarea unei societăţi Matei Basarab care, surpriză, trebuia să fie construită după modelul francmasoneriei, dar orientată spre scopuri benefice poporului român, poate despre acest lucru vorbeşte Eminescu când spune că regele se temea sa nu îi ia moştenirea: “O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor şi a bisericii catolice. Pretutindeni oameni care sa ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devină bun; trezită deşertăciunea lui, decorat la nevoie, trezite mii de speranţe în el, în caz de extremă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Societatea Matei Basarab reprezintă o putere enormă.”

De ce Petrea Poenaru?

“Petre sau Petrea Poenaru, conţine în numele său “pietrei”, numele obiectului care a lovit fruntea poetului, şi iaraşi pare logică asocierea. Mai puţin logică pare prezenţa fizică a acestui personaj în stabilimentul din strada Plantelor: ştim despre el că era tenor, din familia mare a actorilor, aşadar lume frecventată de Eminescu. Nu era un străin, un oarecare, ci îl cunostea pe poet. Poetul pretinde că-i cunoaşte şi scopul loviturii” (conform Nicolae Georgescu)

Pușca umplută cu pietre de diamant

Intr-o baladă populară, bine cunoscută lui Eminescu, apare un astfel de motiv: “A plecat la vânatoare/ Sa vâneze căprioare/ Căprioare n-a vânat/ Şi el singur s-a împuşcat/ C-un pistol de diamant/ Cu gloanţe de briliant.” Sensul acestei afirmaţii nu poate fi decât faptul că Eminescu se afla în aceeaşi postura cu vânatorul care se vânează singur, prin ideile sale.

Numerele

Despre cifrele 64 şi 48 este suficient să spunem că sunt des utilizate în francmasonerie, nu ne propunem să facem aici analiza semnificaţiei lor spirituale, sarcină pe care v-o lăsăm dumneavoastră. Cert este ca ele revin obsedant întrucât dacă numaram rezultă exact 64 de cuvinte în acest interogatoriu.

Iată o analiză mai detaliată realizată tot de Nicolae Georgescu în lucrarea “A doua viaţă a lui Eminescu”: “Textul atenţionează: nu e vorba de 64 de limbi ci de 64 de voci. Experienţa poate continua. Precizăm din capul locului că noi nu am epuizat toate relaţiile numerice dintre aceste cuvinte. Nu ne propunem a lua locul cifratorului, ci doar a sesiza existenţa unui cifru care dă de gândit. Să numărăm cuvintele din primul răspuns, considerat la două cuvinte: sunt exact 33 de voci. Asta da, ştie oricine că e cifră masonică! A fost Eminescu francmason şi a răspuns cifrat? Asta înseamnă că nu era nebun! Reţinem: dacă socotim la un cuvânt iese un total de 32. Al doilea răspuns are 16 cuvinte: [cuvantul] “nu-i” îl socotim ca două cuvinte. Dacă socotim “nu-i” ca un singur cuvânt, obţinem 15 cuvinte, care adunate celor 33 anterioare (în prima varianta) dau cifra 48, prezentă ca cifră în text. Este un sistem de socotire “încrucişat”, care cere atentie şi… distribuţie. Mai mult, al treilea răspuns are tot 16 cuvinte, cu cifra 64, şi tot 15 cuvinte fără cifră. Aşadar, dacă adresantul uită să adune la primul raspuns de 33 de carate, pe următoarele 15 cuvinte, este atenţionat a doua oară, după care, în cel de-al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori: semnal puternic.

Asta, pe prima diagonală a încrucişării (33 + 15 + 15). Pe cea de-a doua diagonală a încrucişării “ies” frumoasele sume: 32 + 16 + 16, adica 16 * 4 = 64. Simetriile sunt atât de bine construite, încât este limpede că textul, în întregul său, a fost lucrat migălos. Patru întrebări şi patru răspunsuri: 4 * 4 = 16; aceasta pare a fi cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebari au 16 cuvinte (socotind “ce-ai” din întrebarea a treia drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte (“te-a”, două cuvinte) şi bănuim că trebuie să mai fie unul pentru totalul de 24 cuvinte al tuturor întrebărilor: într-adevar, în “cine e Poenaru care te-a lovit” trebuie, poate, presupus prenumele anunţat de Eminescu: “Petre Poenaru”. Această omisiune are importanţa ei: totalul cuvintelor din întregul text (adaugând şi cifrele, fără a socoti ligaturile câte un cuvânt) este 111 cuvinte. Adaugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsa, iese suma de 112: exact 16 * 7 = 112. în text sunt 7 cifre (o data 64 si de 6 ori, 48… Pe mine nu mă interesează, de fapt, semnificaţiile acestor cifre totale în sistemul cifric presupus. Constat doar că, relaţiile numerice dintre cuvinte sunt suspect de exacte, ceea ce înseamnă că actul, în întregul său, este un fals. Cade dintr-un condei valoarea probatorie a acestui act. La 12 iunie 1889, poetul spune lucruri de bun simţ, că se consideră moştenitorul lui Matei Basarab şi ca tenorul Petrea Poenaru l-a lovit la cap. Spusele lui sunt, însă, “rebusate”. De către cine? Vom reveni, desigur, când va trebui să facem puţina istorie literară. Până atunci, îi rog pe francmasoni să nu mă suspecteze de reavoinţă sau reacredinţă; mai bine să ajute la elucidarea crimei comise împotriva lui Eminescu, dacă pot”.

Protest la Ambasada Rusiei: Transnistria nu e Cecenia!

2012-01-15T10:01:00.001+02:00

Un nou protest la Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău a avut loc astăzi, 14 ianuarie. Protestul, mediatizat pe reţeaua de socializare Facebook a adus în faţa Ambasadei Rusiei peste 150 de tineri din mai multe raioane ale Republicii Moldova, la care s-au alăturat şi mai mulţi trecători.

Participanţii la manifestaţie, membri ai Platformei civice Acţiunea 2012, şi-au manifestat dezacordul faţă de prezenţa soldaţilor ruşi pe teritoriul Republicii Moldova, fiind nemulţumiţi şi de comportamentul ambasadorului Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin. „Întrucât la comunicatul organizaţiilor membre ale Platformei civice Acţiunea 2012 şi la celelalte demersuri ale societăţii civile de pe ambele maluri ale Prutului nu au existat reacţii oficiale demne, ne-au simţit nevoiţi să organizăm un nou protest în faţa ambasadei Rusiei”, au declarat organizatorii.

Participanţii la protest au scandat mai multe mesaje la poarta Ambasadei Federaţiei Ruse: „Ne-am săturat de armamentul rusesc!”, „Transnistria nu e Cecenia!”, „Afară din Moldova!”, „Retrageţi Armata din Moldova!”. „Moldova are cel puţin 15 posturi de aşa numiţi pacificatori. Această armată provoacă mai mult haos, decât pace. Moldova a făcut mai multe eforturi pentru ca această armată să fie retrasă de pe teritoriul său, dar Rusia încalcă orice legislaţie internaţională”, a declarat Ghenadie Brega, unul dintre organizatorii protestului.

După ce au pichetat Ambasada Rusiei, protestatarii s-au îndreptat către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, cerând expulzarea ambasadorului Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin. „Am peste 60 de ani, dar am venit astăzi de la Criuleni pentru a participa la protest. Moldova nu are nevoie de aceşti soldaţi, au stat aici două secole, e timpul să plece”, ne-a spus Vasile Busuioc. Mai mulţi tineri au menţionat că nu se simt liberi în ţara lor din cauza soldaţilor străini. „Am venit la protest din Tighina. Ne-am săturat să fim supravegheaţi de atâţia pacificatori ruşi, nu văd rostul lor pe teritoriul Republicii Moldova, atâta timp cât între locuitorii din stânga şi dreapta Nistrului nu pot exista divergenţe”, a menţionat unul dintre protestatari.

Platforma Civică Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România.

sursa: moldova.org

La Tiraspol a început să se reediteze ziarul ”Luceafărul”

2012-01-14T10:43:00.002+02:00

Elevii Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol au început să reediteze ziarul „Luceafărul”, unica publicaţie în limba română din oraş. În paginile ziarului, elevii Liceului cu predare în limba română din Tiraspol prezintă evenimentele care au loc în liceul lor, dar şi alte articole de interes pentru comunitatea de elevi şi profesori. O importanţă aparte în paginile ziarului o au articolele despre drepturile omului, evenimentele istorice şi voluntariat. „Suntem foarte bucuroşi că ziarul a început să fie reeditat, e un eveniment important în activitatea liceului”, ne-a spus Ghenadie Corniţel, redactorul-şef al publicaţiei.

Veronica Pozneac, profesoară la Liceul „Lucian Blaga” şi coordonatorul ziarului a declarat că ziarul este o dovadă vie că la Tiraspol există elevi talentaţi, care iubesc limba română şi valorile naţionale. „Elevii sunt foarte entuziasmaţi, s-au implicat activ, pentru ei este o posibilitate unică de a se afirma şi de a-şi exprima opiniile”, a menţionat aceasta.

Ziarul este editat de către Centrul de Resurse pentru Tineri din Liceul Teoretic "Lucian Blaga", graţie suportului acordat de către Asociaţia Promo-LEX în cadrul proiectului "Consolidarea societăţii civile din regiunea transnistreană", finanţat de National Endowment for Democracy.

sursa: social.moldova.org

“Acțiunea 2012” cinstește pe Mihai Eminescu la Chișinău, București, Iași, Sibiu, Bălți, Suceava și Ialoveni

2012-01-14T10:30:00.000+02:00

Cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la nașterea poetului nepereche, Mihai Eminescu, mai multe organizații și simpatizanți ai Platformei civice “Acțiunea 2012” vor organiza manifestări de marcare a acestei zile speciale în mai multe localități de pe ambele maluri ale Prutului, transmite Romanian Global News.

Astfel pe:

14 ianuarie:
Chișinău, ora 12.30 – Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”

15 ianuarie:
Ialoveni, ora 10.00, Școala centru internat pentru copiii.
Cluj, ora 12.00, Teatrul Național
Bălți, ora 13.00, Aleea Clasicilor
București, ora 14.00, statuia lui Mihai Eminescu (Ateneul Român)
Sibiu, ora 15.00, Platoul Mihai Eminescu (Parcul sub Arini)
Iași, ora 17.00, Casa de cultură Mihai Ursache
Suceava, ora 17.00, Pub

La fierărie se vor recita poezii, se vor ține discursuri și se va evoca personalitatea marelui poet, scriitor și jurnalist român.

Ideea de romanitate și dacism în gândirea eminesciană

2012-01-14T10:21:00.001+02:00

România este patria noastrã şi a tuturor românilor.

E România celor de demult şi-a celor de mai apoi

E patria celor dispãruţi şi a celor ce va sã vie.

Barbu Ştefãnescu Delavrancea

Este impresionantă prezenţa în istoria conştiinţei naţionale precum şi în cultura românească, a unor idei forţă, între care cea a originii daco-romane (şi, în corelaţie cu aceasta, latinitatea limbii, continuitatea istorică în spaţiul carpato-dunărean-pontic, legitimitatea înfăptuirii unităţii politice, statale etc.), are, o valoare arhetipală. Este semnificativ faptul că ea a constituit obiect de interes şi preocupare majoră pentru cei mai de seamă istorici, literaţi, oameni de cultură, ţinând seama, îndeosebi, de faptul că demonstrarea originilor şi permanenţei noastre istorice este îndreptată împotriva a numeroase denaturări a adevărului istoric ce s-au manifestat cu o deosebită virulenţă tocmai în momentele cheie ale luptei pentru emanciparea politică a poporului român, pentru independenţă si unitate statală.

Nu este întâmplător că poetul quintesenţial al sufletului românesc, Mihai Eminescu - “omul deplin al culturii româneşti”, era obsedat de valorile arhetipale, de geneză ale poporului român şi ale sufletului românesc, el plănuia vaste epopei sau drame istorice despre confruntarea şi simbioza daco-romană; epopeea Decebal în care zeii nordici se solidarizează cu Dacia; iar Dochia este o vrăjitoare tânără, Ogur - cântăreţul orb este un fel de Homer al geţilor.

Plecând de la ideea că inegalabila altitudine a poetului naţional “nu derivă dintr-o simplă calitate a spiritului său, ci dintr-un raport constant în care se află cu poporul şi care-1 face perfectul exponent al spiritului naţional”, prin convergenţa tipului de inteligenţă şi cultură al artistului cu cel al poporului, prin pătrunderea, asumarea şi perfecţionarea limbii, ca factor de constituire şi expresie a imaginii poetice, prof.dr. Zoe Dumitrescu Buşulenga subliniază importanţa definitorie a istoriei naţionale în gândirea şi opera poetului „însetat de origini în toate întrebările de existenţă şi de gândire, pe care şi le punea” şi, tocmai, de aceea “a întrezărit profunzimii nebănuite de sens în însuşi destinul dramatic al străvechii Dacii, asupra căreia s-a oprit în repetate rânduri”, căci timpul Daciei lui Decebal “atingea în gândul lui Eminescu o plenitudine de vârstă de aur şi se investea cu o valoare mitică ce ridica faptul istoric într-o zonă de semnificaţii superioare. Timpul istoric, timpul nostru istoric, n-ar fi căpătat preţ fără această identificare, fără acest botez, la începuturi, al mitului, care rămâne veşnic tânăr, veşnic egal cu sine, generând una după alta paradigme asemănătoare cu arhetipul pe care îl stabileşte odată pentru totdeauna”. Există în concepţia poetico-filozofică a lui Eminescu despre istoria naţională şi originile poporului un gând al organicităţii, despre calitatea timpului istoric, despre naşterea unui neam, care “nu putea să se producă printr-un accident… ci ca un proces de o natură mai înaltă, din planul marilor geneze”.

Ca unul dintre cei mai mari romantici europeni, Eminescu şi-a vitalizat poezia cu seve nemuritoare ale mitului românesc. De foarte tânăr a schiţat un poem ce trebuia să se intituleze Genaia, dând în introducere această explicaţie: “Creaţiunea pământului după o mitologie proprie română. Amintind acest proiect cosmografic, clădit după tipul miturilor arhaice, Eugen Todoran scria: “Din «mitologia proprie română» Eminescu va reţine, prin fondul ei arhaic, ideea dezvoltării nesfârşite a lumii, pe care «numele», o reprezentau în dialectica spontană a străvechilor mituri ale creaţie, adică a unor reprezentări din care folclorul românesc se întreţine, la rândul lui, în miturile cosmogonice…”

Deci, o geneză concepută ca în miturile arhaice ale Marii Zeiţe a Pământului în care pământul este însăşi viaţa, o unitate de realităţi contrarii, un mit cosmogenic ce serveşte de model creaţiei poetice însăşi şi care, raportat la epopeea română ne duce la “cea mai veche vârstă istorică a poporului român”, care este vârsta dacică, pierdută în neguri de legendă şi simbolizată de o ipostază autohtonă a Zeiţei Mame - Zâna Dochia. Mitul poetic al lui Eminescu este menit să pună în lumină permanenta continuitate şi statornicia poporului român. Dochia este plăsmuită din sevele tari ale acestui pământ, ale bogatei naturi dacice, drumul ei este presărat cu “florile de aur” ale închipuirii, dar el duce, totuşi, spre timpul istoric, “în descrierea ţării de basm a vechii Dacii, drumul Dochiei spre începuturi se încheie astfel în cetatea soarelui şi lăcaşul lunii întrucât în reprezentarea mitologică, răsăritul luminii în ciclul soarelui şi al lunii simbolizează începuturile lumii… Istoria dacilor, pentru Eminescu, începe aşadar cu istoria zeilor Daciei odată cu vremea, ca revărsare a însuşi principiului existenţei în formele pământeşti, în viaţa naturii, şi a oamenilor. Dacă, Dochia este o personificare a Daciei… şi fiindcă e vorba în simbolul zânei Dochii de o viaţă în neîncetată mişcare, ea nu este numai un simbol al vechimii istorice a poporului român, ci şi a continuităţii lui în ţinuturile zânei Dochia, pe pământul vechii Dacii”.

Este interesant de observat că Dochia ar fi dorit să emigreze împreună cu Dacii rămaşi, dar imaginea şi apoi ivirea lui Traian o face să încremenească, precum Niobe, probabil pe muntele Ceahlău. Mitul naţional al Dochiei (unul din cele patru mituri fundamentale ale universului cultural românesc) - ne spune G. Călinescu, era foarte prezent în mintea poetului, în cele din urmă, Eminescu a părăsit proiectele dacice, dar stăruia în conştiinţa sa torturată de începuturile fabuloase ale neamului, ideea unui ciclu de drame din istoria românilor. După cum spune Călinescu în celebra sa comunicare la Academie (Eminescu poet naţional) spre deosebire de alţi dramaturgi români, care priveau istoria mai mult anecdotic sau, în fine, cu o problematică de interes regional, poetul tinde să demonstreze prin evenimente locale adevăruri, accesibile întregii umanităţi. Două, în special, sunt punctele lui de perspectivă: fatalismul psihologic grec, prin care istoria naţională la proporţiile tragediei eline, şi umanitatea shakespeariană şi în acelaşi timp intens universală… Eminescu plănuia să scrie un Dodecameron dramatic, un ciclu de tragedii, începând cu Dragoş Vodă. Aici ar fi intrat şi tragedia despre Ştefan cel Mare, pe care din depărtare îl speria spectrul lui Rareş. Un alt proiect cu Petru Rareş s-ar fi intitulat: Cel din urmă muşatin.

Alexandru Lăpuşneanu, care se pretindea şi el un muşatin, face obiectul unei încercări de dramă din epoca plinătăţii talentului, în care sunt prefigurate momente din Scrisoarea III. Domnul e o fire machiavelică şi disimulată… Blestemul atrizilor şi shakesperianismul au trecut asupra lui. Poetul plănuia o Doamnă Chiajna, care, şi ea, era o muşatină.

De altminteri, genialul poet a fost preocupat şi de ideea romanităţii, atât în opera sa poetică, cât şi în cea publicistică; el a consacrat spaţii ample evocării emoţionante a trecutului nostru istoric, iar problema Transilvaniei şi Bucovinei, a provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină “îi erau cu osebire la suflet”, dovadă fiind între altele, memorabilele sale versuri consacrate iui Horia, Andrei Mureşanu, Avram Iancu, Aron Pumnul ş.a. sau pelerinajul său la numai 16 ani, pe jos, de la Cernăuţi la Blaj, pe urmele înaintaşilor militanţi pentru unitate naţională.

Semnificativă este, de asemenea, recenzia publicată de marele poet patriot în revista “Convorbiri literare: “asupra lucrării lui Iulius Jung, Die Anfänge der Romanen (Kritisch cthnographische Studiem), apărută la Viena, în anul 1876, favorabilă ideii noastre naţionale, îndeosebi ideii de continuitate. Pornind de la întrebarea “stăruit-au românii în aşezările lor din Dacia Trăiană sau au trecut Dunărea în vremea lui Aurelian şi au reocupat Dacia în sec. al XII-lea?”, Mihai Eminescu, în recenzia amintită, demonstrează Inconsistenţa teoriei vidului, a migraţiei populaţiei dacoromâne sprijinindu-se şi pe argumentele aduse de lucrarea lui Jung. Eminescu găseşte interesantă analogia luptei de opinii în chestiunea continuităţii românilor cu situaţii similare din istoria altor popoare, evocate de autorul german - Retoromanii, Grecii moderni s.a. El apreciază contribuţia lui Jung, efortul său onest pentru restabilirea adevărului şi combaterea teoriilor neştiinţifice ale lui F.I. Sulzer, Ch. Engel şi Rosler6).

Ripostând virulent şi în acelaşi timp argumentat la deformările de tot felul privind istoria noastră naţională, îndeosebi teza continuităţii, M. Eminescu scria: “Românii nu sunt nicăieri colonişti, venituri, oamenii nimănui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţia nemaipomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor. Conştiinţa sa patriotică, naţională despre originile nobile si vechimea neamului românesc reiese şi din aceste cuvinte: “Am fost, suntem şi vom fi veşnic români pentru că avem înrădăcinată în noi conştiinţa unităţii de origine, de limbă, de simţire şi gândire…” El ţinea să sublinieze în mod pregnant faptul că, românii de pretutindeni au conştiinţa vechimii lor, milenare, precum şi a dăinuirii în timp, a perpetuării existenţei lor, în comunitatea internaţională, în pofida tuturor prezicerilor defetiste ale unor autori interesaţi.

Alături de conştiinţa romanităţii şi latinităţii, opera eminesciană evocă cu mândrie originea noastră dacică, dovada acestei idei dominante în planul gândirii sale fiind poezia “Rugăciunea unui dac”. Putem spune că poporul român a moştenit de la daci virtuţile de vitejie, eroism, hărnicie si dragoste pentru pământul natal, de la romani structura fundamentală a limbii şi fondul principal de cuvinte, numeroase moravuri şi obiceiuri, o extraordinară capacitate de organizare socială, statală, de asimilare şi sinteză culturală.

Alternativa ideii de romanitate cu a celei dacice, o constituie trăsătura specifică dominantă în manifestările atât de variate ale conştiinţei naţionale a românilor situaţi de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor, în toate perioadele de evoluţie ale neamului românesc pe coordonatele timpului.

Zoe Dumitrescu Buşulenga în lucrarea sa, Sinteze şi echivalenţe umanistice, remarcă cu legitim temei faptul că, nu se ştie, dacă a fost mai puternică la împreunarea lor, stârpea dacică ori cea romană, ambele punându-şi amprenta cu vigoare asupra personalităţii plurivalente a poporului român.

Incontestabil este însă, aşa cum afirmă psihologia şi istoria sa, că poporul nostru aparţine deopotrivă ambelor stârpii, deopotrivă de nobile şi generatoare de virtuţi.

În sprijinul concluziei noastre vin numeroase opinii ale celor mai străluciţi exponenţi ai conştiinţei si spiritualităţii naţionale a românilor. Astfel, Mihai Eminescu, neîntrecutul poet patriot scria sugestiv: “Daci sau Romani, Romani sau Daci: e indiferent, suntem Români şi punctum. Nimeni n-are să ne înveţe ce-am fost sau ce-am trebuit să fim; voiam să fim ceea ce suntem – Români”.

G. Călinescu s-a pronunţat întotdeauna pentru o abordare echilibrată şi obiectivă a celor două surse polare ale originii neamului nostru şi anume romanitate-dacism. El considera că orice exagerare într-o direcţie sau cealaltă, într-un sens sau celălalt, aşa cum s-au manifestat în decursul istoriei, se răsfrânge defavorabil asupra procesului de explicitare veridică a descendenţei ca si a existenţei noastre milenare în spaţiul geografic carpato-danubian.

“Noi am făcut uz de latinitatea noastră indiscutabilă, dând însă impresia că suntem tineri”, în sensul că existenţa poporului nostru începe odată cu intervenţia romană în Dacia, “şi neglijând substanţa medulară”, respectiv obârşia noastră geto-dacică cu rădăcini adânci în istorie, datând cu milenii înainte de contactul cu romanitatea.

Călinescu ţine să sublinieze, în mod necesar, că “Noi suntem romani, ca francezii galo-romani”13, în sensul dualităţii daco-romane a originii noastre, cu notele de etnicitate neschimbătoare esenţialmente “primind limba şi cultura latină”.

Autorul studiului Specificul naţional, la care ne referim, subliniază în concluzie că în fond, “suntem geţi şi e mai bine a spune că în felul nostru am primit si noi succesiunea spiritului roman, pe care trebuie să-1 continuăm de la longitudinea reală, fără mimetisme anacronice”.

Se poate afirma, că la un astfel de popor, ca poporul român, “cu o istorie fascinantă”, cum sublinia si Karl Erdmann, personalitate ştiinţific proeminentă, fost preşedinte al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice în comunicarea sa inaugurală la al XV-lea Congres Internaţional (Bucureşti, august, 1980), “chiar dacă ar dispărea orice urmă istorică, viata şi cultura s-ar desfăşura potolit mai departe, fiindcă în fiecare membru al neamului trăieşte o tradiţie întreagă, nealterată, constituită din poezie şi dans şi cântec şi arhitectură şi scoarţe şi oale de lut, din mituri şi veşti ciudate despre cei care au fost, despre faptele şi duhul lor”şi care-şi au originea în daco-romanitate.

În concluzie, cele mai de seamă spirite ale neamului în frunte cu Mihai Eminescu, geniul poeziei româneşti au înţeles cât de importantă este pentru identitatea noastră spirituală, pentru structura complexă a specificului naţional, conştiinţa şi argumentarea, obârşiei de certă nobleţe a poporului român, în sensul manifestării intensive a puterilor creatoare, cu efecte atât de durabile în cultura universală, aceasta este mai mult decât o lecţie dintr-un manual de istorie, ce face parte din însuşi substanţa noastră spirituală, este certificatul naşterii şi identităţii noastre ce ne dă dreptul la o existenţă de sine stătătoare şi demnă în concertul naţiunilor europene.

Academician Constantin Marinescu,

Pro f. Elena Chiriac Leonte

Doctor Elena Marinescu

Ambasadorul rus, Valerii Kuzmin, părăsește Republica Moldova la ordinul lui Putin

2012-01-13T22:35:00.000+02:00

Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Valeri Kuzmin, va fi silit de către premierul de la Moscova, Vladimir Putin, să părăsească Chişinăul. Motivul – implicarea frontală şi contraproductivă în cazul de la Vadul lui Vodă, fapt care a prejudiciat imaginea Rusiei pe plan extern.

După toate probabilităţile, deşi nu va fi expulzat, Valeri Kuzmin se va vedea silit să părăsească Republica Moldova. Zice-se că Vladimir Putin este foarte deranjat de faptul că ambasadorul ţării sale a fost prins cu minciuna. Şeful misiunii diplomaţiei ruse la Chişinău ar putea fi sancţionat, dar nu pentru că a minţit. Altceva i se pune în cârcă ambasadorului Moscovei la Chişinău. El va fi destituit deoarece a întrecut măsura şi, în consecinţă, a fost prins cu mâţa-n sac”, scrie Petru Bogatu, în Jurnal de Chişinău.

„Comentând tragicul incident de pe podul de la Vadul lui Vodă, Valeri Kuzmin a fost bun de gură, dar rău de lucru. El s-a grăbit să spună că tânărul împuşcat era beat şi conducea fără permis un automobil furat. Toate aceste minciuni sfruntate au fost uşor demontate de presă şi, nu în ultimul rând, de oficialităţile moldovene, punând Moscova într-o situaţie jenantă. Ca rezultat, ruşilor le-au cerut discret explicaţii SUA şi marile cancelarii europene, iar OSCE s-a oferit să acorde asistenţă în vederea investigării omorului de la Nistru. În aceste împrejurări, după câte ştiu, Moscova îl va retrage în curând pe Valeri Kuzmin, înlocuindu-l cu un alt ambasador. El îşi va pierde postul pentru că a fost stupid, nu mincinos”, notează analistul citat, transmite www.24h.md

200 de ani de ocupație rusă. Guvernul n-are bani. Filat tace.

2012-01-13T20:32:00.000+02:00

Din… „lipsă de bani”, există un mare interes ca pe 16 mai 2012 să nu se vorbească nimic despre 16 mai 1812
Nu prea metaforic vorbind, statul R. Moldova este o consecinţă a jafului teritorial rusesc din 1812; deşi istoriei nu-i plac judecăţile la modul condiţional, admitem totuşi că, dacă Rusia nu ocupa în 1812 Moldova din stânga Prutului, astăzi, actuala R. Moldova ar fi fost parte integrantă şi firească a României. Dar nu a fost să fie. Şi dacă nu a fost să fie, „marii statalişti moldoveni”, inclusiv actualii conducători ai R. Moldova, nu prea au poftă să discute despre acest eveniment.
Un lucru este clar: cei care nu au niciun interes să se vorbească despre anul 1812 sunt ruşii. Lor nu le place când le aminteşti că sunt ocupanţi. Istoria însă rămâne istorie, ea nu poate fi rescrisă, iată de ce conducerea R. Moldova este obligată să contribuie la comemorarea acestui eveniment.

Despre necesitatea marcării a 200 de ani de la ocupaţia rusească a Basarabiei se vorbeşte de mult. Încă acum doi ani această problemă a fost formulată în TIMPUL de către jurnalistul Constantin Tănase, preşedintele Fundaţiei cultural-istorice „Anul 1812”. Mai apoi, şi Mişcarea civică omonimă, printre alte acţiuni, a propus organizarea unei conferinţe ştiinţifice dedicate evenimentului discutat. Trebuie să remarcăm faptul că singurul om care, din start, a demonstrat o deschidere totală faţă de această iniţiativă a fost preşedintele Academiei, Gheorghe Duca. Graţie eforturilor organizatorice ale acestei personalităţi, ideea organizării unei conferinţe ştiinţifice internaţionale a devenit o realitate. Mai rămânea de făcut un pas, şi acest pas trebuia să-l facă premierul V. Filat - să accepte ideea şi să decidă pozitiv chestiunea finanţării conferinţei.
…După două secole, ruşii sunt foarte activi, organizează conferinţe „ştiinţifice”, editează cărţi şi ne dictează ce să înveţe copiii noştri despre istoria noastră. În contrast cu ruşii, conducerea Guvernului (Filat) este împotriva unei conferinţe propuse de Academia de Ştiinţe din motiv că lipseşte „argumentarea economico-financiară” din partea Academiei.
Academia a argumentat convingător nevoia unei conferinţe internaţionale

Conferinţa propusă este prima de acest gen în R. Moldova. „Locul aparte pe care îl ocupă actul politico-militar produs cu 200 de ani în urmă în lanţul evenimentelor istorico-politice, ce au marcat destinul populaţiei din spaţiul dintre Prut şi Nistru, tratarea lui unilaterală şi tendenţioasă de-a lungul istoriei, precum şi tentativele actuale de a exploata acest eveniment istoric, în scopuri speculative, străine interesului naţional, impun organizarea unor acţiuni cu caracter ştiinţific şi public care să scoată la lumină adevărul despre anexarea teritoriului Basarabiei la Imperiul Rus”. Astfel argumentează Academia în nota informativă a proiectului necesitatea realizării unui eveniment cu o astfel de tematică. Scopul principal al manifestărilor respective, se mai spune în document, este de a promova adevărul ştiinţific despre actul de la 1812, precum şi de a elucida consecinţele lui complexe şi multiple asupra populaţiei dintre Prut şi Nistru.
Guvernul nu are nevoie de adevărul istoric

Guvernul, în loc să mulţumească pentru iniţiativă, a respins ideea, explicând că nu pot fi alocaţi banii solicitaţi din Fondul de rezervă al Guvernului fiindcă acest lucru ar contraveni… legislaţiei. Acesta a fost răspunsul pe care l-a primit AŞM la proiectul hotărârii de Guvern „Cu privire la consemnarea împlinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus” pe care l-a prezentat Guvernului spre aprobare. Iniţial, pe data de 26 noiembrie a anului trecut, când a fost solicitat, Guvernul parcă acceptase propunerea Academiei. Astfel, rămânea ca proiectul hotărârii de Guvern să fie avizat pozitiv de câteva ministere. Este vorba despre ministerele Educaţiei, Justiţiei şi Finanţelor. Primul aviz pozitiv a venit din partea Ministerului Educaţiei. Printr-o scrisoare oficială, datată din 6 decembrie 2011, Mihail Şleahtiţchi, ministrul Educaţiei, comunica că a examinat documentul respectiv şi „îl consideră oportun”. Spre deosebire de acesta, ministerele Justiţiei şi Finanţelor au dat aviz negativ, astfel blocând proiectul.

Cum este motivată blocarea conferinţei

Iată un fragment din răspunsul Ministerului Justiţiei: „Această soluţie (de a aloca bani din Fondul de rezervă - n.n.) nu este în conformitate cu Regulamentul privind utilizarea mijloacelor Fondului de rezervă al Guvernului, aprobat prin Legea nr. 1228-XIII din 27 iunie 1997, care prevede acoperirea din contul acestuia doar a cheltuielilor cu caracter imprevizibil… Nota informativă la proiect nu conţine argumentarea economico-financiară a proiectului…”. Să admitem. De ce dar Guvernul nu a propus altă soluţie? Suntem de acord, împlinirea celor 200 de ani de la ocupaţia rusească nu este un eveniment imprevizibil şi, în consecinţă, „nu avem ce umbla” la Fondul de rezervă. Întrebarea e alta: de ce, la nivel naţional, guvernarea, ştiind despre împlinirea a două secole de la acel tragic eveniment, nu a întreprins absolut nimic în acest sens? Noi ştim că Ministerul Finanţelor e cel mai versat în problemele istoriei naţionale, dar de ce se crede mai deştept decât Academia şi decretează: „…se consideră inoportună aprobarea de către Guvern a unei decizii în acest sens”?

Cui slujeşte Guvernul Filat?

Este admirabilă consecvenţa cu care Guvernul respectă legea şi regulamentele… Ne bântuie însă un uşor sentiment de îndoială că refuzul lui V. Filat de a finanţa o conferinţă ştiinţifică internaţională dedicată împlinirii a 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus are la bază această cauză. De aceea, suntem în drept să ne întrebăm: cui slujeşte acest guvern dacă el refuză finanţarea unei conferinţe ştiinţifice dedicate unui eveniment istoric crucial din istoria R. Moldova?
A doua întrebare, tot retorică, e următoarea: cine se teme să vorbim deschis despre adevărul din 1812? „Timpul nu lucrează pentru imperii”, mi-a spus într-o zi un interlocutor din Georgia, care era sigur că Rusia imperială are zile numărate şi îşi va strânge degrabă catrafusele de pe unde le-a înşirat de-a lungul secolelor. Este firesc să ne întrebăm în acest context: dacă timpul lucrează împotriva imperiilor, de ce guvernarea de la Chişinău lucrează împotriva timpului? Sau şi mai simplu: pentru cine lucrează guvernarea din R. Moldova?

O întrebare şi o invitaţie la dezbatere: propaganda rusească deja a preluat iniţiativa şi putem presupune că va transforma cei 200 de ani de la ocuparea Basarabiei într-o sărbătoare, demonstrând marele noroc ce le-a picat moldovenilor din stânga Prutului, fiind ocupaţi de ruşi. Noi, victimele acelui nefast eveniment, cu ce venim la 16 mai 2012? Cum şi când va afla bătrâna (şi surda) Europă adevărul despre noi, dacă vom tăcea şi acum sau vom prăznui ruseşte evenimentul?
Conferinţa ştiinţifică internaţională „Basarabia - 1812. Problemă naţională, implicaţie internaţională” urma să fie organizată sub egida Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Academiei Române. Aceasta trebuia să aibă loc în perioada 14-16 mai, iniţial la Chişinău şi ulterior la Iaşi. La manifestare se preconiza să participe peste 150 de savanţi cu renume ai istoriografiei contemporane, specialişti calificaţi în istorie, în dreptul naţional şi internaţional din Moldova, România, Rusia, Turcia, Franţa, Germania, Austria, Marea Britanie, SUA, Ţările Baltice, Ucraina şi Polonia. Suma solicitată de Academia de Ştiinţe din Fondul de rezervă al statului a fost de 500 mii de lei, o parte din cheltuieli urmând să fie suportată de Academia Română de Ştiinţe. Guvernul Filat a respins cererea de finanţare din motivele expuse mai sus.

Irina Papuc

Guvernul a instituit Comisia Naţională pentru Funcţionarea Limbilor

2012-01-12T12:05:00.002+02:00

Guvernul a creat, astăzi, Comisia Naţională pentru Funcţionarea Limbilor, care a fost abilitată cu verificarea respectării legislaţiei lingvistice în toate domeniile publice, transmite MOLDPRES.

Gheorghe Duca, preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), a menţionat, în şedinţă, că această comisie va avea obligaţia de a monitoriza realizarea legislaţiei lingvistice, de a examina calitatea limbajului public şi a limbajului utilizat în instituţiile de învăţămînt, precum şi de a informa Guvernul şi alte autorităţi despre cazurile în care este încălcată legislaţia lingvistică.

În nota informativă ataşată la hotărîre, conducerea AŞM argumentează necesitatea creării comisiei prin faptul că, în prezent, se constată un evident regres în politica lingvistică, iar pentru a redresa situaţia în ţară se impun luarea unor măsuri de urgenţă. Printre aceste măsuri se numără elaborarea unui program de stat în problema aplicării noii legislaţii lingvistice, examinarea problemei ce ţine de atestarea deputaţilor, a funcţionarilor publici, a managerilor de instituţii şi de întreprinderi în privinţa cunoaşterii limbii române, dar şi reînfiinţarea Departamentului pentru Funcţionarea Limbilor ce va avea misiunea de a monitoriza modul de funcţionare a limbii române şi a limbilor etniilor minoritare din ţară.

Comisia nou-formată va avea 22 de membri, printre care filologi, istorici, jurişti etc. şi va fi condusă de viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, notează MOLDPRES.

Participanţii la conflictul armat de pe Nistru vor primi medalia "Crucea comemorativă"

2012-01-12T12:01:00.002+02:00

Participanţii la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei R. Moldova din anii 1991-1992 vor primi medalia "Crucea comemorativă", la 20 de ani de la începutul conflictului armat.

O iniţiativă legislativă în acest sens a fost aprobată, astăzi, şi va fi transmisă de Guvern în Parlament, pentru a fi examinată în următoarea şedinţă, transmite MOLDPRES.

Igor Panfile, viceministru al Apărării, a comunicat, în şedinţa Cabinetului de Miniştri, că distincţia va fi oferită militarilor aflaţi în serviciul activ, rezerviştilor chemaţi la concentrare, voluntarilor şi colaboratorilor organelor afacerilor interne, ai instituţiilor de securitate ale statului şi ai sistemului penitenciar, incluşi în unităţile militare şi structurile speciale aflate pe poziţii de luptă, dar şi persoanelor civile delegate în unităţile respective, cu misiuni speciale.

Potrivit viceministrului, pentru confecţionarea medaliei nominalizate şi pentru cheltuieli aferente acesteia, pentru 28 de mii de participanţi la acţiunile de luptă, sînt necesare circa 5 milioane de lei, bani ce urmează să fie alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului, notează MOLDPRES.

Protest la Vadul lui Vodă: incidente, înjurături și agenți S.I.S. sub acoperire [VIDEO]

2012-01-11T19:39:00.003+02:00

Astăzi, în timpul protestului de la Vadul lui Vodă, mai mulți cetățeni au rupt câteva bariere metalice de la punctul de control aflat sub egida forțelor pacificatoare rusești. Pe parcursul protestului au avut loc mai multe incidente între protestatari și forțele de ordine. Din surse sigure, blogul nostru a aflat că provocatorul din imaginea video de mai jos este agent S.I.S. sub acoperire, zis Vasile Sinigur. Dânsul a mai figurat recent într-un scandal mediatic, implicând un agent de circulație rutieră, tot el, declarând că pretinde la funcția de președinte al statului. Iar acum câteva zile, dânsul s-a infiltrat într-un protest pașnic organizat de către câțiva tineri în fața ambasadei ruse la Chișinău, și a început a lovi violent cu pumnii în poarta și gardul ambasadei, punând astfel în alertă forțele de ordine. (CLICK AICI: http://www.protv.md/stiri/social/tras-pe-dreapta-un-sofer-a-facut-show-in-plina-strada-politistul.html)

Pentru prima dată, manifestanții au protestat și în partea dreapta a podului de pe Nistru, cerând evacuarea blocurilor de beton. Organizatorii susțin ca pacificatorii ruși recurg la provocări atunci când reinstalează blocurile pe care protestatarii le scot periodic. Astăzi acestea au fost demontate din nou.

Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi l-a chemat din nou la discuții pe comandantul postului de pacificatori numărul 9, pentru a-i cere permisiunea de a evacua blocurile de beton.

Blocurile de beton de la Vadul lui Vodă reinstalate de către militarii ruși

2012-01-10T18:36:00.001+02:00

Un grup de militari din contingentul de pacificatori din partea regiunii transnistrene au reinstalat în această dimineață blocurile de beton la postul de pacificatori de pe podul de la Vadul lui Vodă.

Biroul de reintegrare de la Chișinău anunță că acțiunile separatiștilor au un caracter provocator și că blocurile de beton au fost reinstalate fără acordul Comandamentului Militar Unit.

„Mai mult, partea transnistreană a blocat deplasarea observatorilor militari la locul incidentului pentru a constata circumstanţele în care s-a produs cazul dat”, se arată într-un comunicat al Biroului de reintegrare.

Pe parcursul zilei de astăzi va fi convocată o şedinţă extraordinară în cadrul Comisiei Unificate de Control, unde vor fi identificate acţiunile necesare de întreprins pentru stabilizarea situaţiei create la postul respectiv de pacificatori.

Biroul pentru reintegrare face apel către societatea civilă şi populaţie a nu da curs provocărilor şi a se abţine de la orice acţiuni, care ar putea destabiliza situaţia.

Blocurile de beton de pe podul de la Vadul lui Vodă au fost scoase pe 4 ianuarie pentru a debloca libera circulație a cetățenilor prin postul de pacificare. Tot atunci a fost redus și numărul militarilor de la postul respectiv. Măsurile au fost luate după ce, în prima zi a anului, un tânăr de 18 ani a fost împușcat de către un pacificator.

sursa: jurnal.md

Zdrobiți și uitați, românii transnistreni (partea III)

2012-01-10T11:08:00.003+02:00

Unirea Basarabiei şi românii transnistreni

(...) În condiţiile create de revoluţia rusă, românii moldoveni şi transnistreni încep să se organizeze în urmărirea idealurilor lor naţionale. Zorii libertăţii deschişi de revoluţia din martie vor fi striviţi de cizma bolşevică pentru cea mai mare a fostului imperiu al ţarilor, devenit imperiu comunist cu o apetenţă expansionistă mult mai mare.

Dar până atunci românii mai aveau de luptat pentru idealul naţional, pe ambele maluri ale Nistrului. Românii din stânga Nistrului se organizează pe mai multe planuri, în mai multe grupări, toate urmărind realizarea câtor mai multe deziderate pentru români.

Fruntaşii românilor transnistreni se organizează alături de românii ardeleni aflaţi la Kiev dintre foştii prizonieri din Rusia, alături de români din regatul român, soldaţi basarabeni din armata rusă, studenţi români şi alţii. Astfel, în cadrul Radei Ucrainene, în urma demersurilor făcute de societatea românească „Deşteptarea”, i se recunoaşte minorităţii române din Ucraina dreptul de a fi reprezentată în Rada Centrală de 8 deputaţi. Legea cerea ca acest drept să se acorde în urma unui sufragiu făcut în sânul minorităţii, în urmă căruia cel puţin o sută de mii de persoane declarate de o anumită etnie să declare în scris acest lucru şi să declare că vor drepturi naţionale politice şi culturale, iar minorităţile mai mari puteau avea şi un reprezentant în guvern.

Strângerea de semnături a început printre românii transnistreni de pe teritoriul ucrainean, iar în acest timp au activat în Rada de la Kiev doi reprezentanţi români, Ion Precul, preşedintele societăţii „Deşteptarea” şi I. Dumitraşcu. În lunile în care a funcţionat Rada ucraineană, până în 1918 când războiul se extinde în această ţară, aceştia şi-au făcut datoria de români. Astfel, la 9 ianuarie 1918, Ion Precul de la tribună cere drepturi pentru cei 800.000 de români ce vieţuiesc la stânga Nistrului, iar Dumitraşcu protestează la 20 aprilie 1918 contra pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei şi ia apărarea României contra căreia Rada a luat decizia de a trimite o moţiune de protest contra unirii Basarabiei cu România. La apariţia bolşevicilor în Ucraina, fruntaşii românilor au fost nevoiţi să se refugieze dincoace de Nistru.

Trebuie menţionat că încă din aprilie 1917, în programul Partidului Naţional Moldovenesc, la punctul 10 se stipula: „Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezăşuiască aceleaşi drepturi pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam.”

În continuare, pe de altă parte, la Congresul ostaşilor moldoveni din Chişinău deschis la 19 octombrie 1917 au luat parte şi delegaţi de dincolo de Nistru. Aici, Pantelimon Halippa cere unirea cu România, iar unul dintre cei care a luat cuvântul a fost Toma Jalbă, în numele românilor din Transnistria:
„Şi aşa, fraţilor, din cuvintele ce le-am auzit aici, văd că v-aţi hotărât cu toţii să vă luaţi ce vi se cuvine, drepturile şi autonomia. Dar eu acum vă întreb pe domniile voastre, fraţilor, fraţii mei şi neamurile mele, că noi suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Noi rămânem ca şoarecii în gura motanului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”

Adunarea aplaudă în picioare strigând „Nu vă vom lăsa!” Ion Buzdugan îi răspunde lui Toma Jalbă:
„Când am auzit jeluirea fratelui nostru Toma Jalbă, moldovean de dincolo de Nistru, mi s-a părut că aud bocetul mamei care şi-a pierdut copiii. Cuvintele lui Toma Jalbă sunt o doină, de care plâng văile şi munţii pe tot pământul românesc. În glasul lui Jalbă e toată tânguirea şi deznădejdea neamului nostru. Nu ne lăsaţi! Strigă fratele nostru, eu socot că şi pietrele dacă ar auzi s-ar umple de jale. Nu vă lăsăm, fraţilor, veniţi în braţele noastre! Nistrul îl vom săpa împreună şi vom îndrepta apa lui pe dincolo de hotarul sufletului românesc, pentru ca nimic să nu ne mai despartă!»

La 17-18 decembrie 1917 s-a ţinut la Tiraspol Congresul Românilor de peste Nistru, la care au participat ca invitaţi cinci delegaţi ai Sfatului Ţării din Basarabia conduşi de Onisifor Ghibu şi din care făcea parte şi vicepreşedintele Sfatului, Pantelimon Halippa. Unul dintre cei cinci iniţiatori ai congresului era chiar soldatul ţăran Toma Jalbă.

Înaintea congresului, Onisifor Ghibu a văzut proiectul de discurs al lui Toma Jalbă, şi după cum el însuşi mărturiseşte, l-a rugat să-l schimbe, iar Toma Jalbă a acceptat cedând preşedinţia congresului lui Ştefan Bulat, un tânăr învăţător şi ofiţer, ceva mai temperat. Motivul ni-l dă chiar Ghibu, într-un articol din revista Moldova Nouă din 1941:
„Precauţiunea mea era dată de grija de a nu lăsa să se producă la Tiraspol nimic ce ar putea dăuna pe de-o parte Basarabiei, care deşi era îndrumată relativ binişor în cele politice, totuşi era minată la fiecare pas de anarhia nesăbuită ce se întinsese de la un capăt al său la celălalt, ameninţând în fiecare clipă cu răsturnarea situaţiei de drept şi a ordinei sociale, pe de alta României, care trecea, tocmai în acele vremuri, prin cele mai cumplite încercări din cursul războiului. A te lansa, în aceste împrejurări, la votarea pe faţă a unor rezoluţii care depăşesc prea mult ideologia revoluţionară rusească, putând întărâta pe cei ce dispuneau de situaţie, aceasta o socoteam o greşeală ce ar fi putut deveni fatală şi pe care, tocmai pentru aceea voiam s-o evit, pe cât atârna de mine.”

Totuşi, ridicarea chestiunii unirii teritoriilor româneşti de la est de Nistru cu Basarabia nu a putut fi evitată la acest congres. Ţăranii stăruiau înduioşător „să ne soidinim (unim) cu fraţii” şi „oamenii de la ţară sunt trimişi cu aiastă vorbă: să fim toţi împreună, cu aiastă vorbă ne aşteaptă pe noi oamenii la sate”. Ţăranii Sofron Coldâba şi Ştefan Logut din satul Garmaţcaia au cerut ca „acum să se facă măcar o bucăţică de rezoliuţie că ne soidinim cu Moldova”.

Totuşi, nici aceasta nu s-a făcut, doar s-a hotărât ca referitor la această chestiune să se mai ţină un congres special la 8 ianuarie, cu delegaţi din toate satele moldoveneşti din Kherson, Podolia şi Cameniţa. Acest congres nu a mai putut fi ţinut din cauza bandelor bolşevice ce au cuprins în anarhia lor întregul ţinut al Basarabiei şi Transnistriei, făcând necesară intervenţia trupelor române în Basarabia.

Basarabia s-a unit cu România, armata română a trecut Nistrul în 1919 ocupând Dubăsariul, Tiraspolul pentru a acoperi flancul armatei franceze de Dunăre care se retrăgea din Odessa refuzând să lupte contra bolşevicilor. Francezii şi câteva divizii greceşti au trecut Nistrul în sudul Basarabiei, românii au trecut şi ei lăsându-i pe transnistreni, peste un milion de suflete, în afara graniţelor.

Au urmat incursiunile bolşevice peste Nistru, care au făcut din acest hotar o linie fortificată între România şi barbaria comunistă, dar lăsându-i pe bieţii români transnistreni victime sigure ale terorii roşii.
Chiar întemeierea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti la 11 octombrie 1924, deşi cu scopul principal de a menţine pretenţiile sovietice asupra întregii Moldove româneşti, demonstrează indirect existenţa şi preponderenţa populaţiei româneşti în stânga Nistrului.

Masacrele de la Nistru

Dar calvarul românilor transnistreni era abia la început. Teroarea comunistă îşi lăsa aripa grea asupra imperiului, strivind popoare şi mutilând destine. Românii, cei mai refractari la noua doctrină, sunt printre primii vizaţi, odată cu încheierea războiului civil prin victoria lui Lenin. Un genocid antiromânesc prea puţin cunoscut a avut loc încă înaintea ocupării Basarabiei în 1940, asupra dimensiunii crimelor avem parte doar de informaţii fragmentare şi incomplete.

Românii transnistreni erau arestaţi, schingiuiţi, executaţi, sau deportaţi în lagărele Siberiei pentru vina de a fi români. La început zeci, apoi sute dintre aceştia îşi lăsau tot ce aveau şi încercau să treacă apa Nistrului în România, înfruntând curenţii şi gloanţele grănicerilor sovietici. Câţi au murit în Nistru sau sub gloanţe nu vom putea ştii niciodată, dar putem veni cu date şi exemple cutremurătoare despre masacrele de la Nistru.

Ziariştii occidentali spuneau în 1932 că ceea ce se petrece la graniţa sovieto-română este cu desăvârşire necunoscut lumii. În fiecare noapte, la această graniţă se aud împuşcături, zilnic se găsesc morţi şi răniţi, dintre cei care nu au reuşit să treacă. La început, refugiaţii erau în mare parte din intelectualii români urmăriţi şi pentru activitatea lor proromânească dar câţiva ani mai târziu, după epurarea intelectualilor, teroarea s-a mutat asupra populaţiei rămasă fără îndrumători şi care se opunea colhozurilor.

De atunci, şi mai ales de la declanşarea foametei din Ucraina, exodul a luat amploare. Părintele îşi lăsa familia în voia soartei, ascunzându-se prin păduri până prindea momentul prielnic să treacă Nistrul în România. Autorităţile sovietice, pentru a stăvili această fugă generalizată, detaşează în Republica Moldovenească Sovietică agenţi GPU şi trupe speciale menite să zăvorească frontiera. Detaşamentele de grăniceri sunt întărite în aşa fel încât nimic să nu mai poată trece. Totuşi, românii, dar nu numai ei, ci şi ruşi sau ucraineni, încearcă şi uneori reuşesc imposibilul, mai ales în nopţile geroase de iarnă, când puteau păcăli mai uşor vigilenţa grănicerilor şi traversarea se putea face pe gheaţă. Dar victimele erau nenumărate, grănicerii folosind mitralierele pentru a-i opri.

Astfel, corespondentul ziarului Cuvântul menţiona la 19 ianuarie 1932 faptul că în ultimele zile au trecut Nistrul peste 80 de familii din Moldova Sovietică, bărbaţi, femei, unele însărcinate, bătrâni, copii. Datorită acestor treceri şi faptului că refugiaţii nu aveau nimic şi nici posibilităţi de întreţinere, se organizează „Comitetul pentru ajutorarea refugiaţilor moldoveni de dincolo de Nistru” condus de Pantelimon Halippa, care preia donaţiile pentru refugiaţi şi se ocupă de cazarea, hrana, îmbrăcarea lor, face eforturi pentru găsirea rudelor, caută locuri de muncă pentru adulţi şi se ocupă cu şcolarizarea copiilor refugiaţi.

Între timp, rândurile refugiaţilor se îngroaşă din ce în ce mai mult, dar şi ale victimelor, iar poveştile supravieţuitorilor sunt cutremurătoare: foamea, frigul, ameninţările deportărilor şi comportamentul bestial al autorităţilor i-a făcut să rişte ce le-a mai rămas, viaţa, în încercarea de a trece Nistrul în România.

De exemplu, doar în 25 februarie 1932, au trecut Nistrul în România următorii:
prin punctul Leucani, Jalea Mitică de 15 ani, rănită de grănicerii sovietici,
prin punctul Chiţcani, Nichita Talie cu soţia şi trei copii,
prin Tighina, 10 refugiaţi, locuitori din Molovata, printre care Arsenie Zaitur cu soţia şi doi copii, Mihail Cebotaru şi Spiridon Oprea,
prin Unghia Boului, au trecut Profirie Tudorache, Grigore Tudorache, Dumitru Mihail Luca M. Mihail, de 18 ani, toţi din satul Stroeşti, Ucraina,
prin punctul Lipnic, Ion Borjanu, dezertor din Armata Roşie, regimentul 14,
prin punctul Poiana, au reuşit să treacă şase familii din satele Ecaterinovska şi Molovata din raionul Dubăsari, restul de cinci familii (22 de suflete) au fost împuşcate de sovietici.

La 4 martie, la ora 3 după amiază, în faţa Tighinei, Teodor Crăjanov din satul Caragaci cu soţia şi două fiice a reuşit să treacă. Peste două ore, Nichita Bucovanu din acelaşi sat a încercat să treacă împreună cu soţia, fiica şi copilul de cinci luni, cu sania. Sania a fost prinsă în focul grănicerilor în mijlocul râului şi calul a fost ucis. Bucovanu a luat copilul mai mare în braţe şi a luat-o la fugă spre malul românesc, dar un glonţ l-a ucis la câţiva metri de ţărm. Soţia şi copilul mai mic au rămas înţepeniţi în sanie. A doua zi sania a fost ridicată de grănicerii sovietici, iar trupurile îngheţate ale celor doi au fost aruncate pe gheaţă.
În aceeaşi zi au mai trecut prin punctul Bârda Vasile Nărăcelu, Evdochia Zidar şi Ana Scodalcu, rănită de grăniceri. Prin pădurea Olăneşti, au sosit din Purcari 36 de refugiaţi.

La 5 martie 1932, ora 10 dimineaţa, în apropierea punctului Rezina, judeţul Orhei, au încercat să treacă o familie compusă din soţ, soţie, un fiu de 7 ani şi o fiică de 8 luni. Gloanţele sovietice l-au ucis pe soţ şi au rănit-o pe soţie. Copilul o ia la fugă spre malul românesc strigând „Ajutor!”, dar cade ucis nu departe de ţărm. Soţia cu fiica de opt luni în braţe abia au reuşit să se târască până pe malul românesc unde a fost internată în spitalul din satul Gorna. În acelaşi spital a fost adus ofiţerul Laniţchi rănit de grănicerii de pe malul celălalt, unde a şi murit.

La 11 martie au apărut la punctul Clucat, lângă Şerpeni, doi copii din familia Zenhan, care au relatat că mama (Domnica) cu cinci fiice (Maria, 19 ani, Daria, 17 ani, Natalia, 14 ani, Titiana, 12 ani şi Serafima, 10 ani), au încercat să treacă Nistrul, dar pe partea românească s-a rupt gheaţa, Maria fiind trasă la fund. Mama a alergat să o salveze, alături de celelalte două fiice mai mari, dar toate patru s-au înecat, salvându-se doar cele două fiice mai mici.

Familia Şagun a încercat să treacă aproape de Talmaz. Aftenie (30 de ani), soţia de 26 de ani şi copilul de doi ani. Nu departe de malul românesc au fost zăriţi de grăniceri şi s-a deschis focul asupra lor. Copilul a fost ucis şi părinţii au fost răniţi la picioare, fiind salvaţi de grănicerii români şi internaţi în spitalul din Talmaz.

Astfel de cazuri au fost zilnice, o graniţă incomparabil mai însângerată decât Zidul Berlinului de mai târziu. O dată la câteva zile sunt pescuite cadavre ciuruite de gloanţe din apele Nistrului.

Dar unul dintre cele mai cumplite masacre de pe Nistru s-a produs la 23 februarie 1932. La ora 12 noaptea, în dreptul comunei Olăneşti, de pe malul sovietic unde era o pădure, se aude o canonadă prelungă de mitraliere şi bubuituri de grenadă. Canonada durează vreo douăzeci de minute, după care încetează cu totul. După un timp pe malul românesc îşi face apariţia un grup de douăzeci de refugiaţi moldoveni îngroziţi, cu privirile rătăcite. Opt dintre ei sunt răniţi de gloanţe. Tremurând de spaimă, povestesc că au fost mai bine de şaizeci de români care au pornit spre malul Nistrului prin pădurea Olăneşti, dar au fost surprinşi de grănicerii sovietici şi agenţii GPU care au deschis focul fără somaţie. Mai bine de patruzeci de români transnistreni din grupul lor au plătit cu viaţa încercarea lor de a trăi în libertate alături de fraţii lor din România. Nimeni nu era înarmat, doreau doar să fugă din „paradisul muncitorilor şi ţăranilor”, dar la ieşirea din pădurea de lângă Purcari, cerul s-a luminat de rachetele sovietice şi s-a dezlănţuit măcelul. Prinşi în focul mitralierelor care secerau vieţi omeneşti, supravieţuitorii au luat-o la fugă, urmăriţi de o unitate GPU care trăgea continuu după ei, fără să le pese de ţipetele victimelor, printre care erau femei şi copii.

Acest masacru a ajuns şi în discuţia Parlamentului României în şedinţa de la 26 februarie 1932, dar măsuri concrete nu s-au putut lua, din moment ce sovieticii tratau toate aceste acuze ca şi propagandă capitalistă.

Ziaristul Geo London a publicat un amplu reportaj despre acest masacru în ziarul francez „Le Journal”, atrăgându-şi invectivele oficiosului partidului comunist francez „L’Humanite” şi protestele ambasadei sovietice care calificau cele scrise ca şi atacuri incalificabile la realităţile din Uniunea Sovietică.
Societatea Naţiunilor, nici ea nu a făcut nimic.

Dar toate acestea vor fi făcute uitate de intensitatea masacrelor şi atrocităţilor comise faţă de români după cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord la 26 iunie 1940. Tragedia basarabenilor şi bucovinenilor, mult mai apropiată şi mai mediatizată, a făcut uitată tragedia românilor transnistreni.

Chiar şi în ziua de azi îi uităm cu desăvârşire, deşi astăzi, sub regimul de la Tiraspol, sunt cei mai viteji români ai zilelor noastre. Sub teroare continuă să fie români, să lupte pentru limba lor, nişte copii care s-au baricadat în liceele lor de limbă română ameninţate să fie închise de brutele smirnoviste ne-au oferit o lecţie de patriotism şi românism cum demult nu am mai văzut-o.

La fel, românii transnistreni au fost în prima linie în războiul de pe Nistru din 1992, au luptat cu curaj şi eroism contra tancurilor, tot ei formau majoritatea legendarilor luptători din grupările scorpionilor sau burunducilor. Au căzut la datorie şi nu au dat nici un pas înapoi pe platourile de la Coşniţa şi Cocieri, la Dubăsari şi Tighina.

La 20 iunie 1992, 20 de tancuri ale armatei a XIV-a ruse intră în Tighina sprijinite de infanterie şi cazaci, arborând drapelul Rusiei fără nicio jenă. Tinerii luptători din Tighina, mare parte transnistreni, fără artilerie, doar cu câteva RPG-uri, distrug şase din aceste tancuri în lupte de stradă, unele cu sticle de benzină. Întrebaţi-vă de unde sunt cei care au făcut 12 sau 15 de ani de închisoare doar pentru că sunt români şi au refuzat să se numească altfel? Şi culmea, mare parte din românii din dreapta sau stânga Nistrului sunt de părere că republica Moldova ar trebui să renunţe la fâşia numită Transnistria, o mică fâşie din ceea ce a fost înainte cunoscut sub numele de Transnistria, realizând astfel o premieră mondială, prima dată când un stat renunţă de bunăvoie la o porţiune din teritoriul său recunoscut de ONU.

Da, aşa e, ne merităm soarta. „Cui ne lăsaţi, fraţilor?” o întrebare sfâşietoare pusă de românul Toma Jalbă acum aproape o sută de ani, la care cu greu putem găsi chiar şi astăzi răspuns. Am putea să parafrazăm cuvintele lui Tudor Vladimirescu, ridicat din mijlocul taberei sale de panduri de către grecii eterişti pentru a fi ucis şi aruncat într-o fântână părăsită. Pandurii l-au întrebat „pe noi cui ne laşi?”, iar el le-a răspuns „corbilor şi câinilor!” Aşa i-am lăsat şi noi pe transnistreni, corbilor şi câinilor.

Şi asta o facem din nou, zi de zi, oră de oră, în care ne dezinteresăm total de soarta celor rămaşi la stânga Nistrului, sub cizma comunistoidă sponsorizată de Moscova.

Bibliografie:
N. P. Smochină, Moldova Nouă, Revistă de studii şi cercetări transnistrene, an VI, 1941
Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru - Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Cristian Negrea
Sursa: cristiannegrea.blogspot.com

Foto:
(1) Grup de refugiati adapostiti in caminele din Chisinau
(2) Români, raniti de granicerii sovietici, in spitalul din Tighina. Batranul va muri dupa 4 zile, cei doi vor ramane cu picioarele amputate.
(3) Orfani, cu parintii ucisi la trecerea Nistrului, de granicerii sovietici.

”SHOOT ME, I'M FROM MOLDOVA!” [FOTO]

2012-01-10T10:42:00.000+02:00

Un grup format din câțiva tineri, studenţi basarabeni în România și nu doar, au protestat luni, în faţa sediului ambasadei Federaţiei Ruse din Bucureşti. Protestatarii au adus cu ei tricoloare şi au scandat lozinci împotriva armatei rusești de ocupație. „Armata rusă afară!”. Aceeași tinerii au purtat pancarde cu inscripția: ”Shoot me! I’m from Moldova” (Împuşcă-mă, sunt din Moldova).

Ștefan Miron, președintele OSB București

sursa: Basarabia de după independență

Conacul Biberi din satul Rujnița

2012-01-10T10:17:00.004+02:00

Monumentul de arhitectură de importanță națională din sec. al XIX-a, Conacul Biberi, din satul Rujnița, r. Ocnița, inclus în Registrul monumentelor cu nr. 1800.

Este construit în a doua jumătate a sec. al XIX-a, în centrul satului, pe moşia baronului P. H. Petrino-Armis. Pe la 1860, moşia aparţinea lui P. I. Biberi. Acesta a ridicat un conac cu trei niveluri care, din păcate, nu s-a păstrat. Astăzi există doar o anexă şi bucătăria. Cercetătorii de la AŞM susţin că edificiul era o vilă în stil englez.

În prezent monumentul se află într-o stare avansată de ruinare.

sursa: airmc.wordpress.com
Foto: Baza de date a Agentiei de Inspectare si Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova

10 ianuarie 1475: Bătălia de la Podul Înalt

2012-01-10T09:58:00.003+02:00

La 10 ianuarie 1475 are loc Bătălia de la Vaslui, menţionată uneori drept Bătălia de la Podul Înalt, între armatele aliate creştine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ştefan cel Mare al Moldovei şi oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Paşa. Lupta de la Vaslui (Podul Înalt) a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului Moldovei în toată Europa. Papa Sixt al IV-lea, numindu-l pe Ştefan cel Mare "principele creştinătăţii" şi "atletul lui Cristos".

Evenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan, în 1473 – tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457), din 1456 –, cât şi a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Ţara Românească de sub influenţa Porţii, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos (1473 – 1474). În acelaşi timp, otomanii doreau extinderea influenţei la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei şi a Cetăţii Albe.

Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane (1472), avându-i ca membri pe şahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan (1453 – 1478), regele Ungariei, Mathias Corvin (1458 – 1490) şi Veneţia. În aceste condiţii, sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 81) ordonă beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul (Eunucul) să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova.

Spre sfârşitul anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia (c. 30 000 de oameni), trupe de ieniceri şi un contingent din Ţara Românească (c. 17 000), pătrunde în Moldova. Sursele moldoveneşti arată că oastea invadatoare număra în total c. 120 000 de oameni (cifră considerată exagerată). La rândul său, Ştefan dispunea de c. 40 000 de luptători, între care se aflau 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni.

Domnul moldovean îşi aşteaptă adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăştinoasă şi flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând imposibilă o desfăşurare largă a trupelor invadatoare. Ştefan şi-a întărit tabăra cu şanţuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită (c. 40 000, după unele surse), fiind capturate 100 de steaguri şi toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime.

Cronicarul polon Jan Długosz arăta că „foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atât de însemnate... Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”.

De asemenea, o cronică ardeleană contemporană menţiona că „Ştefan... s-a împotrivit bărbăteşte turcilor în mijlocul ţării sale, ca un bun părinte al patriei şi al neamului său, fiind gata să moară pentru ai săi şi având timp de trei zile şi trei nopţi cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l şi mila dumnezeiască, a biruit şi a dat pe turci cu totul pieirii”.

Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţa victoria principilor creştini, arătând că „am mers împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei noastre”. El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reacţia sultanului, care nu putea lăsa nerăzbunată o asemenea înfrângere.

Replica a constat într-o nouă campanie, în 1476, soldată cu înfrângerea lui Ştefan la Războieni.

Sursa: Enciclopediaromaniei.ro, Istoria.md

Manifestații de protest la Ambasada Rusiei din București

2012-01-09T15:18:00.003+02:00

Fundatia "Ion Gavrila Ogoranu", infiintata in memoria marelul luptator anticomunist, va cheama marti 10 ianuarie la orele 16 la manifestație de protest la Ambasada Rusiei din București. Pe toti acei care vreti dreptate, pe toti acei care sunteti contra totalitarismului bolsevic perpetuat astazi in Europa secolului 21 prin mentinerea consecintelor pactului criminal Ribentropp-Molotov, pe toti acei care luptati pentru Reintregirea Neamului Romanesc, se arata intr-un comunicat primit la redactia Romanian Global News.

Se cere:
1. Condamnarea internationala imediata a asasinarii tanarului Vadim Pisari in varsta de 18 ani, ca si crima impotriva umanitatii.
2. Arestarea si urmarirea asasinilor de catre Tribunalul ONU pentru crime de război.
3. Inlocuirea asa numitilor "pacificatori" rusi cu o forta ONU care sa garanteze siguranta locuitorilor civili din zona incidentului pentru prevenirea altor crime.

La sfarsitul manifestatiei se va depune o scrisoare de protest care va fi trimisa si tuturor ambasadelor tarilor membre UE precum si Tribunalului International pentru crime de razboi.

Tot la Ambasada Rusiei, luni 9 ianuarie, la orele 15, Organizatia Studentilor Basarabeni organizeaza un protest similar.
OSB solicita:
- aplicarea consecinţelor legale pentru autorul crimei
- desființarea posturilor de securitate ale Federației Ruse de pe teritoriul R. Moldova
- demiterea (rechemarea) Ambasadorului rus la Chișinău, Valerii Kuzmin și părăsirea teritorului R. Moldova de către acesta.
- retragerea Armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova

Sursa: Romanian Global News

Conacul Rosetti-Roznovan de la Lipcani

2012-01-09T11:02:00.008+02:00

Construcţia edificiului a început în anii ’20 ai sec. XIX, în timpul vieţii contesei Ecaterina Rosetti-Rozovan (1785-1870), descendentă Ghica. Clădirea conacului a fost înălţată alături de Biserica „Sf. Ecaterina”. Cu părere de rău, biserica nu s-a păstrat până în zilele noastre. După moartea contesei, conacul a fost transmis nepoatei sale, Ecaterina K. von Ditman (1845-1923), descendentă din familia baroanei Rosen. În timpul acesteia au fost ridicate o anexă cu două etaje şi turnul de apă (1884).

Conacul este unul dintre primele realizate în stilul arhitectural clasicist, apărute în Basarabia anilor 1830. A fost reconstruit în anul 1870 şi la mijlocul anilor ’50 ai secolului XX, ultima dată pentru a fi transformat în spital.

Boierii Rosetti-Roznovanu au fost celebri în epocă pentru bogăţia lor. Una din proprietăţile familiei boiereşti, care datează din 1832, adăposteşte în prezent sediul Primăriei Iaşi.

Conacul Rosetti Roznovan este monumentul de arhitectură de categorie națională, datat cu sec. XIX, inclus în Registrul monumentelor sub nr. 17. LIPCANI, r. Briceni. În prezent conacul este într-o stare avansată de ruinare.

Sursa: Baza de date AIRM; Timpul.md
Foto: Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova

Zdrobiți și uitați, românii transnistreni (partea II)

2012-01-09T10:43:00.003+02:00

Din secolul XVII la revoluţia rusească

La mijlocul secolului XVII, după moartea lui Bohdan Hmelniţki, Ucraina controlată de cazaci se divide în două părţi, mărginite de Nipru. Partea din stânga, sub hatmanul Samuilovici şi partea din dreapta, sub hatmanul Doroşcenko. Cei din stânga intră sub suzeranitatea rusească a ţarului Alexis Mihailovici, iar cei din dreapta, sub cea otomană, Doroşcenko primind un tratament egal cu cel al hanilor din Crimeea sau al principilor români de sub suzeranitatea sultanului.

La 1681, domnul Moldovei Gheorghe Duca devine domn al Moldovei şi Ucrainei, stăpânirea sa fiind recunoscută de sultan până la Nipru, devenind şi administrator al acestei părţi din Ucraina. Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viaţă românească celei existente, dar rarefiate, şi introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieţii economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei româneşti, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681. Duca numeşte comandanţi români ai regiunii de dincolo de Nistru şi construieşte cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins şi hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deţinut conducerea Ucrainei şi Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici. Viaţa în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) şi marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română şi acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărţit administrativ în două, de la Nistru la Bug şi de la Bug la Nipru.

Speriat de expansiunea românească, hatmanul cazac de la stânga Niprului face paşi şi mai importanţi către Rusia, şi ea îngrijorată. Expediţiile militare ale lui Petru cel Mare îl aduc pe domnul Moldovei Dimitrie Cantemir în tabăra rusească, iar după bătălia de la Stănileşti, pe Prut (1711), acesta este nevoit să fugă în Rusia împreună cu mulţi boieri de-ai săi care vor juca în continuare un rol important în viaţa românească de la est de Nistru şi chiar în viaţa culturală şi militară rusească.

Porţiunea dintre Nipru şi Bug ajunge sub stăpânirea rusească în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (1774). Dar şi până atunci românii, cunoscuţi pentru calităţile lor militare, au fost recrutaţi în armata rusă. De exemplu, în 1740 este format un corp de armată din moldoveni, cu colonelul Horvat, maiorul Filipovici, care avea steagurile decorate cu stema moldavă. Ruşii ating Nistrul în 1792 în urma păcii de la Iaşi, înglobând provincia numită de ei Edisan, între Nistru şi Bug (Transnistria sudică). La 1793 este înglobată în imperiul rus şi Podolia (Transnistria nordică). În Edisan, ruşii găsesc, conform episcopului de la Ecaterinoslav, 67 de localităţi dintre care 49 româneşti (73%), una lipovenească şi 17 armeneşti şi greceşti, niciuna rusească sau ucraineană!

Până atunci ruşii încurajau românii să se stabilească în provinciile ocupate de ei, dar ulterior au trecut la un proces masiv de rusificare, pentru a integra, îngloba şi deznaţionaliza populaţia românească, cea mai veche de pe aceste pământuri, de dinaintea venirii valurilor de migratori dintre care făceau parte şi slavii. Cu toate acestea, populaţia românească a continuat să fie majoritară pe arii extinse şi dincolo de Nistru, mai ales în provinciile mai apropiate de fluviu, unde legăturile cu românii din teritoriul Moldovei erau mai puternice servind ca o piedică serioasă contra rusificării. Ca şi o dovadă elocventă este faptul că la est de Nistru, noua provincie alipită la Rusia în 1792 şi împărţită în patru districte, a fost pusă sub administrarea boierilor români, asta până la consolidarea poziţiei ruseşti, când vor fi anulate toate privilegiile şi se va trece la o rusificare forţată, inclusiv prin colonizarea masivă a elementelor alogene ruse şi ucrainene, dar ţinând cont că aceştia nu erau suficienţi, ruşii vor coloniza cu ce vor găsi, inclusiv cu germani.

În sprijinul existenţei preponderente a elementului românesc la est de Nistru poate fi adus şi argumentul toponimiei şi al etimologiei multor oraşe şi târguri din Transnistria. Movilăul (actual Moghilev) a fost întemeiat de domnitorul Moldovei Ieremia Movilă, Raşcovul (fostă reşedinţă a domniţei Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu) de boierul Raşcu, Dubăsari de boierul Jora. Movilăul şi Raşcovul cu regiunile împrejmuitoare au făcut parte din Moldova chiar la 1812, la anexarea rusească a Basarabiei, şi au rămas în componenţa acesteia încă ani buni după 1812. Oceakovul a fost construit cu ajutorul lui Petru Şchiopul, iar Odessa după planurile arhitectului Manole, mâna dreaptă a ducelui Richelieu (de origine franceză), constructorul oraşului. O mare parte din Odessa, cartiere întregi erau româneşti la începuturile acestui oraş, românii primind loc de case în oraş.

De la anexarea Basarabiei, la 1812, şi accentuarea spolierii şi rusificării populaţiei, tendinţa se inversează accelerat, tot mai mulţi români fugind înapoi în Moldova de dincolo de Prut, atât din Basarabia cât şi din Transnistria. Sate întregi se depopulează rapid, autorităţile ruseşti intrând în alertă în faţa unui asemenea exod. Funcţionarul în ministerul de externe rus P. P. Svinin, trimis de ţar la 1815 să verifice informaţiile primite referitoare la abuzurile autorităţilor ruse, raporta ţarului că numai în decurs de un an, din judeţul Tighina au fugit dincolo de Prut 900 de familii, din judeţul Codrilor 290 de familii, iar din judeţul Hotin 3359 de familii.

Cu toate acestea, statistica lui Koeppen, profesor de statistică la Universitatea din Petersburg şi membru al academiei ruse, în lucrarea sa Despre harta etnografică a Rusiei europene, apărută sub auspiciile Societăţii imperiale ruse de geografie la Petersburg în 1852, la capitolul Tabelul străinilor, la rubrica românilor găsim 406182 în Basarabia (86% din populaţia Basarabiei), dar şi 75000 în gubernia Kherson, 9858 în gubernia Ecaterinoslav şi 7429 în Podolia. Asta după un adevărat exod care va continua până la revoluţia din 1917.

Cristian Negrea

Sursa: cristiannegrea.blogspot.com

Românitatea Basarabiei după autorii ruși

2012-01-09T07:00:00.001+02:00

Am intrat în anul 2012 în care comemorăm bicentenarul răpirii Basarabiei de către ruşi, eveniment care a marcat şi încă marchează destinul poporului nostru, prin faptul că o parte importantă a arealului românesc continuă să fie înafara graniţelor noastre, iar ceea ce ne doare cel mai tare este tocmai frontiera de est.
Dacă în rest, cât de cât, ne-am rezolvat parţial problemele, în primul rând cu arma în mână, asistând la colapsul imperiilor autro-ungar şi turc, în privinţa estului, a Rusiei şi a mai nou a Ucrainei, un stat artificial creat tot de Rusia pentru dominarea estului european, problemele nu numai că persistă, dar chiar se acutizează. Vitalitatea imperială a Rusiei, cu toate fazele prin care a trecut ea în ultimii două sute de ani, rămâne în continuare o problemă majoră nu numai pentru noi, ci şi pentru majoritatea statelor pe care roata istoriei le-a aruncat în vecinătatea acestui imperiu unic în istoria omenirii. Rusia a căzut, s-a ridicat, s-a extins, s-a transformat, dar caracteristica ei principală a rămas: tendinţa spre o expansiune continuă, întreruptă doar de episoade trecătoare de slăbiciune, apoi din nou revenire la mentalitatea şi comportamentul imperial. S-au scris mii de pagini care să explice caracterul acestui imperiu şi acestui comportament ciudat pentru timpurile moderne, şi nu este rolul şi nici locul acestei abordări în articolul de faţă.
În timpurile moderne care le trăim, agresiunea şi extinderea imperială nu se mai pot face aşa uşor ca şi în trecut, acum ai nevoie de o propagandă intensă care să justifice agresiunea, rolul opiniei publice devenită şi ea o putere care poate influenţa deciziile politice la cel mai înalt nivel, nu mai este de neglijat. De aceea aparatul propagandistic a devenit foarte complex, îmbrăcând diverse forme, şi nu cruţă niciun mediu de propagare, inclusiv internetul devenind un important câmp de luptă ca şi preludiu al unor bătălii viitoare. (vezi Dreptul istoric, starea de fapt şi bătăliile internetului)

Ori, în acest arsenal, Rusia aruncă în luptă tot ce poate, întreaga greutate a mijloacelor sale de propagandă, nelimitate de vreo constrângere bugetară din moment ce opinia publică rusească nu are informaţii despre modul în care se cheltuiesc uriaşele încasări de pe exporturile de petrol, gaze şi materii prime. Mai este un factor favorizant în avantajul Rusiei în cadrul acestei bătălii, existenţa cozilor de topor, a „coloanelor a cincea” risipite în întreaga lume, indivizi naivi, convinşi, plătiţi, interesaţi sau oportunişti gata să facă jocul unui posibil viitor imperiu în plină ascensiune.
În cazul nostru, al conflictului latent româno-rus, mărul discordiei şi principalul teren de luptă continuă să rămână Basarabia, teritoriu disputat de două sute de ani. În această dispută un rol esenţial îl are, după cum spuneam, componenta propagandistică, iar aici ruşii nu se dau în lături de la nimic, ba chiar au inventat sprijiniţi de cozile lor de topor o limbă şi un popor diferit de cel românesc, poporul moldovenesc. Există două fronturi principale accentuate de propaganda rusă şi prorusă, odată Basarabia ar ţine de ruşi şi celălalt, oarecum contradictoriu, că ar ţine de moldoveni, popor total diferit de cel românesc. Printre puţinii români care luptă contra acestei propagande, sunt şi mai puţini care să folosească chiar argumentele istoricilor şi scriitorilor ruşi, care au făcut aceasta, au scris timp de două sute de ani şi au recunoscut că Basarabia este românească. Nu trebuie decât să ne întoarcem la generaţia Unirii, aceşti bărbaţi ai neamului nostru, generaţie care cuprindea istorici, jurnalişti, avocaţi, filozofi, o pleiadă a vârfurilor românităţii din toate veacurile, care au argumentat, au demonstrat şi au scris despre acest lucru, nu numai despre Basarabia, ci şi despre Bucovina, Transilvania, Banat şi toate provinciile româneşti veşnic aflate în dispută cu toţi vecinii. De ce în dispută chiar şi astăzi? Deoarece suntem cei mai vechi locuitori, şi oricine încearcă să-şi impună stăpânirea cu asta începe, exterminarea sau asimilarea băştinaşilor. Şi uite că de două mii de ani nu au reuşit. Depinde de noi să nu o facă nici în viitor. Şi pentru asta generaţia de aur a unirii ne-a lăsat nu numai mărturiile (despre care vorbeam în Curăţirea Basarabiei (I) Renaşterea şi Curăţirea Basarabiei (II) Bătălia), înainte de a fi exterminaţi în gulaguri de noii stăpâni comunişti aserviţi total ruşilor, ci şi argumentele istorice, culmea, după scrierile reprezentanţilor de frunte ai inamicilor noştri, în cazul de faţă referitor la Basarabia, după scrierile ruşilor. Eu nu-mi fac decât o modestă datorie, să le exprim şi să încerc să le fac cunoscute, aşa cum ei le-au făcut cunoscute toată viaţa lor, unii supravieţuitori ai temniţelor comuniste, în exil sau sub urmărirea securiştilor.
Mărturiile ruseşti
Încep cu o scriere mai recentă, deoarece găsim aici şi explicarea denumirii de Basarabia, a profesorului şi geografului rus ajuns mai târziu membru al Academiei ruse şi preşedinte al Societăţii ruse de geografie, Lev Semionovici Berg (1876 – 1950), în lucrarea sa Basarabia, apărută la Petrograd în 1918:
„În timpul ocupaţiei ruseşti din 1806 – 1812, Basarabia actuală purta numele de Moldova aşezată în stânga Prutului. În curând însă după această anexiune i s-a dat în mod oficial numele de Basarabia, deşi încă mult timp după aceea prin Basarabia se înţelegea numai partea ei de sud sau Bugeacul.
Cauza pentru care denumirea părţii de sud a fost extinsă la întreaga provincie a avut un caracter diplomatic. Unul dintre articolele tratatului de la Tilsit din 1807 încheiat între Napoleon şi Alexandru I obliga Rusia să-şi retragă trupele din Moldova şi Muntenia. În timpul tratativelor ce au urmat la Paris la sfârşitul anului 1807, plenipotenţiarul rus arăta că în acest tratat nu se spunea nimic despre Basarabia şi în consecinţă el insista ca aceasta trebuia să rămână la Rusia, interpretând totodată noţiunea de Basarabia în mod lărgit, adică nu numai la Bugeac, ci la întreaga regiune între Prut şi Nistru. (…)
Denumirea Basarabia vine de la numele voievozilor transilvăneni Basaraba, care în primii ani ai secolului al XIV-lea au pus începutul dinastiei Basarabilor, întemeitorii Valahiei independente. În unul din hristoavele sale de la începutul secolului al XV-lea domnitorul Mircea Voievod îşi zice Gospodar al pământului Basarabiei (adică al Munteniei). În timpul său (1386 – 1418) Valahia îşi întinsese dominaţia până în Dobrogea şi Akerman (Cetatea Albă). De atunci, părţile de sud ale Moldovei şi Basarabiei de astăzi au început să se numească Basarabia.”
Deci şiretlicul referitor la extinderea numelui de Basarabia de la Bugeac la întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru este recunoscut chiar de un mare geograf rus, şi nu cred că mai trebuie demonstrat. Un lucru este sigur, dacă ruşii la 1812 ar fi cunoscut mai îndeaproape etimologia cuvântului, chiar prin numele de Basarabia demonstrându-se caracterul pur românesc istoric dovedit, în mod sigur găseau şi foloseau altă denumire pentru teritoriul ocupat în 1812. Astfel, chiar prin denumirea încetăţenită chiar de către ei, demonstrează caracterul pur românesc al acestei provincii smulse de la Moldova.
A. N. Egunov, celebru jurisconsult rus din secolul XIX, spunea la 1868 în Statistica actelor comitetului regional din Basarabia.
„Până la anexiunea ei la Rusia în 1812, Basarabia era supusă aceluiaşi regim de guvernare ca şi Moldova din care ea făcea parte integrantă. Prin urmare nici istoria, nici documentele istorice cu privire la Basarabia nu se pot feri să nu vorbească de Moldova. Astfel. este cu neputinţă să se vorbească despre administraţia Basarabiei până la anexiune fără să se vorbească de Divanul Moldovei, căruia Basarabia era supusă. În Basarabia nu există proprietate care să nu aibă documente emanate de la Divanul Moldovei. Până în zilele noastre (adică până în 1868) în procesele care sunt pledate în Basarabia numeroşi avocaţi invocă deciziile Divanului, care, fiind confirmate de domnitorii moldoveni sub formă de diplome (khrisobule), în conformitate cu articolul 1606 din vol. X al Legilor Civile ruse, nu pot fi anulate de tribunalele noastre şi păstrează astfel întreaga lor valoare şi toată puterea lor.”
Deci până şi din punct de vedere al jurisprudenţei ruşii recunoşteau ascendenţa legilor româneşti asupra Basarabiei. Revenim la Lev Berg, care descrie faptul că Moldova era doar în relaţie de vasalitate cu Imperiul Otoman şi că acesta nu avea cum înstrăineze către Rusia un teritoriu care nu îi aparţinea. El menţionează şi faptul că Rusia recunoscuse suveranitatea şi graniţele Moldovei încă cu o sută de ani înaintea raptului de la 1812.
„La început turcii au ocupat din teritoriul Moldovei numai cetăţile Chilia şi Akkerman (Cetatea Albă). În secolul al XVI-lea le-au mai luat Benderul (care la moldoveni purta numele de Tighina) şi l-au transformat în raia, adică în provincie turcească locuită de necredincioşi. Din raiaua aceasta mai făceau parte şi unele puncte locuite ca Cioburciu, Căuşani etc.” (Cu alte cuvinte este vorba de Bugeac).
În ce-i priveşte pe moldoveni turcii le-au luat atunci Hotinul (în 1712), au întărit cetatea şi au pus în ea o garnizoană. Mai multe sate din împrejurime au fost trecute în noua raia astfel organizată… Aşadar, în mâinile moldovenilor a rămas doar partea de mijloc. Toate cetăţile de pe Nistru şi Dunăre acum se aflau în mâinile turcilor.” (Cu o excepţie: Soroca). Deci, Berg recunoaşte apartenenţa cetăţilor de la Nistru Moldovei, deci şi Nistru ca şi hotar al Moldovei. Acest lucru ne este dat mai explicit şi prin faptul că ruşii au recunoscut graniţa Moldovei pe Nistru încă din 1656, atunci când voievodul moldovean Gheorghe Ştefan încheia un tratat cu marele cneaz al Moscovei Alexei Mihailovici, prin care acesta din urmă se angaja să-i scoată pe turci din cetăţile moldoveneşti:
„Locurile, teritoriile şi cetăţile pe care turcii le-au desprins din Moldova, ca Cetatea Albă, Chilia, Tighina şi regiunea Bugeac, Marele Cneaz le va lua de la turci cu armele şi le va întoarce Moldovei jure heraditario.”
Mai departe, la 1711, în tratatul încheiat între Dimitrie Cantemir şi ţarul Petru cel Mare la Iaroslavl, Petru cel Mare se angaja să respecte pe vecie hotarele Moldovei definite la articolul 11 al tratatului aşa:
„Hotarele Principatului Moldovei, după drepturile sale antice suntu acelea ce descriu cu râulu Dnistru, Cameneţu, Bender cu totu teritoriul Bugeacului, Dunărea, Muntenia, Marele Ducatu allu Transilvaniei şi teritoriulu Poloniei, după delimitarea făcută”.
Iar în tratatul în limba română, articolul 11, rezumat de cronicarul Ion Neculce:
„Ţara Moldovei cu Nistru să-i fie hotar, şi Bugeacul şi cu toate cetăţile tot ale Moldovei să fie.”
Deci Imperiul Ţarist, prin cel mai mare ţar al lor, întemeietorul Rusiei moderne, s-a angajat să respecte pe vecie graniţa Moldovei pe Nistru. O sută de ani mai târziu, anexa Basarabia de la aceeaşi Moldovă, nu de la turci. Ori, pentru a lua Basarabia de la Turcia, ar fi trebuit ca teritoriul moldovean să fie înglobat imperiului otoman, lucru cu desăvârşire inexact, deoarece nicicând la Iaşi sau Suceava nu a condus vreun paşă. Moldova a fost doar tributară Turciei, la fel cum Rusia a fost tributară tătarilor timp de trei sute de ani, de la bătălia de la râul Kalka din 1223. Inclusiv autorii ruşi recunosc corect raporturile existente între Moldova şi imperiul otoman.
Spre exemplu, iată ce spune P. P. Semionov – Şanski în monumentala sa operă Rusia, descrierea geografică completă a patriei noastre (1910): „La sfârşitul secolului al XIV-lea Muntenia a devenit vasala Turciei, şi în 1511, după o îndelungată rezistenţă, Moldova a căzut sub suzeranitate turcească. Cele două principate au reuşit însă să-şi păstreze organizaţia lor politică, domnitorii lor naţionali şi religia lor. Dependenţa lor faţă de Turcia nu se manifesta decât prin plata unui tribut.” Aceeaşi idee apare şi la Lev Berg, care menţionează că moldovenii, ca vasali, nu erau obligaţi să-i ajute pe turci decât dacă vroiau, şi atunci mergeau la luptă în calitate de aliaţi, Berg ne dă exemplu lui Gheorghe Duca, care drept mulţumire pentru alianţă este făcut de turci şi domn al Ucrainei, deşi pentru scurtă vreme. La fel, ca să treacă Nistrul la 1711, Petru cel Mare a trebuit să se înţeleagă cu Dimitrie Cantemir, el chiar a încercat să facă o alianţă şi cu Constantin Brâncoveanu, domnitorul Munteniei. Ori, acest lucru nu se putea face decât dacă cele două ţări erau doar vasale Turciei. Toate acestea sunt menţionate pe larg de către Berg.
Mai departe, iată ce zice M. Slavinski în lucrarea sa Structura naţională a Rusiei şi Velicorusiei. Formele mişcării naţionale, Petersburg, 1910:
„Masa compactă a neamului velicorus continuă să trăiască pe teritoriul său istoric – în centrul şi nordul actualei Rusii europene, lărgind acest teritoriu spre sud şi răsărit pe seama diferitelor seminţii de origine orientală. Dacă tragem pe hartă o linie de la Pskov la Rostov-pe-Don linia aceasta ne va arăta limita ( la apus) la care superioritatea numerică a velicoruşilor încetează…Numai neînsemnate colonii de velicoruşi compuse mai cu seamă din funcţionari de tot felul sunt răspândite pe întreaga suprafaţă a imperiului. Coloniile acestea se concentrează îndeosebi în oraşele mari, din care cauză oraşele din zonele nevelicoruse în multe locuri au în bună parte aspect rusesc. Graniţa imperială are linii născute din hazardul de victorii şi înfrângeri. La apus aceasta a trecut prin corpul viu al popoarelor: leton, polon, ucrainean, moldovenesc (român).”
La fel, amiralul Mordvinov îi scria ţarului Alexandru I referitor la intenţia acestuia de a anexa Moldova şi Muntenia, dar care s-a mulţumit doar cu Basarabia: „Bunăstarea imperiului, singurul obiect demn de grija părintească a împăratului, nu necesită anexiunea Moldovei şi Valahiei. Nu cucerirea de noi teritorii, ci păstrarea intactă a vechiului patrimoniu duce la glorie adevărată şi lauda secolelor.” Referitor la perioada imediat următoare anexării Basarabiei de Rusia, A. N. Krupenski, un mare adversar al unirii Basarabiei cu România la 1918 scria în Nobilimea basarabeană, Petersburg, 1912: „Anexând Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administrarea ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decât preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.” Ce dovezi mai concludente ar putea fi aduse referitoare la caracterul deosebit al poporului ce trăia în provincia robită de Rusia la 1812? Ori, ceea ce este evident, în toate scrierile ruseşti până în prima jumătate a secolului XX, nu numai că nu contestau predominanţa moldovenilor sau valahilor în Basarabia şi apartenenţa acesteia la Moldova şi la spaţiul românesc, dar chiar nu fac vreo diferenţă între români (numiţi şi valahi, dar vezi Români sau valahi, o dezbatere sterilă) şi moldoveni. Teoria năstruşnică privitor la existenţa acestora ca şi popoare diferite a apărut mult mai târziu din evidente raţiuni politice. Chiar Lev Berg spune clar acest lucru: „moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi unele părţi din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson sau Ecaterinoslav. Ei înşişi îşi zic moldoveni şi România e numită de ei Moldova. De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice. Limba moldovenilor ca şi cea a românilor, îndeobşte, e o limbă de rădăcină romanică (latină) slavizată”. Ce spune domnul Stati despre asta?
Prima descriere oficială a Basarabiei după anexarea acestei la Rusia a fost făcută de către P. P. Sviniin, sociolog şi funcţionar în ministerul rus al afacerilor străine, el primind misiunea de a pleca în Basarabia pentru a cerceta cărei religii aparţinea populaţia ei. Este de remarcat lipsa totală de cunoştinţe a autorităţilor ruse referitoare la noul teritoriu anexat şi populaţia acestuia. Studiul lui Sviniin a fost dat publicităţii mult mai târziu, dar fără îndoială a fost adus la cunoştinţa autorităţilor. El a strâns datele în 1816 şi studiul a fost publicat în Societatea istorică de antichităţi Odessa, vol 6, 1867, pag 175 – 321, sub titlul Descrierea guberniei Basarabia. Aici, în mai multe rânduri, Sviniin spune direct că Basarabia a fost „desprinsă de Moldova”, că „istoria ei este strâns legată” de aceasta din urmă, că „populaţia ei se trage din coloniştii romani” şi că „are acelaşi trecut cu întregul popor românesc”. Un pasaj edificator: „Locuitorii autohtoni ai regiunii sunt moldoveni sau români (vlahi) care, după cum am mai spus, se trag din coloniştii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care e de origine latină şi care, ca şi limba italiană, păstrează numeroase particularităţi ale limbilor slave”. O altă descriere, făcută de F. F. Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei între anii 1823 – 1826 (Memorii, Moscova 1865): „Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Aceşti rumâni sau români, după cum îşi zic ei, se trag din coloniştii romani şi slavo-dacii învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc ei predomină elementul latin.” Lăsăm deoparte eroarea cu slavo-dacii, slavii apărând mult mai târziu de războaiele lui Traian.
În Lista localităţilor din imperiul rus, alcătuită şi publicată de Comitetul central de statistică de pe lângă Ministerul de interne din Petersburg, 1861, referitor la basarabeni se spune aşa: „Moldovenii, românii sunt cei mai vechi şi mai numeroşi locuitori ai Basarabiei”. În 1862, în Materiale de geografie şi statistică a Rusiei, colonelul de stat major A. Zasciuk, mai târziu general, scria: „Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape trei sferturi din cifra totală. Ei locuiesc foarte de mult în regiunea din centru şi nord a Basarabiei şi pot fi socotiţi aborigenii acelei regiuni. Ei au fost sub influenţe diferite, au păstrat însă caracterul strămoşilor lor. Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are însă rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană.” P. Kruşevan, vestit rusificator şi antisemit rus, la 1903 „Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populaţiei Basarabiei. Înrudirea strânsă a limbii moldoveneşti cu limbile de origine latină, şederea prelungită a legiunilor romane în aceste părţi, însăşi numele de români nu lasă să subziste nici o îndoială asupra originii acestei naţiuni care o leagă de populaţiile care au locuit în Moesia sau Dacia lui Traian şi coloniştii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor este însă mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană”. Trebuie menţionată şi descrierea ţăranului basarabean la acelaşi Kruşevan, care spunea despre acesta: ”trăsăturile deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim feţe cu tăietură caracteristică, daco-romană care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru, buclat, ochii negri, capul mândru aşezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din forul roman.” Despre femeile basarabene: „Femeile moldovence, de asemenea, au păstrat tipul roman care câteodată ni-l aminteşte pe acela al italiencelor cu ochi negri şi trăsături de matroană romană”, apoi continuă cu înşiruirea obiceiurilor comune basarabenilor şi italienilor, inclusiv desenele de pe covoare „care au zburat de pe malurile Tibrului pentru a se opri pe acelea ale Dunării şi Nistrului”. (Basarabia, geografia, istoria, statistica şi culegere de literatură).
Aceleaşi lucruri referitoare la românii ca şi majoritari şi băştinaşi le repetă şi scriitorul şi etnograful rus A. Afanasiev-Ciujbinski, în O călătorie în sudul Rusiei (1863) şi lista ar putea continua, scriitorul Garşin zicea la 1877 că oraşul Chişinău nu are nimic rusesc şi că el a auzit vorbindu-se doar idiş şi moldoveneşte acolo, sau chiar în Geografia Basarabiei, manual pentru uzul şcolar aprobat de ministerul instrucţiunii publice şi redactat de P. P. Soroka la 1878, scrie că „moldovenii reprezintă masa principală a populaţiei Basarabiei, aproximativ trei sferturi” şi multe, multe altele. Atunci de unde vine ideea absurdă cu Basarabia, străvechi pământ rusesc? Sau Transnistria, la fel?
Lui N. V. Laşcov i se cere de către guvernul rus să scrie o carte cu prilejul jubileului a o sută de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia. Acesta o scrie, Basarabia la centenarul aderării la Rusia. Dar iată ce scrie aici: „Moldovenii se trag, după cum am văzut, din daco-geţi amestecaţi cu colonişti romani de unde le-a rămas şi numele de rumâni sau români, după cum îşi zic ei”.
În fine, au existat şi oameni de marcă ruşi care, paradoxal, au susţinut necesitatea returnării Basarabiei către Moldova şi chiar şi-au făcut publice părerile, atât cât se putea în condiţiile regimului ţarist de atunci. Slavofilul rus N. I. Danielevski în lucrarea Rusia şi Europa, Sainkt Petersburg, 1871: „Românii ar putea să spere să le revină jumătate din Transilvania, Bucovina şi o parte din Basarabia asta însă numai cu consimţământul binevoitor al Rusiei. Numai influenţa cumpănitoare a acesteia ar putea să le permită să reziste cu succes tendinţelor de acaparare ale maghiarismului”. De ce numai o parte a Basarabiei? Poate deoarece la acea vreme sudul Basarabiei era deja parte a României, dar care va fi luată de către Rusia la 1878. Iată ce scrie despre asta publicistul rus L. T. Tihomirov: „Rusia odată eliberată (de regimul ţarist) se va grăbi, asta este aproape sigur, să întoarcă României acest teritoriu cum şi o parte din restul Basarabiei”. E vorba de sudul Basarabiei acaparat din nou de Rusia la 1878, dar şi de o parte din Basarabia. De ce numai o parte sau care parte, nu ni se spune, dar după răsturnarea ţarismului Rusia nu a procedat aşa, ba dimpotrivă. A. N. Kurotpatkin, fost ministru de război şi un timp generalisim al armatelor ruseşti în războiul ruso-japonez din 1904, scria în Problema armatei ruse, St Petersburg, 1910: dacă Moldova şi Muntenia „ar fi fost anexate la Rusia, populaţia lor nu numai că ar fi rămas străină, ci foarte repede ar fi devenit duşmană a poporului rus şi atunci, în loc de o singură Polonie, am fi două, spre o şi mai mare slăbire a Rusiei. În viitor, faptul că unitatea poporului român se va face pe căi paşnice sau prin război este inevitabil”. S-a făcut prin război, opt ani mai târziu.
L-am lăsat la urmă pe celebrul jurnalist rus N. N. Durnovo, fratele fostului ministru de interne al Rusiei, care scria la 1912, cu prilejul serbărilor de la Chişinău dedicate centenarului anexiunii Basarabiei la Rusia: „… împreună cu profesorul slavist A. A. Maikov, ne-am spus părerea încă din 1877, în plin război ruso-turc. De atunci, călătorind deseori în România, ne-am convins şi mai mult că Basarabia nu e numai mărul discordiei între români şi ruşi, ci reprezintă un adevărat depozit de dinamită care, dacă explodează, va aprinde ca un incendiu sângeros tot Orientul ortodox şi va înmormânta pe veci gloria Rusiei, eliberatoarea creştinilor din Orient”. Trecând peste ideea de eliberare a creştinilor, cuvintele sale se dovedesc profetice chiar şi peste o sută de ani. Mai departe: „Cert, în 1812 Rusia ar fi putut anexa întreaga Moldovă, asta însă ar fi constituit un rapt şi nu o cucerire, deoarece noi n-am fost în război cu Moldova”. Perfect adevărat, dar anexarea Basarabiei nu a fost tot un rapt?
„Oricât de mic ar fi (zice el mai departe), un popor cere să fie respectat, el este mândru de existenţa sa şi nu e dispus să servească de gunoi la ruşi, germani, maghiari sau alte popoare. România are de ce să fie mândră. Mândria cea mai mare a românilor este de a nu fi trădat religia strămoşească, de a nu fi împărţit poporul strămoşesc într-o mulţime de secte, după cum s-a întâmplat în Rusia, de a nu se fi asimilat cu popoarele înconjurătoare: maghiari, ruşi, sârbi, ci de a fi dus poporul lor la 12-13000000 de suflete.
În istoria militară românii nu s-au dezonorat niciodată. Ei i-au bătut vitejeşte pe turci şi în 1877-78, la Plevna, au mers mână în mână cu ruşii; 14000 de moldoveni dintre Prut şi Nistru au căzut pe câmpul de luptă în Manciuria. (atunci, la 18 mai la catedrala din Bucureşti a fost oficiat un serviciu religios pentru cei 14000 soldaţi basarabeni morţi pe câmpurile Manciuriei.)
În 1860, Rusia a salutat unificarea Italiei, a contribuit la unificarea Germaniei şi în felul acesta a recunoscut dreptul de a se uni şi pentru alte popoarelor. Prin urmare, în acest act nu e nimic criminal şi noi socotim că e mai bine să îi avem prieteni decât duşmani, însă arhiepiscopul Chişinăului (e vorba de Serafim), om fără îndoială inteligent, reuşind să-şi apropie unele persoane suspuse şi nerăbdător să ajungă patriarh nu simte dragostea moldovenilor pentru Rusia şi nici nu vrea de la ei această dragoste. În ochii săi moldovenii sunt separatişti şi iată de ce cele mai bune forţe culturale sunt alungate din Basarabia şi limba moldovenească a fost scoasă din biserică. Se seamănă astfel sămânţa răului care îl va ridica pe semănător, recolta însă va fi amară.
Populaţia rusă colonizată în Basarabia, funcţionarii rusificatori nu s-au ocupat nici de situaţia materială, nici de cea morală a maselor. Poporul acesta moldovenesc nu vine în biserici ca să-i salute pe arhiepiscopii despoţi – duşmani ai naţiunii sale – când aceştia sosesc să inspecteze bisericile şi arhiepiscopi de aceştia Basarabia are trei.
De restituirea Basarabiei României nu este încă momentul să vorbim, chestiunea Basarabiei se va pune când va fi definitiv rezolvată chestiunea Orientului Apropiat. Ne vom hotărî noi atunci să atragem România ca un prieten firesc într-o alianţă cu Rusia sau vom face-o să adere la o alianţă cu Austria şi să intre în federaţia balcanică asupra căreia vulturul austriac îşi va desfăşura aripile sale?
Rusia are de dezlegat problema următoare: a susţine în interesul său propriu unirea tuturor românilor, grecilor, sârbilor, bulgarilor, şi a tuturor slavilor din Austrio-Ungaria sau de a lăsa Austria să acapareze toate ţările balcanice, după cum a lăsat ca Bosnia şi Herţegovina – ocupate temporar - să fie în 1907 anexate definitiv la Austria.” Din nou, cuvinte profetice, dar neluate în seamă de conducătorii ruşi, fie că e vorba de ţarişti, comunişti, sau postcomunişti.
Am realizat această succintă trecere în revistă a unor declaraţii ale unor importanţi lideri de opinie ruşi ai momentului, unii dintre ei cu importante funcţii în stat, dar acestea sunt doar o mică parte. Pentru a nu fi învinovăţit de subiectivism, nu l-am pomenit deloc pe Leon Casso, fost ministru al învăţământului în guvernul rus între 1910 şi 1914, autorul reformei învăţământului, deoarece era basarabean cu părinţi români. Am folosit citatele lui Lev Berg care, deşi născut la Tighina în 1876, este considerat şi este fără îndoială rus. Ce grad mai mare de recunoaştere a naţionalităţii sale poate fi decât moneda de argint bătută de „Banca Republicană Transnistreană” în 2001, cu prilejul a 125 de ani de la naştere, în seria oamenilor de vază ai Transnistriei?
Vreau să spun că mult mai multe recunoaşteri din partea ruşilor au fost arătate de făuritorii României Mari, atunci când îşi susţineau cu tărie argumentele referitoare la drepturile româneşti asupra provinciilor noastre istorice în faţa cancelariilor occidentale şi mai târziu, când luptau cu toată energia contra curentelor revizioniste declanşate de inamicii statului român. Rămâne în sarcina istoricilor să continue acest demers, deoarece material există suficient, mai trebuie doar să te preocupe subiectul, mai ales acum, când problema Moldovei se pune cu tot mai mare accent în arena internaţională, iar duşmanii noştri şi-au accentuat propaganda contra curentului prooccidental din Basarabia, în intenţia de a o păstră pe mai departe în orbita rusească, ca şi în cea mai mare parte a ultimilor două sute de ani.

Bibliografie:
Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, editura Eminescu, 1995
Ştefan Ciobanu, Unirea Basarbiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991
Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000
Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, ediţia a doua, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 1992

Cristian Negrea

Letopisețul Țării Moldovei: cand au fost aduși robii slavi

2012-01-08T16:58:00.003+02:00

Candu au pradat Stefan-voda
Tara Lesasca 7006 (1498)
iunie 22 zile

Intr-acelasi an, Stefan-voda vrindu sa-si intoarca dispre lesi strimbatatea sa, strinsa tara si au intratu in Podolia si la rusi, trecut-au si de Liov la Cantug orasului, la apa Visloca, toate satile arzindu si pradandu.

Ars-au orasul Premislia, Radumnea, Prevorsca, Lantut si cetatea Tereabul si multa bunatate dintr-insa au luatu si multi joimiri au scos, ci pre toti i-au taiatu si altii mai multi au arsu in cetate. Si cetatea Buceaciul multa nevoie au patitu si Podhaetul au arsu. Si multi oameni, barbati, muieri, copii, au scos in robie, mai mult de 100.000, multi de aceia au asezatu Stefan-voda in tara sa, de si pana astazi traieste limba ruseasca in Moldova, ales pre unde i-au discalecatu, ca mai a treia parte graiescu ruseste.

Iar Stefan-voda pradandu si arzindu tara, s-au intorsu cu mare dobanda, fara nici o zminteala, au trecut Nistru in ceasta parte la Halici si au pradatu si de aceasta parte. Si decii au venitu la scaunul sau, la Suceava, cu mare bucurie si cu biruinta.

Grigore Ureche
Sursa: Letopisetul Tarii Moldovei de la Dragos-voda pana la Aron-voda, ed. Hyperion, Chisinau, 1990

În locul tancului sovietic, i-aș înălța vacii statui...

2012-01-08T10:41:00.001+02:00

De două zile (re)citesc cartea lui Alexei Vakulovski În gura Foametei -mărturii ale supravieţuitorilor - îngrijită de Flori Bălănescu, apărută după multe respingeri, amânări, tergiversări, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti 2011.

O bună parte din mărturii a fost înclusă în a mea Săptămână Roşie.

Ce mi-a sărit în ochi la citirea volumului întreg?

Rolul jucat de vacă în salvarea de la moarte a atâtor vieţi omeneşti pe timpul foametei. Cine a avut o vacă şi a păstrat-o, a ţinut-o în casă, ca să nu i se fure, să nu i se mănânce, a răbdat de foamea sălbatică, fără să o sacrifice – acela (şi ai lui) au supravieţuit.

Simbolul Moldovei a fost Bourul. Al Basarabiei: Calul.

Dacă aş fi rege…, aş decreta Vaca animalul emblematic, cel care ne-a salvat de la moarte pe noi, Basarabenii în timpul Foametei planificată de la Kremlin, între 1946 și 1948.

I-aș înălţa vacii, statui. În fiecare localitate în care a bântuit Foametea. În locul Lupoaicei care îi crescuse, alăptîndu-i pe Romulus şi pe Remus – o blândă văcuţă: costelivă, şi ea abia ţinîndu-se pe picioare, dar care, cu puţinul lapte a salvat de la moarte mii, poate sute de mii de copii, azi adulţi.

În locul Tancului Sovietic care ne-a terorizat cu “faima-i de salvator al narodului maldavinesc de faşizmul românesc”, o paşnică şi nutritoare văcuţă, de la care, chinciţi, atârnîndu-se cu amândouă mâinile descărnate de ugerul fleşcăit, se adapă de la sucul-vieţii doi copii scheletici, în zdrenţe, cu capul mare – o fată şi un băiat, gata-gata să treacă în lumea cealaltă.

Dar nu vor trece. Graţie Vacii, muma lor.

Paul Goma

La mulți ani, ROMÂNI !

2012-01-07T16:19:00.001+02:00

ONOARE ŞI PATRIE!

Un text scris cu şapte decenii în urmă îşi găseşte pe deplin valabilitatea în societatea românească. Un OM care şi-a iubit cu devotament Patria şi Neamul, care s-a purtat demn până în ultima clipă a vieţii, afirma în faţa acuzatorilor: „în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” În timp ce fabricanţii de istorie îl asasinează în fiecare zi, cuvintele sale rămân mereu vii şi de strictă actualitate. Acum, in 2012, când Ţara trece prin momente de grea cumpănă, este cel mai îndreptăţit pentru a se adresa Neamului Românesc. Mesajul răzbate de dincolo de mormântul de care nu a avut parte. (Ion Măldărescu)

„Neamului Românesc

În loc ca reformele sociale să însemne începutul unei ere a renaşterii naţionale, ele au fost folosite de guverne şi partide numai pentru a crea o pătură superioară artificială. Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase. De aceea, ştiu că tu, sătean trudit n-ai plug şi n-ai haine; că fierul plugului e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii, că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe. Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale; că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi vezi fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti turburat fiindcă ai voi pace şi linişte, pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi. Căci, să ştii bogatule că averea ta ne e scumpă - dacă este curată - fiindcă e a ţării; că lucrurile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora.

Şi tu, cărturarule, care ai tăcut ieri şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi să nu te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi vieaţa în umilirea sărăciei. Greutăţile în care se sbate neamul sunt mari şi încurcate. Neamul Românesc - popor de muncă şi nu parazitar - vrea înnoire, vrea libertate şi vrea să-şi trăiască adevăratul naţionalism, prăvălind pe toţi cei care - conştient sau inconştient - îi împiedică drumul viitorului.

Puterea unui Neam faţă de el însuşi şi prezenţa unui Neam în lume şi în Istorie se dovedeşte prin unitatea cu care, în ceasurile de încercare ştie să-şi afirme cugetul şi voinţa nestrămutată. În România trebuie să trăiască şi să fie puşi în valoare mai întâi Românii; ceilalţi, dacă rămân locuri libere, vin după ei. Împotriva tuturor piedicilor şi intrigilor duşmane, a clevetirilor şi ameninţărilor nemernice, trebuie să ducem Ţara în matca viitorului, în val de veac, ca să-i asigurăm drepturile nepieritoare.

Revoluţiile naţionale nu sunt acte de violenţă, revolte, ci idei în marş. Toate adevăratele revoluţii naţionale s-au întemeiat prin zidiri şi nu prin prăbuşiri. Ele au folosit toate rezervele naţiunii şi au întrebuinţat toate generaţiile, respectând instituţiile fundamentale ale vieţii şi ale scopurilor omului. De aceea, vă chem pe toţi, din toate generaţiile şi din toate clasele, ca să înfăptuim marea chemare a istoriei noastre.”

Mareşal Ion Antonescu

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!

Zdrobiţi şi uitaţi, românii transnistreni (partea I)

2012-01-07T16:17:00.002+02:00

MOTTO:
“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!”
Toma Jalbă,
reprezentant al românilor transnistreni la
Congresul ostaşilor moldoveni
din octombrie 1917

Cred că în această perioadă, în care se pune tot mai mult pe plan diplomatic problema rezolvării situaţiei Transnistriei, respectiv fâşia de teren parte a Republicii Moldova în stânga Nistrului care formează astăzi Republica Nistreană, nerecunoscută de nimeni, scăpată de sub controlul Chişinăului şi întreţinută de Rusia, ar trebui cunoscută la noi şi situaţia românilor transnistreni, reduşi acum cu mult ca şi număr faţă de ceea ce reprezentau odată.

Astfel am putea să ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra transnistrenilor şi asupra dăinuirii istorice a românilor în zone la est de Nistru mult mai vaste decât teritoriul actual în dispută. Inclusiv faptul că românii (numiţi moldoveni) din actuala regiune nistreană sunt în superioritate relativă (40%) faţă de ruşi şi ucraineni (aproximativ 30% fiecare) spune multe despre caracterul etnic al acestei regiuni, în care cea mai numeroasă populaţie continuă să fie cea românească.

Ba mai mult, acest fapt aruncă o lumină şi asupra caracterului etnic de bază, valabil cu câteva decenii în urmă, al regiunii mai extinse de la stânga Nistrului, adevărata Transnistrie, care se întinde între Nistru şi Bug. La aceste consideraţii putem adăuga faptul că din actuala Transnistrie din Republica Moldova, procentul de 30% cât îl ocupă în prezent elementul etnic rus este unul cu totul artificial, format din conducerea politică, Armata a XIV-a rusă cu familiile, pensionarii din armata roşie şi alte elemente căzăceşti stabilite pentru paza şi protecţia regimului comunist ce conduce la Tiraspol.

Românii transnistreni, scurtă retrospectivă istorică

Nu intenţionez să fac o prea lungă incursiune în istoria regiunii, ci doar să amintesc unele repere importante, care demonstrează clar caracterul etnic românesc iniţial al regiunii.

Regiunea dintre Nistru şi Bug, poate şi unele porţiuni dincolo de Bug, către Nipru, a făcut parte din imperiul dac al lui Burebista, la fel ca şi alte întinse regiuni din Balcani sau Câmpia Panonică, la sud şi la vest, precum şi până în Carpaţii Păduroşi, la nord. După cucerirea şi retragerea romanilor din Dacia, populaţia daco-romană era predominantă în regiunile mai sus menţionate, valurile migratoare venind şi trecând, dar populaţia de bază rămânând pe loc, deplasându-se doar cei cu turmele, prin transhumanţă.

Primii vlahi la est de Carpaţi sunt pomeniţi încă din secolul IX, în tăbliţele runice de pe insula Gotland (din Suedia de astazi – n.n.), şi s-ar putea să fie vorba chiar de români de la est de Nistru, deoarece drumurile vikingilor „de la varegi la greci” treceau de la Marea Baltică la Marea Neagră pe Volga, Nipru, Bug, Nistru şi posibil Prut.

Dar pomeniri sigure ale românilor transnistreni apar în jurul anilor 1150 în cronicile slave şi bizantine, care îi menţionează între secolele IX şi XIII. Numiţi bolohoveni, aceştia stăpâneau părţi din provinciile Podolia, Volânia, Kiev şi partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei şi zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiţi brodnici.

Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruşi, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduşi de Tsukir Han şi Teshi Han. Rezultatul acestei bătălii este intrarea ruşilor sub vasalitatea mongolă pentru mai bine de trei sute de ani.

Bolohovenii, pentru a putea rezista presiunii Kievului, se aliază cu Batu Han, hanul tătar din Crimeea. Unul dintre cnezii ruşi învinşi la Kalka, Daniil, cneazul Kievului şi el sub suzeranitatea tătară, profitând de invazia mongolă din 1241 în Ungaria la a lui Batu Han, atacă şi distruge unitatea politică a cnezatului bolohovenilor. Ulterior, cronicile nu-i mai menţionează pe brodnici şi bolohoveni, ci doar pe vlahi sau valahi, care este similar cu românii. Aceste cronici îi menţionează pe aceştia pe ambele maluri ale Nistrului, apar până la Bug şi chiar dincolo de el, aşa cum ne pot dovedi denumiri geografice şi chiar multe sate rămase ca prin minune româneşti în ciuda eforturilor de deznaţionalizare şi exterminare, aşa cum arată şi Vasile Şoimaru în cartea sa Românii din jurul României.

Acest vajnic căutător face parte din tradiţia altor cercetători ai vieţii româneşti de la est de Nistru, începând cu Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în a Transnistria în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor şi identificând multe sate româneşti inclusiv pe valea Bugului, aşa cum menţionează în cele două lucrări ale sale O călătorie în satele Moldoveneşti din gubernia Cherson (1882) şi O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk (1884), lăsând o mulţime de observaţii asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România. În 1942 apare monumentala lucrare a sociologului român Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug, motiv pentru care acesta este ucis în închisoare de comunişti (1951).

Sursele documentare medievale sunt în general sărace despre regiunea transnistreană, totuşi, găsim suficiente documente care să ateste permanenţa românilor transnistreni, dar şi stăpânirea lor peste porţiuni destul de mari la est de Nistru.

Ion Vodă cel Cumplit vorbeşte de ţara Moldovei de dincolo de Nistru şi, de exemplu, la 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moşii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului şi mai sus de Orhei, la capul Peşterei, inclusiv loc de patru mori. Ori, acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Mai departe, sunt numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ţinuturilor de pe peste Nistru. Tot aşa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hristov împărţirea moşiilor între jupâneasa lui Golia şi a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilaşa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoieşte un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleaşi moşii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru.

Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetăţii Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 şi deţinută de Ştefan cel Mare până la 1475.

Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente şi acte de vânzare, danii ale moşiilor de peste Nistru, care dovedesc o dată în plus stăpânirea acestor pământuri de către domnii moldoveni, chiar dacă aflaţi sub suzeranitate otomană.

Cazacii români

O scurtă paranteză, pentru a arăta importanţa românilor transnistreni în regiune în această perioadă, menţionez existenţa unor conducători importanţi români chiar şi în rândurile cazacilor. Dau aici un scurt fragment din articolul lui Viorel Dolha despre Transnistria:

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.. Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond.

Hatmanul lor, Dumitru Vişnovieţchi, se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori”, fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă, Petre Lungu, Petre Cazacu.

Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol.

Pe tot parcursul sec XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc).

Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în serviciul Rusiei.

Cristian Negrea
Sursa: cristianneggrea.blogspot.com
Foto: Danila Apostol, Hatman al Ucrainei (1727-1734)

Un nou document KGB: Execuții în masă în teritoriile românești de la Est de Prut

2012-01-06T00:15:00.001+02:00

Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni continuă publicarea seriei de cercetări efectuate de istoricul Ion Varta în arhivele recent desecretizate ale Republicii Moldova.Astfel istoricul aduce în atenţia celor interesaţi o listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, descoperită într-un dosar incomplet în arhiva fostului KGB al RSSM. Este vorba despre o listă de 135 de persoane din RSSM, pe care tribunalele militare sovietice le-au condamnat la moarte şi ulterior acestea au şi fost executate. Acest document conţine numele, prenumele, patronimicul (ortografiate în limba rusă, dar transcrise cu caractere latine), precum şi ziua, luna şi anul execuţiei lor.

EXECUTII ÎN MASĂ ÎN TERITORIILE ROMÂNEŞTI DE LA EST DE PRUT ÎN PERIOADA 1940-1941.

Prima ocupaţie sovietică a Basarabiei (28 iunie 1941-16 iulie 1941) a avut consecinţe dramatice pentru populaţia acestei provincii româneşti, ca de altfel şi pentru cea din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drama acestei părţi de ţară românească începuse chiar din primele ore ale invaziei sovietice. Prima ţintă a agresiunii bolşevice au fost ofiţeri şi ostaşi ai unităţilor militare române, dislocate în Basarabia, jandarmi şi poliţişti, care părăseau în mod organizat acest teritoriu românesc, dar care, contrar angajamentelor asumate de către guvernul sovietic de a permite autorităţilor române să efectueze o evacuare fără incidente, au devenit ţinta unor numeroase acte de agresiune, soldate cu mai multe victime omeneşti. Maltratările şi umilinţa din partea militarilor sovietici, la care au fost supuşi cei care părăseau Basarabia, au fost dublate de un tratament similar din partea unor grupuri de persoane, alcătuite din rândul populaţiilor minoritare ale provinciei. Bande înarmate, formate din reprezentanţi ai aceloraşi grupuri minoritare, au organizat ambuscade, deschizând focul şi făcând numeroase victime printre cei care părăseau Basarabia..

Zeci de mii de familii care au decis să se salveze din faţa puhoiului roşu şi-au pierdut o parte considerabilă a bunurilor mobile şi imobile, care, la revenire, peste un an, în aceste teritorii eliberate de către armata română, n-au mai putut să le recupereze, din simplul motiv că, în decurs de un an, au fost, în mare parte, pulverizate de către autorităţile sovietice de ocupaţie. Decretul din 15 august 1940, emis de Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, “Cu privire la naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale şi comerciale, ale transportului feroviar, fluvial şi a mijloacelor de comunicaţie din Basarabia” avea menirea să “legitimeze” înregul jaf la care s-au dedat sovieticii din primele clipe ale invaziei armatei roşii, inclusiv şi capturile de război, din care au făcut parte sume importante de valută românească, în valoare de peste o jumătate de miliard de lei, dar şi alte bunuri ale ministerelor şi altor instituţii ale statului roman, în sumă de peste 2,5 miliarde de lei. Din capturile de război mai făceau parte mijloace de transport şi de comunicaţie, inclusiv, circa 3000 de întreprinderi şi ateliere. Aşa-numita naţionalizare a vizat alte câteva sute de întreprinderi industriale, unităţi comerciale, dar şi spitalele, farmaciile, teatrele, muzeele, galeriile de artă, mari imobile, hotelurile,etc.

Despuierile de bunuri vor continua şi în lunile următoare. Câtorva mii de familii de ţărani le vor fi confiscate o parte din terenurile arabile, fără careva despăgubiri, ce vor fi acordate celora “fără de pământ sau cu puţin pământ”, adică celora care nu prea erau obişnuiţi să muncească, care, cu puţine excepţii, preferau trândăvia. Aceştia, în viziunea autorităţilor sovietice de ocupaţie, urmau să alcătuiască baza socială a regimului comunist în spaţiul rural. Ultimul episod al jafurilor la care s-au dedat sovieticii l-a constituit deposedarea abuzivă de bunuri mobile şi imobile a celor peste 32.000 de basarabeni şi bucovineni care au alcătuit primul mare val al deportărilor din teritoriile româneşti de la est de Prut din 13-16 iunie 1941.

Din arsenalul politicilor represive au mai făcut parte mobilizările la munci forţate a circa 100.000 de etnici români din spaţiul rural, un prim episod al cărora l-am prezentat deja în materialul precedent, o bună parte din cei mobilizaţi s-au prăpădit, ca urmare a muncilor epuizante, subnutriţiei, condiţiilor inumane de cazare, vestimentaţiei inadecvate pentru regiunile siberiene, antisanităriei, epidemiilor frecvente. Deportările a peste 32.000 de oameni din fosta Basarabie, amputată, la 2 august 1940, dar şi din nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au avut drept consecinţă moartea a mii de personae din rândul acestor proscrişi, mai ales printe bărbaţi, care, după cum bine se cunoaşte, au fost trimişi în lagăre de concentrare, unde, şansa de supravieţuire era minimă.

Asasinările în masă pe care le-au instrumentat călăii lui Stalin în teritoriile anexate, pe durata acestui an de ocupaţie sovietică, constituie un episod aproape neelucidat în istoriografie. După eliberarea Basarabiei, în iulie 1941, au fost descoperite gropile comune ale victimelor NKVD-ului din preajma fostului sediu al Consulatului italian. După disoluţia imperiului sovietic, au fost făcute publice mărturii despre executări în masă operate de sovietici în regiunea actualei străziGrenobledin municipiul Chişinău. Oseminte ale victimelor nkvd-iste au fost descoperite în beciurile din preajma Teatrului ”Buciumul”. Au mai fost publicate mărturii despre incendierea închisorii din or. Orhei, cu tot cu deţinuţi, de către trupele sovietice în retragere, în iulie 1941.

În cele ce urmează, propunem spre atenţia cititorilor o primă listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, pe care am descoperit-o într-un dosar incomplet în arhiva fostului KGB al RSSM. Cu siguranţă, investigaţiile ulterioare ne vor permite să elucidăm şi acest gen de crime comise de regimul sovietic de ocupaţie în teritoriile româneşti de la est dePrut. Este vorba despre o listă de 135 de persoane din RSSM, pe care tribunalele militare sovietice le-au condamnat la moarte şi ulterior acestea au şi fost executate. Acest document conţine numele, prenumele, patronimicul ( ortografiate în limba rusă, dar transcrise cu caractere latine), precum şi ziua, luna şi anul execuţiei lor.

Printre cele 135 de persoane condamnate şi executate de către autorităţile sovietice de ocupaţie figurează câteva categorii de persoane care s-au făcut”culpabile” de violarea legilor sovietice, cu care acestea n-aveau nici o treabă, întrucât majoritatea lor covârşitoare erau cetăţeni români. O categorie specială a acestor persoane proscrise o constituiau mai mulţi oameni simpli, în majoritate muncitori, unii, foşti membri ai Partidului Comunist Român, cărora li se incrimina divulgarea numelor ilegaliştilor comunişti, a muncitorilor „cu spirit revoluţionar”. O altă categorie o alcătuiau persoanele originare din stânga Nistrului, care, în diferite perioade, s-au refugiat în Basarabia (România), pentru a se salva de eventuale represiuni sau de foametea din anii 1932-1933. În afară de violarea frontierei sovieto-române, acestora li se mai incriminau şi activităţi de spionaj în favoarea statului român. Un alt grup de condamnaţi la moarte o constituiau foştii supuşi ai Imperiului rus, de regulă, foşti ofiţeri din armata ţaristă, ulterior înregimentaţi în calitate de voluntari în armatele „contrarevoluţionare” ale lui Denikin şi Vranghel, care, după înfrângerea acestora, şi-au găsit refugiul în România, devenind cetăţeni ai statului român. Acestora li se incriminau acţiuni de „trădare” a statului sovietic, faţă de care ei n-au avut, de fapt, nici o obligaţiune formală, şi participarea la lupta „împotriva poporului sovietic”. O altă categorie de condamnaţi la pedeapsa capitală din această listă de 135 de persoane o alcătuiau foştii ostaşi ai armatei roşii care au dezertat din rândurile acesteia şi şi-au găsit refugiul în România, unii dintre aceştia fiind învinuiţi, pe lângă „trădare de patrie” şi de colaborare cu serviciile secrete române.

În final, ar mai fi necesar să precizăm că toate aceste persoane condamnate la moarte n-au avut parte de un proces judiciar echitabil, cu juraţi, avocaţi autentici, ci au fost trimise la moarte de slugile regimului comunist, care executau întocmai toate indicaţiile parvenite de sus.

Cele mai multe persoane au fost împuşcate în zilele de 29 noiembrie 1940 şi 27 iunie 1941- în total 53 de oameni sau peste 40 de procente din numărul total al celora incluşi în această listă. În ziua de 29 noiembrie 1940 au fost executate 26 de persoane, iar în cea de 27 iunie 1941-27 de persoane. Este important să precizăm că ultimul acord al acestei drame se producea cu câteva zile înainte de retragerea autorităţilor sovietice şi a armatei roşii din Basarabia, ocupată de câtre acestea, la 28 iunie 1940, adică exact la un an de la incorporarea prin forţa armelor a acestui teritoriu în imperiul sovietic.

Aici puteţi citi traducerea documentului în limba română

Ion VARTA

Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de Pretutindeni via Ziaristi Online si George Damian

Protest la Ambasada Rusiei din București

2012-01-05T22:20:00.003+02:00

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSB) intenţionează să organizeze luni, 9 ianuarie, la ora 15.00, un protest în faţa Ambasadei Federației Ruse la Bucureşti pentru a demonstra că totul are o limită. OSB Bucureşti condamnă crima săvârşită de „pacificatorii" din regiunea Transnisteană şi solicită aplicarea consecinţelor legale pentru autorii acesteia, comunică ARE.

De asemenea, OSB va cere şi desfiinţarea tuturor posturilor de pacificatori ruși din Zona de Securitate, precum şi demisia ambasadorului Federației Ruse la Chişinău, Valeri Kuzmin. ,,Atitudinea abordată de acesta cu privire la tragedia petrecută este o sfidare adusă cetățenilor Republicii Moldova, care poate fi remediată doar prin demisia oficialului în cauză”, se precizează în declaraţia organizaţiei publicată pe portalul basarabeni.ro

OSB este o organizaţie non-guvernamentală care are ca scop educarea tinerilor basarabeni în spiritul unităţii naţionale şi promovarea în rândurile lor a ideilor proeuropene.

ARENA reaminteşte că la 1 ianuarie, Vadim Pisari, un tânăr de 18 ani din Pârâta, a fost împuşcat mortal de un soldat al trupelor pacificatoare ruseşti pe podul de la Vadul-lui-Vodă.

Militari neînarmați și fără blocuri de beton la Vadul lui Vodă

2012-01-04T11:20:00.000+02:00

Blocurile de beton de pe podul de la Vadul lui Vodă vor fi scoase începând de astăzi, iar la postul de postul trilateral al forţelor de pacificare nr. 9 a fost redus numărul militarilor, de la șapte la patru. Soldații vor fi neînarmați.

Despre aceasta a anunțat viceprim-ministrul Reintegrării, Eugen Carpov, în cadrul ședinței guvernului. „Blocurile de beton vor fi înlocuite cu unele elemente care nu vor bloca libera circulație a cetățenilor prin posturile respective. Aceleași proceduri vor fi aplicate și la alte posturi”, a declarat Carpov.

El a menționat că Procuratura Generală a deschis o urmărire penală în care sunt implicați cei mai buni specialiști.

Premierul Vlad Filat a cerut ministrului de Externe, Iurie Leancă, și viceprim-ministrului Reintegrării să sensibilizeze partenerii externi despre incidentul tragic de la Vadul lui Vodă.

„Acest incident demonstrează necesitatea schimbării caracterului misiunii de pacificare, din una militară în una civilă”, a spus Filat.

Miniștrii au păstrat un minut de reculegere pentru Vadim Pisari și au decis ca din Fondul de Rezervă să fie alocate 100 de mii de lei drept ajutor pentru familia decedatului, scrie jurnal.md.

Ucraina vrea demilitarizarea Transnistriei

2012-01-04T11:17:00.000+02:00

Autoritățile ucrainene consideră că regiunea transnistreană trebuie demilitarizată, iar așa-zisele forțe de menținere a păcii trebuie înlocuite cu o misiune a OSCE.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei își exprimă regretul față de tragedia de pe 1 ianuarie de pe podul de lângă Vadul lui Vodă, când un tânăr de 18 ani a fost împușcat mortal de un „pacificator” rus.

Autoritățile ucrainene își exprimă speranța că incidentul va fi investigat obiectiv și anunță că sunt gata să participe la discuțiile privind demilitarizarea Transnistriei.